CNIR a primit 15 oferte pentru construirea Drumului Expres Otopeni–Autostrada A0

CNIR a primit 15 oferte pentru construirea Drumului Expres Otopeni–Autostrada A0

SURSA FOTO: www.cnir.ro - 15 oferte depuse pentru construirea Drumului Expres Aeroport Otopeni-Autostrada A0

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 15 iunie 2026, 22:04

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat primirea a 15 oferte pentru Drumul Expres Otopeni–Autostrada A0, proiect strategic de 450 de milioane de lei care va conecta Aeroportul Henri Coandă la rețeaua rutieră națională.

CNIR a primit 15 oferte pentru construirea Drumului Expres Otopeni–Autostrada A0, proiect estimat la 450 de milioane de lei

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat că a primit 15 oferte pentru construirea primului drum expres din județul Ilfov, un proiect considerat strategic pentru conectarea Aeroportului Internațional Henri Coandă Otopeni la Autostrada A0 București Nord. Interesul constructorilor a fost ridicat, la procedură participând atât companii românești, cât și internaționale.

Printre ofertanți se numără Construcții Erbașu, PORR Construct, FCC Construcción, AKTOR, precum și asocieri de firme precum CONCELEX (lider) împreună cu X-WAY Infrastructure și Bitumina GmbH – Bulgaria EOOD, EUROCOGEN Dâmbovița cu EVROPEISKI PATISHTA, BOG’ART cu FINTRADE Management și ADURO, sau VETA GLOBAL S.R.L. în asociere cu MAKİMSAN, Traffic Consultancy și INCERTRANS. Alte oferte au fost depuse de MARISTAR COM cu 62D Engineering & Design Solutions, FRASINUL cu ILGAZ Inşaat, UNITIP GLOBAL cu INFRA EXPERT AD, DUOTIP SOLUTIONS, Administrare Active Sector 3 și AVTOMAGISTRALI, RETTER Projectmanagement cu CONI, MAKYOL Inşaat în asociere cu CBI Construcții, SELINA cu DRUM ASFALT, precum și PIZZAROTTI împreună cu IPC CONSTRUCTII.

Contractul are o valoare estimată de aproximativ 450 de milioane de lei și prevede atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor într-un interval total de 30 de luni, dintre care 6 luni sunt alocate proiectării, iar 24 de luni execuției.

Noul drum expres va asigura conexiunea dintre Autostrada A0 București Nord și viitorul Terminal 2 al Aeroportului Otopeni, traseul desfășurându-se pe teritoriul județului Ilfov, în zona administrativă Tunari. Proiectul se desprinde de la kilometrul 29 al Autostrăzii A0 printr-un nod rutier tip treflă și include și legătura cu Drumul Județean 200B Tunari–A0–Balotești, realizată printr-un sens giratoriu.

Infrastructura va avea o lungime de 2,55 kilometri de drum principal, la care se adaugă bretele cu o lungime totală de aproximativ 7,5 kilometri, precum și pasaje supraterane peste DJ 200B și peste Autostrada A0 Nord. Potrivit autorităților, proiectul va contribui la reducerea timpilor de deplasare, diminuarea aglomerației și a poluării în zonă, oferind totodată o rută esențială pentru transportul de pasageri, mărfuri și logistică necesară dezvoltării viitorului terminal aeroportuar.

CNIR a emis ordinul de începere pentru proiectarea a 45 de kilometri din Autostrada Unirii A8 finanțați prin Programul SAFE

CNIR a emis, la data de 12 iunie 2026, Ordinul de Începere pentru proiectarea tronsoanelor 1 și 3 ale Autostrăzii Unirii (A8), stabilind oficial startul etapei de proiectare pentru 45 de kilometri de autostradă finanțați prin Programul SAFE. Potrivit instituției, lucrările de proiectare vor începe pe 24 august 2026, urmând ca execuția să fie demarată după finalizarea acestei etape.

Contractele pentru tronsoanele Moțca–Târgu Frumos și Lețcani–Iași au fost semnate în urmă cu aproximativ două săptămâni, constructorii implicați fiind companii din România și Spania. Directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, a subliniat că proiectele au un grad ridicat de complexitate tehnică, incluzând numeroase poduri, pasaje și tuneluri, iar perioada de proiectare este estimată la 10 luni, cu începerea lucrărilor efective programată pentru iunie 2027, în sezonul favorabil construcțiilor.

„Am emis, astăzi, Ordinul pentru începerea proiectării pentru 45 de kilometri ai A8 cu finanțare SAFE. Sunt două tronsoane cu o complexitate tehnică ridicată, cu numeroase lucrări de artă, poduri, pasaje și tuneluri, iar după cele 10 luni alocate etapei de proiectare, lucrările efective vor începe în iunie 2027, în sezonul favorabil construcțiilor”, a precizat Budescu.

Tronsonul 1 Moțca–Târgu Frumos, cu o lungime de aproximativ 27 de kilometri, va include 36 de structuri de tip poduri și viaducte, patru tuneluri și trei noduri rutiere în zonele Moțca, Pașcani și Târgu Frumos. Proiectul este considerat unul dintre cele mai complexe segmente ale autostrăzii, atât prin relief, cât și prin densitatea infrastructurii de artă necesare.

Pentru a asigura continuitatea rețelei rutiere, va fi realizat cu prioritate și un segment de aproximativ 5,5 kilometri care va conecta secțiunea III Leghin–Târgu Neamț a A8 cu DN2 și cu Autostrada A7 – Autostrada Moldovei, pe tronsonul Bacău–Pașcani.

Tronsonul 3 Lețcani–DN24 (Iași), cu o lungime de aproape 18 kilometri, va include 18 pasaje, șase tuneluri și două noduri rutiere, unul la intersecția cu DJ 282 și celălalt la intersecția cu DN24. Acest segment este esențial pentru conectivitatea zonei Iași la viitoarea autostradă, contribuind la îmbunătățirea mobilității regionale și a legăturilor cu rețeaua națională de transport.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.