PMB scoate la licitație o expertiză de 1,5 milioane de lei: Clădirea Primăriei nu are autorizatie ISU la incendiu! Este important pentru siguranță!

PMB scoate la licitație o expertiză de 1,5 milioane de lei: Clădirea Primăriei nu are autorizatie ISU la incendiu! Este important pentru siguranță!

SURSA FOTO: pmb.ro - Primăria Capitalei

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 13 iulie 2026, 13:25

PMB a anunțat luni lansarea unei licitații pentru expertizarea lucrărilor executate la sediul Primăriei Capitalei, reabilitat între 2010 și 2016. Deși lucrările au fost finalizate în 2017, acestea nu au fost recepționate nici până în prezent. Din acest motiv, clădirea în care își desfășoară activitatea sute de angajați și care este frecventată zilnic de numeroși cetățeni nu deține autorizație de securitate la incendiu.

PMB începe procedurile pentru recepția clădirii și obținerea autorizației ISU

PMB a demarat procedura de achiziție a serviciilor de expertiză tehnică pentru sediul instituției, în încercarea de a debloca o situație administrativă care persistă de aproape un deceniu. Expertiza este necesară atât pentru finalizarea recepției lucrărilor de reabilitare, cât și pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu.

Potrivit informațiilor transmise de Primăria Municipiului București, clădirea instituției a fost reabilitată în perioada 2010-2016, iar lucrările au fost încheiate în 2017. Cu toate acestea, recepția investiției nu a fost realizată, ceea ce a făcut imposibilă obținerea autorizației ISU.

„Nu doar Pasajul Basarab stă nerecepţionat de 15 ani, ci şi clădirea #PMB! A fost reabilitată în perioada 2010-2016, lucrările au fost finalizate în 2017, dar nu au fost şi recepţionate. Astfel că nu are autorizaţie ISU la incendiu! Au trecut nouă ani de atunci şi, pentru a intra în legalitate, este nevoie ca întreaga clădire să fie expertizată şi apoi să demarăm procesul de autorizare”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului București.

Instituția precizează că în sediul administrativ lucrează zilnic 844 de angajați. Imobilul are o suprafață de peste 3.000 de metri pătrați, include subsol, trei etaje și o mansardă open space, peste 200 de birouri și trei săli de ședință.

Contractul este estimat la 1,5 milioane de lei, iar ofertele sunt așteptate până pe 23 iulie

Reprezentanții Primăriei explică faptul că expertiza tehnică va stabili dacă lucrările executate în urmă cu aproape zece ani respectă cerințele tehnice necesare pentru finalizarea recepției și pentru obținerea avizelor legale. În același timp, documentația va evidenția starea actuală a clădirii la aproape un deceniu de la încheierea lucrărilor de reabilitare.

Firma care va câștiga licitația va avea și responsabilitatea întocmirii documentației necesare obținerii autorizației ISU, urmând să ofere asistență instituției pe întreaga durată a procedurii, până la emiterea autorizației.

„Este important pentru siguranţă! Iar primarul general Ciprian Ciucu s-a implicat pentru a finaliza ceea ce ar fi trebuit să se întâmple de un deceniu! Am scos la licitaţie achiziţia de Servicii de expertiză tehnică a lucrărilor”, au precizat reprezentanții Primăriei Municipiului București.

Valoarea estimată a contractului este de 1,5 milioane de lei, iar firmele interesate pot depune ofertele până la data de 23 iulie, ora 15:00.

Primăria București amintește că o încercare de recepționare a lucrărilor a avut loc și în anul 2023, însă procedura a fost suspendată. Potrivit instituției, comisia constituită atunci a considerat că este necesară realizarea unei expertize care să confirme că lucrările executate au fost conforme și că respectă cerințele necesare pentru obținerea avizului ISU.

„S-a mai încercat în 2023 realizarea recepției, însă comisia constituită atunci a decis să suspende procedurile. A motivat că este necesară realizarea acestei expertize care să ateste că lucrările executate în trecut au fost conforme și au respectat cerințele pentru obținerea avizului ISU. Încă o problemă care trena de prea mult timp va fi deblocată!”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Municipiului București.

Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.