Problema tăierilor de salarii și a concedierilor în învățământ. Promisiunea lui Daniel David: Excepția pe Educație nu e un privilegiu

Problema tăierilor de salarii și a concedierilor în învățământ. Promisiunea lui Daniel David: Excepția pe Educație nu e un privilegiu

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin - Daniel David

Publicat de Bogdan Ungureanu la 21 noiembrie 2025, 23:25

Ministrul Educației, Daniel David, a transmis că domeniul educației nu va fi afectat de noi tăieri în Pachetul fiscal-bugetar nr. 3, subliniind că ajustările necesare au fost deja realizate în Pachetul 1, odată cu începutul anului școlar. El a precizat că în sistem există două „linii roșii” care nu pot fi depășite – reducerea personalului și diminuarea salariilor.

Ministrul Educației, Daniel David, dă asigurări că Educația nu va fi afectată de noi tăieri în Pachetul fiscal-bugetar nr. 3: Suntem solidari, dar avem două linii roșii

Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj ferm privind salariile din educație, precizând că în Pachetul fiscal-bugetar nr. 3 nu vor exista tăieri în zona educației. Oficialul a arătat că ajustările necesare au fost deja operate în Pachetul 1, iar ministerul pe care îl conduce nu va adopta măsuri care să afecteze personalul sau salariile de bază din sistemul de învățământ.

Potrivit acestuia, educația a contribuit deja la consolidarea fiscală prin modificările implementate din septembrie, iar în acest moment obiectivul central este stabilizarea sistemului și ulterior creșterea lui.

Daniel David a explicat că, încă de la începutul discuțiilor despre măsurile fiscal-bugetare, a transmis clar că în Educație există două „linii roșii” care nu pot fi trecute: reducerea de personal și diminuarea salariilor.

Ministrul a subliniat că se declară solidar cu Guvernul, premierul și coaliția în privința situației bugetare dificile a țării, însă a insistat că în sistemul educațional nu se poate vorbi despre concedieri, în condițiile în care deficitul de personal este deja major. El a insistat că salariile de bază din grila de salarizare nu vor fi reduse și că ministerul a făcut deja ajustările necesare în primul pachet fiscal.

Ministrul a punctat că includerea Educației în Pachetul 1 nu a fost un privilegiu, ci o necesitate, pentru ca măsurile adoptate – precum creșterea normelor didactice sau restructurarea sistemului de burse – să poată intra în vigoare odată cu începutul anului școlar.

A arătat că toate aceste intervenții au fost parte din contribuția Educației la consolidarea fiscală. Din acest motiv, el a apreciat faptul că premierul a clarificat public că Educația nu mai intră în Pachetul 3, confirmând poziția Ministerului Educației.

„În primul rând, când au început aceste demersuri în legătură cu măsurile fiscal-bugetare, am spus foarte clar un lucru. Eu, ca ministru, pot înțelege situația complicată a țării și sunt solidar, evident, nu doar cu premierul, și cu Guvernul, și cu coaliția, dar în Educație sunt două linii roșii. Nu putem da oameni afară, noi trebuie să angajăm oameni și, 2 – nu tăiem salarii.

Salarii înseamnă ceea ce ai pe grila de salarizare, nu vorbesc de venituri prin care îți completezi salariile prin alte activități.

Noi am luat măsurile care trebuiau luate în Pachetul 1, cum a spus și premierul. Nu că cineva s-ar fi grăbit să pună Educația în Pachetul 1, dar noi, dacă nu le luam și nu intram în Pachetul 1, noi nu puteam să le implementăm din septembrie, când începe anul școlar.

Astfel încât, în acest moment, excepția care vine pe latura Educației nu este un privilegiu, nu este ceva extraordinar, ci pur și simplu recunoașterea faptului că noi ne-am făcut treaba. Am înțeles situația în care se află țara, am luat măsurile necesare. Din acest moment, în Educație, noi trebuie să ne stabilizăm și după aceea să creștem.

Și mă bucur că premierul a spus explicit acest lucru, după multe discuții pe care le-am văzut și eu în spațiu public și a clarificat că da, ceea ce am spus eu este corect”, a precizat Daniel David pentru B1TV.

Mesaj pentru profesorii protestatari

Referindu-se la învățământul universitar și cercetare, ministrul a declarat că „liniile roșii” rămân valabile și în această zonă, subliniind că nici aici nu este posibilă reducerea de personal.

Daniel David a explicat că deficitul de cadre este vizibil și în universități, unde nu poate fi luată în considerare o variantă care să presupună concedieri. În plus, a menționat că, la fel ca în preuniversitar, și în universitar există posturi care depind de personal pensionat, resursă esențială pentru continuitatea anumitor specializări.

În acest context, ministrul a comentat și protestele recente ale profesorilor. El a precizat că, deși se afla în străinătate, i-a rugat pe secretarii de stat să invite reprezentanții protestatarilor la discuții și să le comunice poziția oficială a ministerului: nu există intenția de concediere și nu vor exista tăieri salariale.

Daniel David a insistat că un element extrem de important este imposibilitatea interzicerii cumulului pensie-salariu în educație, explicând că foarte multe norme sunt acoperite de profesori pensionați nu pentru că ar ocupa locul unor tineri, ci pentru că personalul tânăr pur și simplu nu există.

El a dat exemple din zona învățământului superior, unde numeroși profesori pensionați conduc doctorate și coordonează doctoranzi, funcții care nu pot fi întrerupte fără consecințe grave pentru activitatea academică.

Problema cumulului pensiei cu salariul

Ministrul a atras atenția că interzicerea cumulului pensie-salariu ar afecta grav inclusiv orele din preuniversitar, în special cele din aria științelor – matematică, fizică, chimie – unde deficitul de profesori este cronic. În opinia sa, implicarea profesorilor pensionați reprezintă un câștig pentru sistem, nu un obstacol în calea tinerilor.

În final, Daniel David a reiterat poziția premierului, care a confirmat că Educația nu va intra în Pachetul 3 tocmai pentru că și-a îndeplinit obligațiile în Pachetul 1. De asemenea, a subliniat că o eventuală interdicție privind cumulul pensie-salariu nu ar putea fi aplicată în zona educațională, universitară sau academică, pentru că ar afecta direct funcționarea întregului sistem.

„Ce le-am spus și public, și direct, când au protestat zile trecute. Nu eram în țară, dar i-am rugat pe secretarii de stat să-i invite la minister și să le spună aceste poziții pe care noi le avem. Și anume, că noi nu avem de unde să dăm oameni afară și foarte important, că era și cealaltă temă: Cumulul pensie-salariu nu se poate interzice în zona educațională, fiindcă noi avem foarte multe norme acoperite de profesori pensionați, nu fiindcă ar lua locul unor tineri, ci fiindcă nu există.

Nu avem resursa umană care să acopere acele norme, iar implicarea profesorilor pensionați este un plus pentru sistem, inclusiv în zona învățământului superior.

Avem profesorii care conduc doctorate și care au doctoranzi. Nu putem să luăm astfel de măsuri care să afecteze doctoranzii, de exemplu, în zona învățământului superior sau orele în zona învățământului preuniversitar, mai ales orele din zona științelor, matematică, fizică, chimie și alte domenii.

Premierul a spus că Educația nu intră în Pachetul 3, fiindcă a făcut ce a trebuit să facă în Pachetul 1 și în ceea ce privește cumulul pensie-salariu, nu avem cum să aplicăm o potențială interdicție în zona educațională, dar și academică, și în zona universitară”, a precizat ministrul Educației.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.