Pentagonul stabileşte 2027 ca termen-limită. Europa trebuie să își consolideze apărarea în cadrul NATO
SURSA FOTO: Dreamstime - Pentagon
Statele Unite le-au transmis diplomaţilor europeni aflaţi la Washington că până în 2027 Europa ar trebui să preia cea mai mare parte a capacităţilor de apărare convenţionale ale NATO — de la informaţii la sisteme de rachete. Termenul, stabilit de oficiali ai Pentagonului în discuţiile de săptămâna aceasta, a fost considerat de unii reprezentanţi europeni ca fiind extrem de ambiţios şi dificil de atins, potrivit Reuters.
SUA avertizează Europa: preluați capacitățile de apărare NATO până în 2027 sau riscați retragerea americană din mecanismele de coordonare
Mesajul transmis de Pentagon a fost relatat de cinci surse familiare discuțiilor, inclusiv un oficial american. Acesta a fost comunicat în cadrul unei reuniuni desfășurate săptămâna aceasta la Washington, între responsabilii Pentagonului pentru politicile NATO și mai multe delegații europene. Potrivit Reuters, preluarea de către Europa a majorității sarcinilor convenționale ale NATO ar reprezenta o schimbare majoră în modul în care Statele Unite – membru fondator al alianței – cooperează cu principalii săi parteneri militari.
Oficialii americani au subliniat că Washingtonul nu este mulțumit de ritmul cu care Europa și-a consolidat capacitățile de apărare după invazia Rusiei în Ucraina, în 2022. Ei au avertizat că, dacă termenul-limită din 2027 nu va fi respectat, SUA ar putea renunța la participarea la anumite mecanisme de coordonare a apărării în cadrul NATO, au precizat sursele Reuters sub protecția anonimatului.
Totodată, un oficial american a declarat că unii membri ai Congresului american au aflat despre mesajul transmis aliaților europeni și și-au exprimat îngrijorarea cu privire la consecințele acestuia.
Europa, sub presiune: SUA solicită preluarea capacităților de apărare convenționale până în 2027
Capacitățile de apărare convenționale includ toate activele non-nucleare, de la trupe la armament, însă oficialii americani nu au clarificat cum vor evalua progresul Europei în preluarea majorității sarcinilor.
Nu este de asemenea clar dacă termenul-limită 2027 reflectă poziția oficială a administrației Trump sau doar opiniile unor oficiali ai Pentagonului. La Washington, există dezacorduri importante privind rolul militar pe care SUA ar trebui să îl mențină în Europa.
Mai mulți oficiali europeni consideră că termenul de 2027 nu este realist, indiferent de metoda de evaluare a progresului, deoarece pentru a înlocui anumite capacități americane pe termen scurt, Europa are nevoie de mai mult decât fonduri și voință politică.
Aliații NATO se confruntă cu întârzieri în producția echipamentelor militare pe care încearcă să le achiziționeze. Deși oficialii americani au încurajat Europa să cumpere mai multe echipamente fabricate în SUA, unele dintre cele mai sofisticate arme și sisteme de apărare americane ar necesita ani de zile pentru a fi livrate dacă ar fi comandate acum.
SUA furnizează și capacități unice, greu de achiziționat, precum informații speciale, supraveghere și recunoaștere, care s-au dovedit esențiale în efortul de război al Ucrainei.
Un oficial NATO, vorbind în numele alianței, a declarat că aliații europeni și-au asumat deja mai multă responsabilitate pentru securitatea continentului, dar nu a comentat termenul-limită de 2027.
„Aliații au recunoscut necesitatea de a investi mai mult în apărare și de a transfera povara apărării convenționale de la SUA către Europa”, a afirmat acesta.
Până în prezent, Pentagonul și Casa Albă nu au oferit comentarii oficiale.
Țările europene au acceptat, în mare parte, solicitarea președintelui american Donald Trump de a prelua mai multă responsabilitate pentru propria securitate și s-au angajat să crească semnificativ cheltuielile militare. Uniunea Europeană și-a propus ca până în 2030 continentul să fie capabil să se apere singur și subliniază necesitatea acoperirii lacunelor în domeniile apărării aeriene, dronelor, războiului cibernetic, munițiilor și altor capacități esențiale. Oficialii și analiștii avertizează însă că și acest termen rămâne extrem de ambițios.
Relația Washington-NATO: între tensiuni și cooperare
Administrația Trump a subliniat constant că statele europene trebuie să contribuie mai mult la NATO, însă poziția exactă a președintelui față de alianță rămâne uneori ambiguă, potrivit Reuters.
În timpul campaniei electorale din 2024, Trump a criticat frecvent aliații europeni și a afirmat că ar încuraja Rusia să invadeze țările NATO care nu alocă o parte echitabilă din bugetul lor pentru apărare.
Cu toate acestea, la summitul anual NATO din iunie, Trump a lăudat liderii europeni pentru acceptarea planului SUA de a crește ținta cheltuielilor militare anuale ale statelor membre la 5% din PIB.
Ulterior, politica sa față de Rusia a oscilat între o poziție mai dură față de principalul adversar al blocului și o disponibilitate de a negocia cu Moscova privind conflictul din Ucraina. Oficialii europeni au semnalat că au fost în mare parte excluși din aceste negocieri.
Recent, la o reuniune a miniștrilor de externe NATO, secretarul de stat adjunct al SUA, Christopher Landau, a declarat că este „evident” că aliații NATO vor trebui să își asume responsabilitatea pentru apărarea Europei.
„Administraţiile succesive ale SUA au spus acest lucru, într-o formă sau alta, aproape toată viaţa mea, dar administraţia noastră vorbeşte serios”, a avertizat Landau pe X.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





