Gheorghe Piperea: Decizia CC, odată publicată, va putea sta la baza proceselor judiciare de recuperare de către clienți a dobânzilor umflate plătite băncilor

Gheorghe Piperea: Decizia CC, odată publicată, va putea sta la baza proceselor judiciare de recuperare de către clienți a dobânzilor umflate plătite băncilor

SURSA FOTO: Inquam Photos / Codrin Unici - Gheorghe Piperea

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 7 iunie 2026, 18:00

Potrivit lui Gheorghe Piperea, decizia Consiliului Concurenței (CC), odată publicată, va putea sta la baza proceselor judiciare de recuperare de către clienți a dobânzilor umflate plătite băncilor, ca urmare a acestei practici cartelare.

Gheorghe Piperea: Decizia CC, odată publicată, va putea sta la baza proceselor judiciare de recuperare de către clienți a dobânzilor umflate plătite băncilor

Potrivit lui Gheorghe Piperea, decizia Consiliului Concurenței (CC), odată publicată, va putea sta la baza proceselor judiciare de recuperare de către clienți a dobânzilor umflate plătite băncilor, ca urmare a acestei practici cartelare. Este vorba de perioada 2018-2026. Chiar dacă băncile vor încerca să suspende decizia CC, asta nu înseamnă că nu trebuie să se declanșeze urgent procesele clienților, atenționează Piperea.

„Informația despre manipularea de către bănci a Robor a devenit publică.

Amenda totală aplicată de Consiliul Concurenței: 3,7 miliarde de lei! Cea mai mare din istorie!

Primele 5 bănci din sistem au fiecare de dat câte minim 400 de milioane. Prima: 875 de milioane!

Decizia CC, odată publicată, va putea sta la baza proceselor judiciare de recuperare de către clienți a dobânzilor umflate plătite băncilor ca urmare a acestei practici cartelare. Este vorba de perioada 2018-2026.

Chiar dacă băncile vor încerca pe toate căile să suspende decizia CC, asta nu înseamnă că nu trebuie să se declanșeze urgent procesele clienților.

Nu contează cât durează procesele: eu am reușit, în anii anteriori, să obțin obligarea Raiffeisen la restituirea către clienți a sumei de 23 de milioane de euro, pentru practici înșelătoare ale băncii. Procesul a durat 6 (șase) ani.

Or, în acest mega – caz nu vorbim de o bancă, ci de 9, și nu de doar 23 de milioane de euro, ci de sume de o sută de ori mai mari.

PS Și statul, adică și noi, plătitorii de taxe și impozite, am plătit un Robor umflat la creditele guvernamentale în lei, dar cu guverne ca Bolojan sau Tomac sau Bolojan II nu vom avea cereri de la stat contra băncilor nici într-un milion de ani. Pur și simplu, sluga nu poate atenta la bunăstarea stăpânului”, este mesajul lui Piperea.

Consiliul Concurenței: 10 bănci au încălcat regulile concurenței în procedura ROBOR

Potrivit unui comunicat transmis de CC, sancțiunile au fost aplicate pentru încălcarea legislației naționale și europene în domeniul concurenței. Instituțiile de credit implicate și-au coordonat comportamentul în perioada fixingului ROBOR prin schimburi de informații considerate confidențiale și strategice, inclusiv informații referitoare la preț.

Conform concluziilor investigației, băncile participante la procedura de fixing ar fi luat în considerare cotațiile concurenților în momentul transmiterii propriilor cotații, deși acestea ar trebui să fie formulate independent.

Sancțiunile aplicate de autoritatea de concurență se ridică la aproximativ 710 milioane de euro. Cea mai mare amendă a fost aplicată Băncii Transilvania, care a primit sancțiuni totale de peste 960 de milioane de lei, incluzând și suma aferentă faptelor atribuite OTP Bank România. Printre instituțiile sancționate se numără: Banca Comercială Română, BRD-Groupe Société Générale, ING Bank, Raiffeisen Bank, CEC Bank, UniCredit Bank, Exim Banca Românească, Libra Internet Bank și Intesa Sanpaolo România.

Valoarea sancțiunilor reflectă gravitatea faptelor constatate și rolul pe care fiecare instituție l-a avut în cadrul practicilor investigate.

Ancheta a fost lansată la finalul anului 2022 și a inclus toate etapele procedurale prevăzute de legislația națională și europeană. Dosarul a fost analizat inclusiv în cadrul mecanismului de cooperare cu Comisia Europeană, având în vedere posibila încălcare a prevederilor Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene. Practici similare au fost sancționate și în alte state, atât în Uniunea Europeană, cât și în Statele Unite ale Americii.

Cum influențează ROBOR costul creditelor?

ROBOR reprezintă rata de referință a pieței monetare interbancare și este utilizat la calculul dobânzilor pentru numeroase credite acordate înainte de introducerea indicelui IRCC. Indicele ROBOR continuă să aibă un impact important asupra creditelor contractate de persoane fizice înainte de 2019, dar și asupra finanțărilor acordate companiilor și unor instituții publice.

CC atrage atenția că orice modificare a acestui indice poate avea efecte financiare semnificative pentru debitori.

Ce urmează pentru băncile sancționate?

Instituțiile de credit au la dispoziție 60 de zile de la primirea motivării deciziei pentru a prezenta planuri prin care să elimine comportamentele considerate anticoncurențiale. Aceste măsuri vor trebui aprobate de CC.

În același timp, băncile au posibilitatea de a contesta decizia în instanță. Potrivit legislației în vigoare, sancțiunile pot fi atacate la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la comunicarea motivării. Deciziile CC sunt executorii, iar sumele rezultate din amenzi vor fi virate la bugetul de stat, executarea acestora fiind realizată prin intermediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

Informații articol
Publicat în: Profesioniști
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.