PNRR sprijină investițiile în infrastructura medicală și educațională. Zeci de proiecte sunt în implementare pentru spitale și unități de învățământ
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea - PNRR
Autoritățile din România au transmis noi informații privind implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu accent pe investiții în sănătate și educație, menite să îmbunătățească infrastructura publică și calitatea serviciilor.
PNRR aduce noi investiții în spitale și cabinete medicale
Ministerul Sănătății a anunțat că, în perioada 2-5 iunie 2026, a efectuat o nouă tranșă de plăți în valoare de aproximativ 19,7 milioane de lei, destinată accelerării proiectelor de infrastructură medicală finanțate prin PNRR.
Fondurile vor fi utilizate pentru modernizarea și dotarea cabinetelor de medicină de familie, reducerea infecțiilor nosocomiale din spitale și dezvoltarea centrelor comunitare integrate. Aceste investiții sunt considerate esențiale pentru creșterea calității serviciilor medicale și pentru sporirea siguranței pacienților.
De asemenea, Ministerul Sănătății monitorizează constant progresul fiecărui proiect și oferă sprijin beneficiarilor pentru respectarea termenelor asumate în cadrul PNRR.
„În perioada 2–5 iunie 2026, Ministerul Sănătății a efectuat o nouă tranșă de plăți în valoare de aprox. 19,7 milioane de lei, destinată accelerării proiectelor de infrastructură medicală finanțate prin PNRR.
Fondurile vor susține modernizarea și dotarea cabinetelor de medicină de familie, reducerea infecțiilor nosocomiale în spitale și dezvoltarea centrelor comunitare integrate — investiții esențiale pentru creșterea calității serviciilor medicale și a siguranței pacienților.
Echipele Ministerului Sănătății monitorizează în mod constant progresul fiecărui proiect, oferind sprijin beneficiarilor pentru respectarea strictă a termenelor asumate prin PNRR”, a transmis Ministerul Sănătății.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Ministerul Educației a transmis că dezvoltă o rețea de școli prietenoase cu mediul și eficiente energetic
Ministerul Educației și Cercetării a transmis că, prin PNRR, dezvoltă o rețea de școli prietenoase cu mediul și eficiente energetic, cu un curriculum orientat în mare parte spre educația pentru protecția mediului.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, instituția a prezentat mai multe proiecte aflate în derulare, care transformă aceste obiective în investiții concrete în infrastructura școlară.
În prezent, sunt în implementare 8 proiecte care vizează reabilitarea sau modernizarea unor școli, precum și 30 de proiecte dedicate construirii de unități de învățământ noi, de tip „școli verzi”.
Aceste școli sunt concepute pentru a reduce consumul de energie și pentru a crea un mediu de învățare sănătos și sustenabil. Printre soluțiile implementate se numără izolația termică eficientă, utilizarea energiei regenerabile, spațiile verzi, facilitățile pentru colectarea selectivă a deșeurilor, laboratoare de științe ale naturii, iluminatul natural îmbunătățit și utilizarea materialelor de construcție cu impact redus asupra mediului.
„Prin educație, punem bazele unei societăți mai sustenabile. De aceea, Ministerul Educației și Cercetării, prin PNRR, dezvoltă o rețea de școli prietenoase cu mediul și eficiente energetic, cu un curriculum bazat în mare parte pe educația pentru protecția mediului înconjurător.
Astăzi, de Ziua Mondială a Mediului, vă prezentăm câteva dintre proiectele prin care aceste obiective sunt transpuse în investiții concrete în infrastructura școlară. În prezent, sunt în implementare 8 proiecte care vizează reabilitarea/modernizarea de școli și 30 de proiecte dedicate construirii unor noi școli verzi.
Unitățile de învățământ reabilitate/modernizate sau construite de la zero sunt concepute pentru a reduce consumul de energie și pentru a oferi un mediu de învățare sănătos și sustenabil. Acestea includ soluții precum izolație termică eficientă, utilizarea energiei regenerabile, spații verzi, facilități pentru colectarea selectivă a deșeurilor, laboratoare de științele naturii, iluminat natural îmbunătățit și materiale de construcție cu impact redus asupra mediului”, a transmis Ministerul Educației.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





