Producția de carne și lapte a crescut în România în 2025. INS a publicat cele mai recente date din unitățile industriale
SURSA FOTO: Dreamstime
Producția de carne și de lapte din unitățile industriale a înregistrat creșteri în 2025 față de anul precedent, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Cele mai mari avansuri au fost raportate la sacrificările de ovine și caprine, în timp ce producția de unt a avut cea mai mare creștere dintre produsele lactate.
Sacrificările de animale au crescut pentru toate speciile analizate
Datele INS arată că, în 2025, toate categoriile de animale sacrificate în abatoarele industriale au înregistrat creșteri comparativ cu anul 2024.
Numărul bovinelor sacrificate a crescut cu 17,1%, iar producția de carne de bovine a urcat cu 22,9%. În cazul porcinelor, numărul animalelor sacrificate a fost mai mare cu 4,6%, în timp ce producția de carne a avansat cu 6,8%.
Cea mai spectaculoasă evoluție a fost consemnată la ovine și caprine. Numărul animalelor sacrificate a crescut cu 130,9%, iar producția de carne aproape s-a dublat, înregistrând un avans de 103,1%.
Și sectorul avicol a încheiat anul pe plus. Numărul păsărilor sacrificate a crescut cu 6,9%, iar producția de carne de pasăre a fost mai mare cu 5,7% față de 2024. Carnea de pasăre a rămas principalul produs al industriei, reprezentând 61,45% din producția totală de carne, urmată de carnea de porc, cu 32,24%.
Producția de lapte și de produse lactate a continuat să avanseze
Și industria laptelui a raportat rezultate mai bune decât în anul precedent. Cantitatea de lapte brut colectată de unitățile procesatoare a ajuns la peste 1,41 milioane de tone, în creștere cu 9,4%. Laptele de vacă colectat a urcat cu 9,6%, în timp ce laptele importat a crescut cu 13,2%.
În schimb, colectarea laptelui de bivoliță a scăzut cu 14,3%, iar cea de lapte de oaie cu 5,2%, în timp ce laptele de capră a înregistrat un avans de 6,9%.
Dintre produsele lactate, cea mai mare creștere a fost consemnată la unt, unde producția a avansat cu 18%, urmată de brânză, inclusiv urdă, cu 6,8%, și de laptele acidulat, care include iaurtul și produsele similare, cu 5,6%. Producția de lapte de consum a crescut cu 3%, iar cea de lapte praf cu 4,7%. Pe de altă parte, producția de smântână a scăzut cu 1,2%, iar cea de brânză topită cu 4,5%.

Regiunea Centru conduce la producția de lapte și brânzeturi
Potrivit INS, regiunea Centru a avut cea mai importantă contribuție la colectarea laptelui de vacă, cu 40,5% din totalul național, fiind urmată de Nord-Vest și Nord-Est. Tot regiunea Centru a fost lider și la producția de lapte de consum, produse lactate proaspete, unt și brânză.
În ceea ce privește sacrificările de animale, bovinele au fost sacrificate în principal în regiunea Nord-Est, porcinele în Vest, iar ovinele și caprinele în Vest și Sud-Muntenia. Pentru păsări, cele mai mari volume au fost înregistrate în Sud-Vest Oltenia și Nord-Est.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.