Probleme pentru Elena Udrea. Fostul ministru, din nou în instanță după decizia luată de BTT
SURSA FOTO: Inquam Photos, Ovidiu Micsik - Elena Udrea
Elena Udrea este implicată într-un nou proces deschis de Biroul de Turism și Tineret (BTT), în timp ce autoritățile continuă procedurile de recuperare a prejudiciului stabilit în dosarul „Gala Bute”. Acțiunea aflată pe rolul instanței vizează un teren din zona Lacului Străulești, proprietate care a făcut obiectul unor controverse și investigații de-a lungul anilor. În același dosar au fost chemate în judecată alte patru persoane, printre care se află și o apropiată a fostului ministru al Turismului.
BTT a deschis o acțiune în instanță împotriva Elenei Udrea și a altor patru persoane
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Biroul de Turism și Tineret a introdus la instanță o acțiune în constatare care o are ca pârâtă pe Elena Udrea, alături de alte patru persoane.
Procesul ar avea legătură cu un teren situat în zona Lacului Străulești din Sectorul 1 al Capitalei, cumpărat de Elena Udrea în anul 2006. Proprietatea a fost pusă sub sechestru de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în anul 2015, iar o parte din teren a fost ulterior scoasă la licitație de Agenția Națională de Administrare Fiscală în cadrul procedurilor de recuperare a prejudiciului stabilit în dosarul „Gala Bute”.
Printre persoanele vizate de noul dosar se află și o apropiată a Elenei Udrea, care a fost menționată anterior în investigații ale procurorilor DNA privind presupuse fapte de spălare de bani.
Terenul provine din patrimoniul fostei baze BTT Străulești
Proprietatea aflată în centrul litigiului a făcut parte din fosta bază sportivă și de agrement a BTT din zona Străulești.
De-a lungul timpului, modul în care terenul a fost transferat și ulterior înstrăinat a fost analizat în mai multe investigații jurnalistice. Acestea au ridicat semne de întrebare privind posibile prejudicii aduse statului în procesul de valorificare a patrimoniului BTT.
Potrivit informațiilor prezentate în cadrul acestor investigații, terenul a fost retrocedat, iar ulterior a ajuns în proprietatea Elenei Udrea, fiind cumpărat la un preț considerat de autori sub nivelul pieței din acea perioadă.
Noul proces deschis de BTT ar putea clarifica aspecte legate de situația juridică a proprietății și de modalitatea în care aceasta a fost transferată de-a lungul anilor.

Bunurile fostului ministru sunt valorificate pentru recuperarea prejudiciului din dosarul „Gala Bute”
Acțiunea în instanță vine într-un moment în care autoritățile continuă procedurile de executare și valorificare a unor bunuri aparținând Elenei Udrea.
O parte dintre proprietățile și activele fostului ministru au fost scoase la licitație pentru recuperarea prejudiciului stabilit prin hotărârea definitivă pronunțată în dosarul „Gala Bute”, dosar în care Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare.
În cadrul acestui proces, instanța a dispus recuperarea prejudiciilor și confiscarea unor sume de bani, iar ANAF desfășoară procedurile necesare pentru executarea măsurilor dispuse de instanță.
În anul 2025, Tribunalul Prahova a decis eliberarea condiționată a Elenei Udrea din penitenciar, după executarea unei părți din pedeapsa primită în dosarul „Gala Bute”.
La momentul eliberării, fostul ministru al Turismului declara că se bucură de recâștigarea libertății și considera că perioada petrecută în detenție reprezintă o etapă încheiată din viața sa.
Ea a afirmat atunci că a organizat cu mândrie Gala Bute și a susținut că, dacă ar fi știut că implicarea în politică o va ține departe de fiica sa, ar fi renunțat mult mai devreme la activitatea publică.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





