Prețuri carburanți sâmbătă, 2 mai. Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Cât trebuie să plătască șoferii

Prețuri carburanți sâmbătă, 2 mai. Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Cât trebuie să plătască șoferii

SURSĂ FOTO: OMV Petrom - Stație OMV, benzină, motorină

Publicat de Leonard Bădilă la 2 mai 2026, 10:23

Prețuri carburanți sâmbătă, 2 mai. Prețurile carburanților continuă să crească în România, iar sâmbătă, 2 mai, benzina și motorina au înregistrat noi scumpiri la pompă.

În unele stații din București, benzina standard a ajuns la 9 lei pe litru, în timp ce motorina standard se apropie din nou de pragul de 10 lei, fiind comercializată la 9,79 lei pe litru. Creșterile sunt de câțiva bani comparativ cu nivelurile din ziua precedentă.

Benzina și motorina s-au scumpit din nou în ziua de

Și alte tipuri de combustibil au prețuri ridicate. Un litru de GPL se vinde cu 4,34 lei, în timp ce variantele premium sunt semnificativ mai scumpe. Benzina premium a ajuns la 9,63 lei pe litru, iar motorina premium a depășit pragul de 10 lei, fiind vândută la 10,58 lei pe litru, în funcție de companie.

Scumpirile de la pompă au loc într-un context internațional complicat, marcat de incertitudini privind aprovizionarea cu energie. Potrivit unei analize publicate de Politico, Europa se confruntă cu dificultăți în a estima exact rezervele de combustibil disponibile, în condițiile în care conflictul din Iran afectează piețele energetice globale.

benzinarie
SURSA FOTO: Dreamstime – Benzinărie, benzină, motorină

Stațiile de carburanți din România se confruntă în această perioadă cu episoade de epuizare temporară a stocurilor

Amintim că stațiile de carburanți din România se confruntă în această perioadă cu episoade de epuizare temporară a stocurilor, pe fondul unei cereri foarte ridicate generate de prețurile mai mici practicate de OMV Petrom. Fenomenul apare în contextul în care tot mai mulți șoferi aleg aceste stații datorită tarifelor considerate competitive în raport cu restul pieței.

Reprezentanții companiei explică faptul că unele întreruperi în aprovizionare sunt punctuale și de scurtă durată, fiind cauzate de vârfuri de consum. Ei precizează că stațiile afectate sunt realimentate rapid, astfel încât activitatea de vânzare să fie reluată în cel mai scurt timp posibil.

Potrivit companiei, nivelul actual al prețurilor reflectă o strategie de menținere a unor adaosuri comerciale reduse atât în zona de distribuție, cât și în activitatea de rafinare, avantaj posibil datorită unui model de business integrat. Această politică de prețuri a făcut ca produsele vândute în rețeaua OMV Petrom să devină mai atractive pentru consumatori, ceea ce a dus la o creștere accelerată și neașteptată a cererii.

În acest context, compania operează aproximativ 780 de benzinării în România și în țările vecine, sub brandurile sale, și se confruntă cu un flux ridicat de clienți care profită de diferențele de preț față de alte lanțuri de distribuție.

În urma informațiilor apărute în spațiul public și a imaginilor distribuite de șoferi din mai multe județe, în care unele pompe apăreau goale, compania a transmis clarificări suplimentare. Reprezentanții OMV Petrom au precizat că astfel de situații pot apărea temporar în anumite stații, însă sunt izolate și de scurtă durată, fiind rezolvate prin realimentare rapidă.

În același timp, specialiștii din domeniul energetic avertizează că piața carburanților rămâne vulnerabilă la fluctuații, iar cererea ridicată combinată cu instabilitatea globală a petrolului ar putea duce la noi scumpiri în perioada următoare.

„În unele staţii pot apărea temporar situaţii de indisponibilitate a produsului. Acestea sunt efecte punctuale şi de scurtă durată, staţiile fiind realimentate rapid. Preţurile curente la pompă reflectă atât limitarea adaosului în activitatea de distribuţie, cât şi în activitatea de rafinare, precum şi avantajele generate de modelul de business integrat. Această evoluţie a generat o creştere accelerată a cererii”, au transmis reprezentanții OMV Petrom pentru Agerpres.

Fenomenul este amplificat de ceea ce experții numesc panică de consum, dar și de presiunea logistică asupra lanțurilor de distribuție, mai ales în preajma perioadelor de vacanță, cum este începutul lunii mai.

Informații articol
Publicat în: Info util
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.