Programul „Viața la țară” devine lege: sprijin pentru gospodării și turism rural

Programul „Viața la țară” devine lege: sprijin pentru gospodării și turism rural
Publicat de Hendrik Antonia la 17 iunie 2026, 16:03

Camera Deputaților a adoptat miercuri, 17 iunie, ca for decizional, proiectul de lege privind promovarea agroturismului și valorificarea patrimoniului rural prin Programul „Viața la țară”, care prevede înființarea unei platforme naționale dedicate gospodăriilor rurale și stabilește cadrul fiscal pentru desfășurarea acestor activități.

Programul „Viața la țară” aprobat: cum va funcționa platforma pentru agroturism

Potrivit actului normativ, în program vor putea fi incluse activități agricole și artizanale, obiceiuri tradiționale, precum și activități de cunoaștere a ecosistemelor naturale. Lista completă a activităților eligibile va fi disponibilă pe platforma online „Viața la țară”, care va fi dezvoltată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Platforma va fi administrată de un operator privat desemnat prin licitație publică și va permite înscrierea gospodăriilor participante, afișarea activităților și a perioadelor de vizitare, promovarea acestora în țară și în străinătate, precum și efectuarea rezervărilor și plăților online.

Tot prin intermediul platformei vor fi încasate sumele achitate de vizitatori, din care va fi reținut comisionul operatorului, iar diferența va fi virată beneficiarilor înscriși în program, cu transmiterea informațiilor către ANAF și autoritățile locale competente.

Gospodăriile rurale intră în era digitală: platformă cu rezervări și plăți online

Veniturile obținute prin Programul „Viața la țară” vor fi încadrate ca venituri din activități independente și vor fi impozitate pe baza normelor de venit prevăzute de Codul fiscal.

Prin derogare de la legislația actuală, normele anuale de venit și coeficienții de corecție vor fi stabiliți prin ordin comun al ministrului Agriculturii și al ministrului Finanțelor, în funcție de categoria localității și de amplasamentul gospodăriei.

Ministerul Agriculturii va transmite anual către ANAF nivelul acestor norme și coeficienți, până cel târziu la 30 noiembrie a anului anterior aplicării.

Sprijin pentru promovare și implementare

Statul va finanța promovarea și formarea participanților, Programul incluzând elaborarea de ghiduri de bune practici, organizarea de cursuri gratuite privind prezentarea activităților tradiționale și protecția mediului, precum și programe de finanțare pentru conservarea ecosistemelor și patrimoniului rural.

De asemenea, Programul „Viața la țară” va fi inclus în campaniile naționale și internaționale de promovare a agroturismului românesc. Dezvoltarea și operaționalizarea platformei electronice „Viața la țară” trebuie finalizată în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a legii.

„Statul sprijină gospodăriile participante prin: elaborarea de ghiduri de bune practici pentru promovarea activităţilor agricole; cursuri gratuite de instruire în domeniul prezentării practicilor agricole tradiţionale şi de protejare a mediului înconjurător; programe de finanţare pentru cursuri de conservare a ecosistemelor tradiţionale şi rezilienţă culturală şi socială a zonelor rurale”, prevede proiectul devenit lege.

Informații articol
Despre autor
Hendrik Antonia

Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.