Primul drum radial al Bucureștiului intră într-o nouă etapă. Proiectul care va lega Capitala de A0 primește undă verde
Sursa foto: Facebook Horațiu Cosma
Primul drum radial al Bucureștiului, DR1 – Vest Expres, face un nou pas spre realizare. Studiul de fezabilitate al proiectului urmează să fie aprobat în Ministerul Transporturilor, potrivit secretarului de stat Horațiu Cosma. Noua arteră va prelungi Bulevardul Timișoara până la Autostrada A0 și va include benzi dedicate transportului public, piste pentru biciclete și parcări de tip Park&Ride.
DR1 – Vest Expres intră într-o nouă etapă
Primul dintre drumurile radiale care vor conecta Bucureștiul cu Autostrada A0 și localitățile din zona metropolitană avansează către faza următoare de implementare. Este vorba despre DR1 – Vest Expres, un proiect de infrastructură care va crea o nouă legătură între vestul Capitalei și centura modernă a orașului.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a anunțat că studiul de fezabilitate al investiției este aprobat la nivelul ministerului, marcând o etapă importantă pentru continuarea proiectului.
„Primul drum radial al Bucureștiului face astăzi un pas important înainte!
Aprobăm în Ministerul Transporturilor studiul de fezabilitate pentru DR1 – Vest Expres, proiectul care va prelungi Bulevardul Timișoara până la Autostrada A0 în apropiere de Domnești și care va crea una dintre cele mai moderne conexiuni dintre București și zona metropolitană.”
Cum va arăta noul drum radial al Capitalei
Potrivit informațiilor prezentate de oficial, noul drum va avea o lungime de aproape 10 kilometri și este gândit ca un coridor modern de mobilitate, care să deservească atât traficul rutier, cât și transportul public și deplasările alternative.
Proiectul prevede:
- două benzi de circulație pe fiecare sens;
- bandă dedicată transportului public pe întreaga lungime;
- piste pentru biciclete;
- șase noduri rutiere denivelate;
- parcări Park&Ride în principalele noduri de circulație;
- conexiune directă cu Autostrada A0;
- sisteme inteligente pentru managementul traficului.
Soluții folosite în premieră în România
Potrivit lui Horațiu Cosma, investiția introduce și elemente tehnice care nu au mai fost utilizate până acum în proiectele similare din România.
„Vorbim despre o investiție de aproape 10 kilometri care nu înseamnă doar un drum nou, ci un nou mod de a gândi mobilitatea în regiunea București – Ilfov:
2 benzi pe sens pentru traficul rutier;
bandă dedicată transportului public pe întreaga lungime;
piste de biciclete;
6 noduri rutiere denivelate;
parcări de tip Park&Ride în toate nodurile principale;
conexiune directă cu Autostrada A0;
sisteme inteligente de management al traficului.”
Acesta a explicat că transportul public va fi amplasat în zona mediană a drumului și va fi conectat direct cu parcările Park&Ride, astfel încât șoferii să poată lăsa autoturismele și să își continue deplasarea cu mijloacele de transport în comun.
„Proiectul include soluții tehnice utilizate în premieră în România, prin integrarea transportului public în zona mediană a drumului și conectarea acestuia cu parcările Park&Ride amplasate în nodurile rutiere, astfel încât tot mai mulți oameni să poată lăsa mașina și să continue călătoria rapid și eficient cu transportul public.”
Primul dintr-o rețea de drumuri radiale
Potrivit oficialului, DR1 – Vest Expres reprezintă primul proiect dintr-o rețea mai amplă de drumuri radiale care vor lega Bucureștiul de Autostrada A0 și de localitățile din zona metropolitană.
Scopul investiției este reducerea timpilor petrecuți în trafic, creșterea siguranței rutiere și dezvoltarea unor alternative viabile la utilizarea exclusivă a autoturismului.
„Regiunea metropolitană București are nevoie de infrastructură modernă, care să reducă timpii petrecuți în trafic, să crească siguranța circulației și să ofere alternative reale la deplasarea exclusiv cu autoturismul.
DR1 – Vest Expres este primul dintre drumurile radiale care vor lega Capitala de Autostrada A0 și de localitățile din jur, contribuind la dezvoltarea unei rețele moderne de transport pentru milioane de oameni.
Pas cu pas, construim infrastructura de care Bucureștiul și zona metropolitană au nevoie.”
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.