Buletin electronic fără adresă tipărită. Un utilizator Revolut a rămas temporar fără acces la bani
Introducerea noului buletin electronic a adus o schimbare importantă: adresa de domiciliu nu mai apare tipărită pe document, fiind stocată exclusiv în cipul de pe document. În anumite situații, această modificare creează însă dificultăți în relația cu serviciile digitale care solicită verificarea identității și a adresei utilizatorului, inclusiv cu unele instituții bancare.
Un român a relatat că s-a confruntat cu o problemă neașteptată atunci când a încercat să își actualizeze datele într-o aplicație financiară, scriu cei de la observatorulph.ro. El a explicat că a fost notificat că accesul la bani va fi blocat dacă nu își confirmă identitatea.
„Recent am fost notificat de Revolut, o aplicație pe care nu o folosesc decât sporadic, că nu mai am acces la banii din cont până nu îmi actualizez datele de identificare în raport cu banca. Chiar dacă era vorba de o sumă modică, echivalentul a câtorva litri de motorină , mi-am zis că nu se știe niciodată când o să am nevoie… Zis și făcut”.
După ce a încărcat fotografii cu noua carte electronică de identitate, utilizatorul a primit un mesaj automat din partea aplicației, care semnala că verificarea nu a fost posibilă.
„Nu ți-am putut verifica adresa, deoarece detaliile din documentul trimis nu se potrivesc cu cele din contul tău (…) încarcă un alt document în care să apară numele și adresa pe care le ai și în cont”.
În acel moment, românul a realizat că noul buletin electronic nu conține adresa tipărită, element pe care sistemul aplicației îl solicita pentru verificare.
„Atunci mi-am dat seama că noua mea carte electronică de identitate nu are inscripționată adresa domiciliului. Ups?!”.
El a verificat și alte documente oficiale, precum permisul de conducere sau pașaportul, însă nici acestea nu afișau adresa.
„Am verificat dacă adresa de domiciliu figurează pe alte documente, cum ar fi permisul de conducere și pașaportul și… surpriză. Nu există o astfel de informație la vedere”.
Problema a fost rezolvată temporar abia după ce utilizatorul a încărcat în aplicație o fotografie a vechii cărți de identitate.
„Salvarea” a venit butonând telefonul, unde păstrasem o fotografie a fostului act de identitate, care a fost acceptată în aplicație, iar contul a redevenit accesibil.
Potrivit reprezentanților aplicației financiare, persoanele aflate în astfel de situații trebuie să urmeze proceduri suplimentare pentru verificarea adresei. Acestea presupun obținerea unui certificat de atestare a domiciliului pentru Cartea de Identitate Electronică, fie online, prin platforma hub.mai.gov.ro, fie direct la serviciile de evidență a persoanelor.
„P.S. Știu că există și aplicația RoCEIReader, însă, cel puțin în cazul meu, nu funcționează”.

UPDATE. Reacția Revolut
Actualizarea informațiilor personale se realizează direct în aplicație, prin fluxul de Know Your Customer (KYC), prin care clientul poate încărca noul document de identitate și poate completa cu alte informații, cum ar fi dovada domiciliului, confirmarea identității (cu selfie și vocal), într-un mediu sigur.
În cazurile excepționale în care procesul nu se poate completa din diverse motive, informațiile de actualizat pot fi comunicate în chat-ul din aplicație către Customer support.
În cazul dovedirii adresei de domiciliu (care trebuie să coincidă cu adresa trecută în aplicație la profilul personal), se pot transmite către Customer support documente precum cele menționate aici sau documentul eliberat de autorități (Ministerul de Interne, Evidența Populației) aici.
Actualizarea adresei pe buletinul electronic creează blocaje. MAI admite că procedura este limitată
Problemele semnalate de cetățeni nu se opresc însă la verificarea identității în aplicații. Pe platforma guvernamentală „Fără Hârtie”, mai mulți români au reclamat că nu reușesc să își actualizeze adresa de domiciliu stocată în cipul buletinului electronic.
Documentul a fost prezentat ca un pas major spre digitalizarea administrației publice, iar până în prezent aproximativ 1,4 milioane de români au solicitat noul act de identitate. Prima emitere este gratuită pentru persoanele care au împlinit 14 ani sau urmează să atingă această vârstă în următoarele 30 de zile.
Costul Cărții Electronice de Identitate este acoperit momentan din fondurile europene alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, finanțarea fiind valabilă până la 30 iunie 2026.
Totuși, modul de actualizare a domiciliului generează deja confuzii și proceduri complicate pentru cetățeni. Deși adresa este stocată pe cip și ar trebui, teoretic, să poată fi modificată fără emiterea unui document nou, mai mulți utilizatori spun că la ghișee li s-a cerut să solicite un nou act de identitate.
Platforma „Fără Hârtie” a fost creată tocmai pentru a centraliza astfel de disfuncționalități ale administrației publice.
„Rolul platformei „Fără hârtie” este tocmai să le dăm cetățenilor posibilitatea să reclame acolo unde statul funcționează deficitar sau nu funcționează deloc”, a declarat vicepremierul Oana Gheorghiu.
Oficialul a explicat că sesizările privind buletinul electronic vor fi analizate la nivel tehnic împreună cu Ministerul Afacerilor Interne.
„Pe baza sesizărilor transmise prin platformă pe marginea cărții de identitate electronice, voi purta o discuție la nivel tehnic cu MAI în zilele următoare, aceasta fiind instituția care gestionează de drept acest subiect, așa cum bine știți”, a precizat ea.
Mai mulți cetățeni au descris concret dificultățile întâmpinate atunci când au încercat să își schimbe domiciliul după emiterea documentului.
„Mi-am preschimbat buletinul vechi cu CEI pentru că îmi expirase cel vechi. La câteva luni distanță mi-am mutat domiciliul și am fost să îl schimb în CEI. Mi-a fost adus la cunoștință că momentan nu e posibil acest lucru pentru că nu există procedura și trebuie să fac buletin CEI nou. Am încercat, dar sistemul nu mă lasă să fac programare pentru că am CEI în termen de valabilitate”, a relatat un utilizator pe platforma guvernamentală.
În unele cazuri, cetățenii au fost nevoiți să caute programări disponibile în alte localități pentru a rezolva problema.
„Am nevoie să schimb adresa de domiciliu. Dețin o carte de identitate cu CIP (CEI) eliberată de câteva luni. Desi publicitatea care se face acestei cărți electronice de identitate e înșelătoare prezentând schimbarea domiciliului simplu, de la distanță, adevărul este ca a fost necesar să-mi fac o nouă programare. Nu am găsit locuri disponibile în București, așa că m-am prezentat la Cernica”.

