Gheorghe Piperea avertizează: când războiul devine investiție, pacea devine pierdere

Gheorghe Piperea, europarlamentar, scrie despre planurile europene de mobilizare a economiilor cetățenilor către industrii prezentate drept strategice: Green Deal, Inteligență Artificială și apărare. Autorul avertizează că, dincolo de discursul despre investiții, progres și securitate, orientarea banilor către aceste domenii poate produce o schimbare profundă de valori, în care profitul ajunge să înlocuiască adevărul, discernământul și chiar motivația păcii.

Economiile europenilor și marile investiții strategice

Anul trecut s-a lansat de către președinta Comisiei Europene ideea măreață a „mobilizării” economiilor din bănci ale celor 450 de milioane de cetățeni ai UE. Cei peste 10 mii de miliarde de euro (10 trilioane) din depozitele bancare ar urma să fie reorientați, probabil cu acordul deponenților*, către investiția în acțiuni emise de societățile europene din domeniul Green Deal, al inteligenței artificiale, al tehnologiilor inovative (de exemplu, manipularea genetică, carnea artificială, nanoroboții) și al apărării și războiului.

Green Deal și prima gaură neagră

Green Deal a avut efecte dezastruoase în UE. Energia este de 3 ori mai scumpă decât în SUA, anual se închid zeci de mii de afaceri și sunt concediați sute de mii de oameni, iar orașele europene au ajuns să suporte vara o temperatură mai mare decât acum 20 de ani, când s-a lansat iraționalul sistem de tranzacționare a emisiilor (Emissions Tranding System), o piață unde se vinde și se cumpără dreptul de a „polua” cu CO2. Nebunia, cum bine zicea Einstein, este să faci același lucru în mod repetat și să speri la un rezultat diferit, dar birocrația UEropeană continuă neabătut pe cărarea din cărămizi galbene care duce către castelul vrăjitorului din OZ. A investi în acțiuni listate la bursă, emise de companiile din industria verde, înseamnă a te lega prin affectio societatis de aceste companii, care nu mai sunt orientate nici către profitul sănătos, nici către un scop moral, un raisson d’être, care să le facă dezirabile. În loc să fie canalizați către un rost, să circule cu un sens logic, banii acționarilor iau calea acestei găuri negre falimentare și iraționale. Singurii care câștigă sunt speculatorii, băncile din lista scurtă a abonaților la fondurile de sute de miliarde alocate de birocrația UE acestui program anti-științific, consultanții și ONG – urile din complexul industrial al cenzurii – dar și acești campioni sunt niște viitori perdanți, căci pădurea care nu mai face copaci nu mai poate fi sursă de lemn pentru construcție și pentru vânătoare.

Inteligența Artificială și pierderea motivației adevărului

De asemenea, banii deponenților ar urma să fie canalizați către Inteligența Artificială. În afară de costul enorm pe care îl presupune canalizarea energiei și a celorlalte resurse către această a doua gaură neagră, Inteligența Artificială vine și cu alte trei mari riscuri existențiale: halucinează, cauzează utilizatorilor umani un treptat, dar ireversibil regres cognitiv și pune în mare pericol democrația și securitatea globală**. Investind în acțiuni la companii care se centrează pe Inteligența Artificială, se pierde motivația adevărului, se abandonează efortul de a fi natural inteligent și educat pentru viață și se pulverizează atașamentul pentru democrație (adică, pentru puterea exercitată de popor, pentru popor, pentru omul concret). Lumea deja consideră că Inteligența Artificială este preferabilă unui judecător uman, care este „natural” coruptibil …

Industria de război și dispariția motivației păcii

În fine, banii deponenților ar urma să fie canalizați către acțiuni emise de companiile din industria de război. Acționarii ar urma, deci, să fie legați prin affectio societatis de companii care, pe timp de pace, sunt falimentare, dar pe timp de război fac profituri excepționale. Pentru ca o companie listată la bursă, în care investesc oamenii simpli, dar și fondurile de investiții, suverane sau de pensii, să fie profitabilă pe termen mediu sau lung, este nevoie de „războaie sustenabile”. Față de războiul „simplu”, în care se moare, se suferă, se intră în faliment, sărăcie și foamete, se schimbă geografii, se strămută populații, se supun extincției seminții și popoare, „războiul sustenabil” diferă doar prin durată. Țin mai mult. Țin decenii. Fac, prin durată, să dispară motivația păcii. Unul dintre cele mai mari comandamente morale ale creștinismului – Fericiți făcătorii de pace, căci ei fiii lui Dumnezeu se vor numi – este batjocorit. Este sociologic și psihologic extrem de interesant de văzut cum se vor convinge sutele de milioane de europeni, care dețin mai puțin de zece mii de euro în conturile lor de economii, să câștige cu 3 – 4 sute de euro mai mult pe an din acțiunile companiilor de armament decât din dobânzile bancare.
La război oamenii mor și suferă, iar la război merg oamenii simpli, tineri, care nu se cunosc și nu se urăsc, dar sunt trimiși să se ucidă reciproc de niște acrituri bătrâne și rele care se știu între ele, fac afaceri între ele și se urăsc reciproc, dar stau la butoane în apartamentul lor de la etajul 13 al unei clădiri securizate și cu aer condiționat din Bruxelles ori în buncăre lor subterane.

Banii din Pilonul II și investițiile în industria de armament

Foarte deranjant este că în România a apărut un proiect similar care intenționează să mobilizeze banii acumulați în fondurile de pensii Pilon II. Sunt 8 milioane de oameni care, probabil, sunt convinși că banii din aceste fonduri sunt banii lor și că doar ei pot decide, de exemplu, dacă îi investesc în acțiuni emise de cinstita companie Rheinmetal (deținută de companiile – moloh Black Rock, Vanguard, State Street, Fidelity).

Iluzia libertății acționarului individual

La o analiză superficială, un liberal ar putea spune că, de vreme ce este acționar, deponentul sau pensionarul poate să decidă singur unde să își plaseze banii, iar acolo unde sesizează iraționalitate, nebunie, pantă fatală către faliment, utilizare non-etică a banilor (de exemplu, în războaie), va penaliza managementul companiei mutându-și rapid portofoliul deținut.
Mare greșeală.

Cine ia, în realitate, deciziile

Omul concret, simplu, nu știe cu ce se ocupă companiile listate și cum mișcă fondurile și resursele. Nu are răbdarea să vadă informațiile necesare, în timp real. De aceea, sarcina este mandatată administratorilor privați, managerilor de portofolii de acțiuni, traderilor etc. Deciziile nu mai sunt luate de acționarul concret, atomizat, ci de mandatari. Iar aceștia sunt puțini, sunt extrem de potenți financiar și în plan de lobby, se știu între ei, își coordonează acțiunile și își impun vrerea aproape tuturor companiilor, care devin dependente de ei prin pachetele mari de acțiuni pe care le dețin. De aceea, de exemplu, toată lumea s-a comportat atât de incredibil de ciudat în plandemie – aliniere totală la politicile sanitare, oricât de falimentare și iraționale și anti-științifice s-au dovedit a fi ulterior. De aceea Parlamentul European continuă să emită rezoluții de susținere ne-abătută a Ucrainei, precum și reglementări de întărire continuă a Green Deal până la falimentul final …

Pe terenul confuziei dintre bine și rău

O spun cu mare amărăciune: motivația adevărului și a păcii a dispărut. Suntem pe terenul necuratului, în vremuri de confuzie între bine și rău…

Gheorghe Piperea avertizează asupra unei transformări profunde: economiile cetățenilor riscă să fie legate de industrii și politici care prosperă din criză, conflict și control. Într-o asemenea lume, oamenii pot ajunge să aibă un interes financiar direct în perpetuarea războiului, iar adevărul și pacea să nu mai fie valori, ci obstacole în calea profitului.

Articol platit de ECR Group din Parlamentul European