Valul de căldură continuă să persiste în România! Cum va fi vremea joi, 15 iulie?

Temperaturile vor ajunge până la 38 de grade joi

Nu scăpăm de căldură nici joi, spune meteorologii ANM. Local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării.

Mercurul din termometre va urca între 28 şi 38 de grade Celsius, cele mai ridicate temperaturi fiind înregistrate în sudul Olteniei. Temperaturile sunt totuşi în scădere faţă de miercuri în zonele de vest şi nord-vest ale ţării.

După-amiază, treptat, instabilitatea atmosferică se va accentua în jumătatea de vest a ţării, unde se vor înregistra dezvoltări noroase, averse torenţiale, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului şi, pe arii mai restrânse, vijelii, grindină şi cantităţi de apă ce vor depăşi 25-40 l/mp, potrivit observatornews.ro.

În restul ţării, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Vor fi condiţii de ceaţă în zone restrânse. Temperaturile minime se vor situa în jurul valorilor de 14-22 de grade Celsius.

La ce trebuie să se aştepte locuitorii Bucureştiului?

În această noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Mercurul din termometre nu va coborî sub 20 de grade Celsius.

Joi, va fi din nou caniculă, disconfortul termic se va menţine accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi mai mult senin joi, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile se vor încadra între 35 de grade Celsius, în timpul zilei, şi 19-21 de grade noaptea. Presiunea atmosferică va fi în scădere uşoară.

Vreme călduroasă şi la mare, unde apa are între 25 şi 28 de grade

Vremea va fi călduroasă în jurul amiezei pe litoralul românesc, când disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi predominant senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 31 de grade Celsius, iar cele minime între 20 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în Delta Dunării.

Temperatura apei mării va fi, joi, de 25-28 de grade Celsius.

Sursa foto: Dreamstime