Bugetul pentru 2026, prezentat de Guvern ca un document realist
Bugetul pentru 2026 este prezentat de Executiv drept unul construit pe baze economice reale, fără estimări optimiste sau venituri proiectate artificial. Vicepremierul Oana Gheorghiu susține că proiectul reflectă situația financiară actuală a statului și promite o abordare mai responsabilă în gestionarea banilor publici.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, aceasta a explicat că adoptarea bugetului a întârziat din cauza negocierilor politice, însă consideră că rezultatul final este unul corect față de contribuabili.
„Bugetul pe 2026 urmează să fie adoptat. Sigur ca procesul a durat mai mult decât ne-am fi dorit cu toții, dar asta e realitatea politică în care ne aflăm. Partea bună e că avem totuși un buget realist și asta este așteptarea tuturor românilor: să nu mai fie mințiți”, a scris Gheorghiu pe Facebook.
Vicepremierul susține că actualul document bugetar încearcă să corecteze o problemă veche din administrația publică: construirea bugetelor pe estimări optimiste care ulterior nu puteau fi susținute.
În acest context, ea afirmă că statul trebuie să pornească de la veniturile reale și să își limiteze cheltuielile la ceea ce poate acoperi.
„Aceștia sunt banii de care dispunem, asta putem face cu ei. Am văzut prea mulți ani în care bugetele au fost construite pe cifre care arătau bine pe hârtie, dar nu se susțineau în realitate”, a mai spus Gheorghiu.
Oficialul guvernamental a subliniat că disciplina bugetară trebuie aplicată inclusiv companiilor de stat, unde pierderile au fost adesea acoperite din bani publici.
În opinia sa, aceste practici trebuie să înceteze pentru a proteja contribuabilii care își plătesc taxele la timp.
„Venituri supraestimate, cheltuieli care au depășit orice limită, probleme amânate în loc de rezolvate. Factura a ajuns întotdeauna la noi, cei care ne plătim taxele la zi. Același principiu trebuie să se aplice și în companiile de stat.
Venituri proiectate realist, cheltuieli în limitele a ceea ce compania poate susține, fără artificii contabile și fără a împinge problemele spre viitor. Pierderile acoperite an de an din bani publici nu mai pot continua. Disciplina bugetară nu e austeritate. E respect față de banii oamenilor”, a încheiat Oana Gheorghiu postarea.
PSD critică bugetul și anunță amendamente în Parlament
În timp ce Guvernul apără bugetul pe 2026 ca fiind realist, social-democrații spun că proiectul ignoră o parte dintre angajamentele stabilite în interiorul coaliției. Deputatul PSD Marius Budăi afirmă pentru RFI că forma actuală a documentului este nemulțumitoare pentru partidul său.
Fostul ministru al Muncii susține că una dintre principalele probleme este lipsa majorării salariului minim din buget, deși aceasta fusese discutată în coaliție.
„Că nu ne ținem de promisiuni este un lucru care mă deranjează foarte tare. În coaliție am agreat împreună ca de la 1 iulie, deși eu, personal, mi-aș fi dorit ca de la 1 ianuarie, dar de la 1 iulie să se majoreze salariul minim. Acest lucru nu este prins în buget.
Domnul premier nu a dat nici măcar Hotărârea de Guvern cu majorarea salariului minim care să stea la baza prinderii acestui lucru în cuprinsul bugetului. Același lucru ar fi vrut să-l facă și cu programul de relansare propus de PSD, atunci spunea să-l lăsăm, că nu trebuie lege, nu trebuie Ordonanță sau altceva și va fi prins direct în buget. Dacă s-ar fi procedat la fel, nu am fi avut astăzi nici un fel de măsură de relansare economică”, a declarat Budăi.
Deputatul social-democrat afirmă că PSD este nemulțumit de proiectul de buget și că partidul consideră insuficiente măsurile pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile.

„Per ansamblu, suntem total nemulțumiți noi, PSD, pentru că nu s-a prins în totalitate ceea ce am discutat și am agreat împreună și începem discuția de la salariul minim pe economie. S-a agreat în coaliție, s-a ieșit în comunicare, de la domnul prim-ministru, toți liderii celor patru partide care formează această coaliție, iată că astăzi, la propunerea de buget, acest lucru nu este cuprins în bugetul de stat.
Nu mai spun de măsurile care să vină în sprijinul categoriilor vulnerabile. Acum și cu acest război din Iran, care vine ca o presiune inflaționistă foarte mare asupra prețurilor, vorbim de criza combustibililor și prețurile care deja cresc (…), iar categoriile vulnerabile sunt din nou cele mai lovite. Să nu te gândești să le sprijini într-o perioadă atât de grea este inuman”, mai spune el.
PSD spune că există bani în buget, dar problema este stabilirea priorităților
Social-democrații au anunțat că vor depune amendamente la proiectul de buget după ce acesta va ajunge în Parlament. Potrivit lui Marius Budăi, miniștrii PSD vor aviza proiectul cu observații pentru a permite continuarea procedurii legislative.
„Președintele Sorin Grindeanu a spus ieri că miniștrii PSD-ului vor aviza cu observații proiectul de buget, cu scopul de a debloca ce un singur om blochează de câteva luni și anume de a scoate bugetul de pe masa Guvernului și a-l duce în Parlament, iar în Parlament cu siguranță vom interveni cu amendamente, astfel încât ceea ce am agreat în coaliție, de exemplu, referitor la salariul minim pe economie, să fie pus în practică. Chiar nu înțeleg de ce ceea ce s-a agreat în coaliție nu este pus în practică în acest buget”, declară în continuare Budăi.
Deputatul respinge ideea că PSD ar avea o poziție contradictorie, explicând că partidul susține adoptarea bugetului, dar dorește modificarea acestuia.
„Nu, pentru că nu suntem de acord cu propunerea de buget care ia bani de la autoritățile locale, care nu conține majorarea salariului minim și care nu conține în întregime măsurile de sprijin pentru categoriile vulnerabile. Ne dorim să deblocăm situația, o deblocăm, avizăm cu observații, subliniez, cu observații, acest buget și depunem amendamente în Parlament. Care este limbajul dublu?”
Budăi susține că resursele financiare există, dar trebuie stabilite priorități diferite în cadrul bugetului.
„Un buget se construiește cu bani. Deci bani sunt. Contează prioritățile. Dacă tu într-o situație grea nu vrei să faci o prioritate din a rezolva cât de cât necazurile oamenilor este doar problema lui Ilie Bolojan, nu problema PSD-ului, noi o vom rezolva în Parlament (…). De exemplu, dă domnul prim-ministru o scutire de 400 de euro pentru cei care investesc la Bursă. Este foarte bine, dar oare este momentul acum să-i sprijinim mai mult pe acei oameni sau să sprijinim categoriile vulnerabile?”.
El a adăugat că, în opinia social-democraților, construcția bugetului trebuie să pornească de la nevoile oamenilor afectați de contextul economic actual.
„Întotdeauna, când construiești un buget, îl construiești pe banii existenți și îl construiești pe priorități. Noi, PSD, facem prioritate în a veni în sprijinul categoriilor vulnerabile (…). Compromis pe necazul oamenilor nu există la PSD”.