Poți avea drepturi fiscale într-o țară fără să locuiești acolo? Ce spun regulile UE

Persoanele detașate să lucreze în străinătate, precum și cele care își caută un loc de muncă într-o altă țară, pot fi considerate în continuare rezidente fiscal în statul de origine. În această situație, impozitul poate fi datorat în țara de origine chiar dacă persoana petrece mai mult de șase luni în străinătate.

Lucrătorii detașați și persoanele care caută un loc de muncă în străinătate

Menținerea reședinței permanente în țara de origine, precum și existența unor legături personale și economice puternice cu acel stat pot avea un rol important în stabilirea domiciliului fiscal. Pentru a afla exact ce reguli se aplică fiecărei situații, este necesară contactarea autorităților fiscale competente.

În același timp, și țara în care persoana lucrează poate avea dreptul să impoziteze veniturile obținute acolo. De exemplu, taxele pot fi reținute direct din salariu de către angajatorul local, în momentul efectuării plății.

Pe lângă impozitarea veniturilor salariale, țara de origine poate aplica taxe asupra veniturilor obținute pe teritoriul său, indiferent dacă persoana mai are sau nu reședința acolo. Un exemplu îl reprezintă veniturile provenite din proprietăți deținute în țara respectivă.

Evitarea dublei impozitări

Situațiile în care aceeași persoană are venituri sau activități în mai multe state pot ridica problema dublei impozitări. Pentru astfel de cazuri există mecanisme și soluții prevăzute de normele privind dubla impozitare.

Este important ca veniturile unei persoane să nu fie supuse de două ori impozitării atunci când legislația aplicabilă nu impune acest lucru. Tratatele și regulile fiscale dintre state stabilesc modalitățile prin care poate fi evitată o astfel de situație.

O situație distinctă este cea a domiciliului fiscal fictiv. Potrivit tratatelor privind dubla impozitare, statul în care o persoană obține totalitatea sau aproape totalitatea veniturilor poate fi obligat să o trateze ca pe un rezident fiscal al său, chiar dacă persoana respectivă nu locuiește efectiv acolo.

Acest statut poate fi acordat, în anumite state, și lucrătorilor transfrontalieri care fac naveta între țara în care locuiesc și cea în care muncesc. Regulile aplicabile depind de legislația și de tratatele fiscale relevante.

Cum se stabilește rezidența fiscală fictivă

Normele europene lasă fiecărui stat o anumită libertate în stabilirea procentului din venituri care poate fi considerat „cvasitotalitatea” veniturilor obținute de o persoană. Prin urmare, criteriile concrete pot varia de la o țară la alta.

Chiar și atunci când statul în care sunt realizate toate sau aproape toate veniturile nu consideră persoana respectivă rezident fiscal, aceasta poate avea dreptul la aceleași indemnizații și scutiri fiscale acordate rezidenților statului respectiv.

Regulile urmăresc însă să evite cumularea acelorași facilități fiscale în două țări. Dacă o persoană primește toate indemnizațiile disponibile pentru rezidenții statului în care lucrează, nu poate solicita automat și toate indemnizațiile sau reducerile acordate rezidenților din statul în care locuiește.

Autoritățile fiscale din statele implicate comunică între ele pentru a verifica situațiile în care o persoană ar putea beneficia simultan de două seturi de indemnizații și scutiri fiscale.

Drepturi fiscale și egalitate de tratament

Normele europene prevăd, în principiu, că persoanele trebuie să beneficieze de un tratament fiscal egal cu cel acordat cetățenilor statului în care sunt considerate rezidente fiscal. Același principiu se aplică și în situațiile în care rezidența fiscală este stabilită în funcție de locul în care este obținută cea mai mare parte a veniturilor.

Printre facilitățile fiscale care pot fi aplicabile se numără alocațiile familiale și deducerile pentru cheltuielile cu îngrijirea copiilor. Aceste drepturi pot exista chiar dacă respectivele cheltuieli sunt suportate într-o altă țară din Uniunea Europeană.

De asemenea, pot fi aplicate deduceri fiscale pentru dobânzile aferente unui credit ipotecar, inclusiv atunci când locuința pentru care este contractat creditul se află într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

În statele în care este prevăzută această posibilitate, persoana poate avea și dreptul de a depune o declarație fiscală comună împreună cu soțul sau soția. Dacă o persoană consideră că a fost tratată în mod discriminatoriu din punct de vedere fiscal, poate solicita consiliere personalizată pentru a analiza situația și drepturile care îi revin.