Cel mai mare ajutor financiar din București pentru FIV
Proiectul, aprobat de Consiliul Local în luna septembrie, oferă vouchere în valoare totală de până la 20.000 de lei pentru persoanele care doresc să urmeze o procedură de fertilizare in vitro. Sprijinul este împărțit în două componente:
-
5.000 de lei pentru tratamentul medicamentos;
-
15.000 de lei pentru procedura medicală propriu-zisă.
Voucherele sunt nominale, netransferabile și valabile timp de 12 luni, iar beneficiarii pot utiliza suma pentru până la trei proceduri FIV într-un an.
Primarul Rareș Hopincă a declarat că programul rămâne deschis până la epuizarea bugetului alocat, subliniind importanța acestui sprijin pentru familiile și persoanele aflate în situații medicale dificile.
„Programul continuă până la epuizarea bugetului. Prin acest program, sprijinim concret familiile și persoanele care își doresc un copil, dar nu au suficiente resurse financiare pentru a susține costurile procedurilor medicale. Încurajăm toate persoanele aflate în această situație să apeleze la sprijinul oferit de Primăria Sectorului 2”, a precizat edilul.

Condițiile de eligibilitate și înscrierea în program
Programul este implementat prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 (DGASPC S2) și vizează sprijinirea a 100 de beneficiari în anul 2025, cu posibilitatea prelungirii în anii următori.
Pot aplica:
-
cuplurile căsătorite sau necăsătorite diagnosticate cu infertilitate;
-
femeile singure cu același diagnostic;
Condițiile suplimentare includ:
-
domiciliu stabil de cel puțin trei ani în Sectorul 2;
-
asigurare activă în sistemul public de sănătate;
-
venituri nete de maximum 5.500 lei pe lună per persoană.
Înscrierile se fac direct la sediul DGASPC Sector 2, în baza documentației medicale și a criteriilor de eligibilitate stabilite de autoritate.
Programul local, complementar celui național
Pe lângă inițiativa locală a Primăriei Sectorului 2, amintim că, Guvernul a aprobat în aprilie continuarea Programului național de susținere a cuplurilor și persoanelor singure pentru creșterea natalității (FIV).
Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a anunțat în septembrie că, în urma rectificării bugetare, au fost alocate 100 de milioane de lei credite de angajament pentru extinderea programului național. Potrivit acestuia, fondurile vor permite sprijinirea a peste 6.600 de familii care doresc să urmeze procedura FIV.
„La rectificarea bugetară am cerut şi am reuşit să obţinem 100 de milioane de lei credite de angajament pentru programul FIV. Putem demara sprijinul pentru peste 6.600 de familii pentru a-şi împlini visul de a avea un copil. Iar de la anul, vom folosi fonduri europene pentru a mări numărul de beneficiari”, a precizat ministrul.