Ai fost acceptat la Rabla Auto 2026? Pasul pe care mulți beneficiari riscă să îl rateze după aprobare

Ai fost acceptat la Rabla Auto 2026? Pasul pe care mulți beneficiari riscă să îl rateze după aprobare

Sursa foto: Dreamstime- Proprietarii de mașini vechi primesc bani de la stat.

Publicat de Hendrik Antonia la 5 august 2026, 13:15

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat lista celor 9.743 de dosare aprobate în programul Rabla Auto 2026 pentru persoanele fizice. Acceptarea dosarului reprezintă doar etapa de confirmare a eligibilității, iar beneficiarii trebuie să parcurgă mai multe proceduri pentru a păstra finanțarea acordată prin program.

Rabla Auto 2026: Ce nu trebuie ignorat după apariția listei cu beneficiarii aprobați

Valoarea totală a ecotichetelor aprobate pentru această etapă ajunge la 124.208.000 de lei. Lista beneficiarilor poate fi consultată pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu.

Președintele AFM, Florin Bănică, a declarat că cele 9.743 de ecotichete aprobate reprezintă „un pas înainte în procesul de modernizare a parcului auto din România și încurajează adoptarea unor soluții de mobilitate cu impact redus asupra mediului”.

Acesta a mai precizat că programul Rabla oferă „un sprijin concret cetățenilor care aleg autovehicule mai puțin poluante și contribuie astfel la reducerea emisiilor și la îmbunătățirea calității aerului”.

Beneficiarii trebuie să caseze și să radieze mașina veche în 60 de zile

După obținerea statutului de „beneficiar aprobat pentru finanțare“, solicitanții au obligația să respecte un termen de 60 de zile pentru îndeplinirea etapelor prevăzute în program.

În această perioadă, proprietarul trebuie să distrugă și să radieze din evidența circulației autovehiculul uzat. După finalizarea acestor proceduri, documentele justificative trebuie încărcate în aplicația informatică a Administrației Fondului pentru Mediu, iar solicitantul trebuie să introducă data radierii mașinii vechi.

Nerespectarea acestor pași în termenul stabilit poate duce la pierderea finanțării aprobate prin program. AFM a anunțat că bugetele destinate achiziționării motocicletelor, motocicletelor electrice, precum și autovehiculelor noi plug-in hybrid, pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen au fost consumate.

Programul Rabla
Programul Rabla/SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin

Sesiunea pentru mașinile termice și hibride continuă

Persoanele interesate de achiziționarea unor autoturisme noi cu sisteme de propulsie termică, inclusiv motoare cu ardere internă și variante GPL/GNC, precum și a unor autovehicule cu sistem de propulsie hibrid, se pot înscrie în continuare în program.

Potrivit Administrației Fondului pentru Mediu, bugetul disponibil pentru aceste categorii este de 35.302.000 de lei. Înscrierile pot fi realizate până la 31 decembrie 2026 sau până la epuizarea fondurilor alocate.

Programul Rabla Auto 2026 are un buget total de 300 de milioane de lei, destinat acordării de ecotichete pentru achiziția de autovehicule noi.

Valoarea ecotichetelor stabilite pentru sesiunea din acest an este de 18.500 de lei pentru autoturismele 100% electrice sau cele cu pilă de combustie cu hidrogen, 15.000 de lei pentru autoturismele plug-in hybrid și motocicletele electrice, 12.000 de lei pentru autoturismele hibride și 10.000 de lei pentru autoturismele cu motor termic, inclusiv GPL/GNC, precum și pentru motociclete.

Programul Rabla și înnoirea parcului auto din România

Programul Rabla are ca obiectiv înnoirea parcului auto prin stimularea achiziției de vehicule noi și retragerea celor vechi din circulație.

România rămâne una dintre țările europene cu un parc auto îmbătrânit. Potrivit unei analize realizate de Asociația 2Celsius în luna iunie, vârsta medie a autovehiculelor din România este de 16,5 ani, țara aflându-se pe locul al doilea în Uniunea Europeană în privința vechimii parcului auto.

Informații articol
Etichete: , , ,
Despre autor
Hendrik Antonia

Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.