Pensionarii care vor primi 1.000 de lei de la stat
În anul 2026, pensionarii din România cu venituri reduse ar putea beneficia de un sprijin financiar acordat în baza unor reglementări guvernamentale, conform informărilor transmise de instituțiile din domeniul pensiilor.
Măsura vizează persoanele ale căror venituri lunare nu depășesc pragul de 3.000 de lei și are ca obiectiv susținerea categoriilor vulnerabile în contextul economic actual, arată, pe Facebook, Casa Județeană de Pensii Sălaj.
Cine este eligibil pentru ajutorul financiar în 2026?
Conform prevederilor anunțate, ajutorul financiar este acordat diferențiat, în funcție de nivelul veniturilor lunare realizate de fiecare pensionar:
- 1.000 de lei pentru pensionarii cu venituri de până la 1.500 lei (inclusiv)
- 800 de lei pentru veniturile cuprinse între 1.501 și 2.000 lei
- 600 de lei pentru veniturile între 2.001 și 3.000 lei
Măsura se aplică atât pensionarilor din sistemul public de pensii, cât și beneficiarilor din sistemul pensiilor militare de stat.

Ajutorul pentru pensionari se plătește în două tranșe
Sprijinul financiar nu este acordat într-o singură plată, ci este eșalonat în două tranșe egale, distribuite astfel:
- prima tranșă: mai 2026
- a doua tranșă: decembrie 2026
Astfel, un pensionar care se încadrează în suma maximă de 1.000 de lei va primi câte 500 de lei în fiecare etapă de plată.
Un element important al mecanismului de acordare este caracterul automat al plății. Beneficiarii nu trebuie să depună cereri sau documente suplimentare, întrucât drepturile sunt stabilite pe baza datelor existente în evidențele caselor de pensii.
De asemenea, ajutorul este acordat exclusiv persoanelor cu domiciliul pe teritoriul României. Pensionarii care locuiesc în străinătate nu sunt incluși în acest program de sprijin.
Pe lângă pensionarii standard, schema de sprijin include și pensionarii de urmaș, fiecare caz fiind analizat individual în funcție de veniturile cumulate ale beneficiarului.
Anul la care se iese la pensie în România, în funcție de data nașterii
Pe site-ul oficial al Ministerului Muncii există un document oficial privind sistemul public de pensii arată cum evoluează vârsta de pensionare, dar și stagiile de cotizare pentru românii născuți în diferite perioade de timp.
Datele evidențiază o creștere treptată a vârstei de pensionare, în special în cazul femeilor, până la alinierea cu pragul de 65 de ani.
În cazul femeilor, pentru persoanele născute în anul 1960, vârsta de pensionare este de aproximativ 61 de ani și 8 luni, urmând ca aceasta să crească gradual în fiecare an. Astfel, pentru cele născute în jurul anului 1970, vârsta standard de pensionare ajunge la 65 de ani. În paralel, stagiul complet de cotizare crește până la 35 de ani, în timp ce stagiul minim rămâne la 15 ani.
Pentru bărbați, situația este mai stabilă. În intervalul analizat, vârsta standard de pensionare este deja fixată la 65 de ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, cu un stagiu minim de 15 ani.
Documentul care arată anul la care se iese la pensie în funcție de vârstă poate fi consultat mai jos.

