Președinția lui George Simion ar reprezenta un risc major de criză financiară

Adrian Codîrlașu, expert financiar, avertizează că o eventuală președinție a lui George Simion ar putea duce la pierderea fondurilor europene și ar prezenta un risc major de criză financiară pentru România.

Imediat după publicarea rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale, piețele financiare au înregistrat o creștere semnificativă a tensiunilor.

Bursa de Valori București a consemnat un declin abrupt al cotațiilor pentru mai multe companii românești listate, în timp ce leul s-a depreciat, semnalând creșterea temerilor în rândul investitorilor.

Într-un interviu, Adrian Codîrlașu, expert financiar și președinte al CFA România, a avertizat că una dintre cele mai mari amenințări imediate, în contextul unui posibil derapaj spre extremism și populism, este pierderea accesului la fondurile europene.

„Relația României cu Uniunea Europeană este esențială pentru viitorul economic al țării noastre”, a spus acesta.

Expertul avertizează că, în eventualitatea în care George Simion, liderul AUR, ar ajunge la conducerea Palatului Cotroceni, relațiile cu Bruxelles-ul ar putea fi grav afectate, ceea ce ar duce la blocaje semnificative și la repercusiuni economice de amploare pentru România.

„Fără ajutorul Uniunii Europene, vom avea dificultăți extrem de mari în a ne finanța economia”, a explicat Adrian Codîrlașu.

George Simion
George Simion (SURSA FOTO: Facebook, George Simion)

Tensiuni pe piața financiară după primul tur al alegerilor prezidențiale

Tensiunile de pe piața financiară s-au reflectat rapid și în evoluția cursului valutar. Luni, 5 mai, Banca Națională a României (BNR) a intervenit masiv, cheltuind în jur de 2 miliarde de euro pentru a retrage lei din piața interbancară, în încercarea de a menține cursul sub pragul psihologic de 5 lei pentru un euro. Cu toate acestea, marți, moneda europeană a depășit acest nivel.

Adrian Codîrlașu a semnalat că investitorii manifestă deja îngrijorare, anticipând o perioadă de volatilitate sporită pe piețele financiare.

„Investitorii sunt îngrijorați și ar trebui în toată perioada următoare să ne așteptăm la o volatilitate ceva mai mare a pieței”, a spus el.

El a subliniat că, în contextul unor deficite nesustenabile, instabilitatea politică ar putea conduce la scăderea ratingului de țară, ceea ce ar atrage majorarea costurilor de împrumut.

Ce ar însemna o direcție anti-occident pentru România

Economiștii avertizează alegătorii din țară și Diaspora că România s-ar putea confrunta un dezastru economic de proporții catastrofale dacă va opta pentru o direcție anti-Occident. Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), și analistul financiar Iancu Guda au discutat, marți seară, despre posibilele consecințe economice ale alegerii lui George Simion în funcția de președinte al României.

Economiștii avertizează că economia României ar putea ajunge într-un colaps total dacă George Simion ar deveni președintele țării. Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), și analistul financiar Iancu Guda au explicat, marți seară, care ar fi posibilele consecințe economice dacă liderul AUR ar ajunge la conducerea României. Mai multe puteți citi aici.