PNL vrea să rămână la guvernare după căderea Guvernului Bolojan. Hubert Thuma: PNL nu pleacă nicăieri
Sursa foto: INQUAM Photos /Octav Ganea
PNL vrea să rămână la guvernare după căderea Guvernului Bolojan. Căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan, după moțiunea susținută de PSD și AUR, declanșează o criză politică majoră. PNL se află în fața unei decizii cruciale: rămâne la guvernare pentru a continua reformele și a menține stabilitatea economică sau se retrage într-un moment de incertitudine cu impact direct asupra României.
PNL vrea să rămână la guvernare după căderea Guvernului Bolojan
PNL vrea să rămână la guvernare după căderea Guvernului Bolojan. Criza politică generată de căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan repoziționează PNL într-un moment critic, în care deciziile luate pot influența atât stabilitatea internă, cât și direcția externă a României.
În interiorul partidului se conturează tot mai clar o linie majoritară care respinge ideea trecerii în opoziție și susține continuarea guvernării.
PNL, presat să aleagă între retragere și continuitate
După adoptarea moțiunii de cenzură susținută de PSD și AUR, liberalii se confruntă cu o decizie strategică: rămân la putere sau se retrag într-un moment de incertitudine. Mai mulți lideri influenți transmit însă că ieșirea de la guvernare ar transmite un semnal negativ atât către mediul economic, cât și către partenerii externi.
Nicoleta Pauliuc susține că partidul trebuie să evite o reacție impulsivă și să rămână ancorat în responsabilitățile asumate. În evaluarea sa, reformele inițiate în ultimele luni încep să producă efecte, iar întreruperea acestora ar afecta credibilitatea administrativă a statului.
„Îl respect pe Ilie Bolojan pentru întreaga sa carieră și pentru lucrurile îndrăznețe pe care și le-a asumat ca premier. Și mi-aș dori ca, în acest punct de cotitură, PNL să nu confunde demnitatea cu încăpățânarea, și consecvența cu rigiditatea. Alături de Ilie Bolojan, PNL și-a asumat în ultimele luni reforme grele”, a scris Nicoleta Pauliuc, pe Facebook.
Mesajul transmis din interiorul PNL conturează și un set de principii clare pentru orice formulă de guvernare viitoare. Accentul este pus pe menținerea parcursului euro-atlantic al României, pe continuarea reformelor structurale și pe consolidarea colaborării instituționale la nivel înalt.
În același timp, liberalii insistă asupra delimitării ferme față de AUR, considerată incompatibilă cu direcția politică și strategică a partidului.
„Aceasta nu ar fi demnitate — ar fi abandon. PNL trebuie să rămână parte a unei guvernări pro-europene. Cu patru condiții ferme: parcursul euro-atlantic al României reconfirmat fără echivoc, continuarea reformelor începute de Guvernul Bolojan, parteneriatul cu Președintele asumat ca atare — nu negat la televizor, și excluderea AUR semnată în scris de toți partenerii de coaliție, fiecare cu propria semnătură”, a adăugat Pauliuc.

Reacții convergente în conducerea liberală
Pozițiile exprimate public indică o coerență tot mai mare în discursul liderilor PNL. Cătălin Predoiu a subliniat rolul esențial al partidului în menținerea echilibrului politic și a avertizat că abandonarea guvernării ar amplifica instabilitatea.
”PNL este un partid cu relevanţă strategică pentru România”, susţine Predoiu, adăugând că liberalii nu trebuie să abandoneze guvernarea.
La rândul său, Mircea Abrudean a pus accent pe consecințele economice ale crizei politice, indicând deja presiuni asupra cursului valutar și asupra costurilor suportate de populație.
”Căderea Guvernului este rezultatul unei alianţe toxice care pune în pericol stabilitatea economică. Din păcate, românii plătesc deja costul acestei iresponsabilităţi: cursul euro a depăşit praguri istorice, iar instabilitatea se vede direct în rate, preţuri şi economii.
Cine dărâmă un guvern trebuie să vină cu soluţii, nu cu haos. Responsabilitatea pentru consecinţele economice şi sociale aparţine integral celor care au votat această moţiune”, spune acesta.
Din zona administrației locale, Hubert Thuma a transmis că schimbarea guvernului nu rezolvă problemele reale ale societății și că proiectele esențiale, inclusiv cele finanțate din fonduri europene, trebuie continuate fără întrerupere.
„Votul de astăzi nu schimbă realitatea în care se află România. Problemele rămân aceleași și tot aceleași rămân și soluțiile. Nu cred că cineva are motive să sărbătorească ce s-a întâmplat azi în Parlament. O moțiune câștigată nu plătește facturile românilor, nu deblochează un singur proiect din PNRR, nu aduce o investiție în plus și nu rezolvă nicio nedreptate resimțită de oameni. Ce face, în schimb, este să prelungească o incertitudine pe care România nu și-o permite. PNL nu pleacă nicăieri. Ne-am asumat guvernarea într-un moment greu, am început reforme pe care alții le-au amânat ani la rând, am readus seriozitatea în relația cu instituțiile europene și am pus țara pe un drum corect. Acest drum trebuie continuat. Munca începută pe reformă administrativă, pe disciplină bugetară, pe absorbția fondurilor europene, pe respectarea angajamentelor asumate nu se oprește pentru că s-a votat o moțiune.
Le spun direct românilor: Vă datorăm respect. Respect înseamnă să nu vă mințim că există soluții ușoare. Respect înseamnă să ducem la capăt ce am promis, nu să fugim când devine incomod. Respect înseamnă să punem țara înaintea calculelor de partid și exact asta am făcut, exact asta vom face. Vreau să fie limpede și un alt lucru: PNL își va exercita rolul în deplină colaborare cu Președintele României. Stabilitatea acestei țări nu se construiește din declarații, ci din lucrul împreună al instituțiilor care răspund în fața românilor. Vom susține fiecare pas care apără interesul național, parcursul european al României și încrederea partenerilor noștri. Propun să nu transformăm un moment politic într-o criză de stat. Cei care au ales calea moțiunii și-au asumat o responsabilitate, noi ne-o asumăm pe a noastră: Să muncim mai departe, cu seriozitate, pentru o Românie care merge înainte. Locul PNL este acolo unde se iau decizii pentru români. Acolo vom fi. Astăzi, mâine și în perioada care urmează”, a punctat Hubert Thuma.
Instabilitatea politică are deja efecte vizibile în economie. Fluctuațiile financiare și incertitudinea afectează atât mediul de afaceri, cât și populația, prin creșterea costurilor și scăderea predictibilității. În acest context, menținerea unei guvernări funcționale devine o prioritate strategică.
PNL își fundamentează poziția pe ideea că responsabilitatea guvernării nu poate fi abandonată într-un moment sensibil, mai ales în condițiile unor angajamente externe importante și ale unor reforme aflate în derulare.
Adrian Veștea cere reluarea negocierilor cu partidele pro-europene
Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea, susține ferm ideea reluării negocierilor cu partidele pro-europene pentru menținerea stabilității politice.
Veștea transmite că soluția nu este retragerea demonstrativă din actul de guvernare, ci continuarea responsabilității politice prin dialog și compromis instituțional.
El consideră că partidul trebuie să revină la masa negocierilor cu formațiunile pro-europene pentru a identifica o formulă de guvernare funcțională, capabilă să asigure continuitatea reformelor și stabilitatea administrativă.
Adrian Veștea își fundamentează poziția pe experiența acumulată în administrația publică locală și centrală, subliniind rolul direct pe care PNL îl are în gestionarea comunităților din România.
„L-am sprijinit pe Ilie Bolojan în toate proiectele sale şi voi face, şi pe mai departe, acelaşi lucru, atâta timp cât am convingerea că sunt necesare şi benefice pentru România şi pentru români. După moţiunea de astăzi, consider că PNL trebuie să se reaşeze la masa negocierilor cu partidele proeuropene şi să identifice soluţii pentru a continua guvernarea. Şi spun acest lucru mai ales în numele aleşilor locali liberali – primari, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri – care duc, zi de zi, administraţia acestei ţări mai aproape de oameni”, spune Veştea pe Facebook.
În viziunea sa, primarii și președinții de consilii județene liberali reprezintă interfața directă cu cetățenii, fiind responsabili pentru proiecte concrete precum infrastructura rutieră, creșele, investițiile publice și atragerea fondurilor europene. De aceea, el avertizează că instabilitatea politică de la centru se reflectă imediat în blocaje administrative la nivel local.
În mesajul său public, Veștea respinge ideea unei retrageri din guvernare, argumentând că rolul unui partid aflat la putere este să livreze rezultate, nu să se retragă în momente de presiune politică.
El susține că România nu se construiește prin declarații politice, ci prin proiecte finalizate, investiții duse la capăt și politici publice implementate coerent. Din această perspectivă, continuitatea guvernării devine o condiție esențială pentru menținerea ritmului de dezvoltare.
„Am văzut România de jos în sus – din Primăria din Râşnov, din Consiliul Judeţean Braşov, din Ministerul Dezvoltării. Am învăţat un lucru simplu: ţara asta nu se construieşte din declaraţii, ci din şantiere terminate şi din proiecte duse până la capăt. PNL este, astăzi, mai mult ca oricând, partidul care livrează. Datoria noastră nu este să ne retragem demonstrativ, ci să ne facem treaba, acolo unde se iau deciziile în ţara noastră”, subliniază Veştea.
Raluca Turca cere delimitarea de PSD
La rândul său, Raluca Turcan a criticat dur PSD, formațiune pe care o consideră responsabilă în totalitate pentru căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Fostul ministru al Culturii susține că relația dintre PNL și PSD este complet blocată, fără șanse reale de dialog în acest moment.
„Criza politică actuală are un singur responsabil: PSD. Nu există ambiguități, nu există circumstanțe atenuante. Este rezultatul direct al deciziilor lor și tot PSD trebuie să răspundă în fața românilor pentru consecințe,” a scris aceasta pe Facebook.
Potrivit Ralucăi Turcan, demiterea Executivului nu este doar o mișcare politică, ci o decizie care produce efecte economice serioase și afectează stabilitatea țării.
„Răsturnarea Guvernului nu este un simplu joc politic. Este o decizie cu efecte directe: blocaje, incertitudine, pierderi economice și o frână pusă modernizării. Iar nota de plată nu rămâne în zona politică — este plătită de oameni.”
Fosta ministră mai afirmă că un partid care ajunge să își demoleze propria guvernare își pierde credibilitatea și nu mai poate fi considerat un partener de încredere pe scena politică. În acest context, poziția sa este una categorică:
„În acest context, poziția mea este fermă: delimitare totală de PSD. Nu există bază pentru colaborare, nu există încredere, nu există viitor comun.”
În ciuda votului din Parlament, Raluca Turcan își reafirmă sprijinul pentru premierul demis, Ilie Bolojan.
„Susținerea pentru Ilie Bolojan este fără rezerve. Atacul împotriva lui nu a fost unul politic legitim, ci o execuție motivată de interese personale. A fost ales țintit pentru că a făcut ceea ce trebuie: a pus interesul public înaintea jocurilor de culise.”
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




