Oradea demonstrează că infrastructura energetică nu se construiește politic. Dumitru Chisăliță: Se construiește cu expertiză

România intră într-o etapă decisivă pentru viitorul său în energie într-un moment în care autoritățile discută accelerarea investițiilor în capacități de stocare și baterii. În paralel, apar întrebări privind fundamentarea tehnică a unor ținte vehiculate pentru Hidroelectrica și despre modul în care statul gestionează transformarea Sistemului Energetic Național. În centrul dezbaterii se află nu doar investițiile, ci și capacitatea instituțională de a coordona coerent tranziția energetică. Specialiștii avertizează că fără infrastructură modernizată, reguli clare și expertiză tehnică, România riscă să repete greșelile ultimilor ani.

România a accelerat dezvoltarea sectorului fără ca infrastructura energetică a sistemului să fie pregătită

În ultimii ani, România a accelerat puternic dezvoltarea regenerabilelor și extinderea segmentului de prosumatori, însă Sistemul Energetic Național nu a fost adaptat structural pentru această transformare. Au fost introduse stimulente și au fost promovate discursuri publice despre energia ieftină, însă infrastructura energetică a rămas mult în urmă.

În continuare există probleme majore legate de modernizarea rețelelor, digitalizarea incompletă, lipsa unor sisteme avansate de prognoză, capacitatea redusă de echilibrare și coordonarea instituțională fragmentată. Toate aceste vulnerabilități încep să genereze efecte directe în piață și asupra consumatorilor.

Astăzi, dezechilibrele din SEN sunt tot mai vizibile prin volatilitatea accentuată de pe piața spot, costurile de echilibrare aflate în creștere, congestiile locale și limitările de evacuare a energiei produse. În final, mare parte din aceste costuri ajung să fie transferate în factura consumatorului final.

În acest context, bateriile sunt prezentate drept noua soluție salvatoare pentru sistemul energetic. Problema, avertizează experții din energie, este că România riscă să transforme o tehnologie utilă într-o nouă ideologie administrativă, fără o integrare coerentă în arhitectura pieței.

„Ideea dezvoltării capacităților de stocare este corectă. Problema este alta. În România, ideile corecte sunt adesea executate haotic, administrativ și clientelar, până când rezultatul final devine exact opusul obiectivului declarat.

Am împins regenerabilele înaintea infrastructurii. În ultimii ani, România a accelerat dezvoltarea regenerabilelor și a prosumatorilor fără ca Sistemul Energetic Național să fie pregătit structural pentru această transformare. S-au acordat stimulente. S-au făcut declarații triumfaliste. S-au vândut public sloganuri despre „energie ieftină pentru toți””, scrie Dumitru Chisăliță.

Bateriile nu pot rezolva singure problemele structurale din sistemul energetic

Capacitățile de stocare pot aduce flexibilitate sistemului energetic, însă ele nu rezolvă automat problemele structurale existente. Bateriile nu produc energie, nu reduc miraculos prețurile și nu pot înlocui investițiile în rețele sau lipsa unei coordonări instituționale eficiente.

De asemenea, acestea nu elimină problemele de management și nu pot substitui funcționarea unei piețe mature și predictibile. În realitate, bateriile reprezintă doar un instrument tehnic, a cărui eficiență depinde integral de regulile de piață și de modul în care sunt integrate în sistem.

Valoarea unor astfel de investiții depinde de mecanismele de remunerare, regulile de echilibrare, transparența licitațiilor, disciplina operațională și capacitatea statului de a preveni apariția unor noi rente și privilegii economice.

Fără aceste condiții, există riscul ca bateriile să devină nu o soluție pentru energie, ci următoarea schemă costisitoare de extracție de bani din sistemul public.

Apar întrebări privind țintele discutate pentru capacitățile de stocare

În spațiul public au apărut informații potrivit cărora aprobarea bugetului Hidroelectrica ar fi fost condiționată de asumarea unor investiții majore în baterii. În acest context, specialiștii ridică întrebări privind fundamentarea tehnică a țintelor vehiculate.

Dacă în propriile planuri compania lua în calcul peste 2.000 MW, apare întrebarea de ce noua țintă discutată este de 1.500 MW și care este baza tehnică a acestei modificări.

Experții atrag atenția că în energie astfel de cifre trebuie să fie susținute prin studii de adecvanță, modelări de sistem, simulări privind reducerea dezechilibrelor și analize cost-beneficiu clare.

În lipsa unor fundamentări tehnice transparente, există riscul ca astfel de obiective să fie percepute drept decizii administrative cu miză politică și mediatică, nu drept componente ale unei strategii energetice coerente.

Mitul „energiei ieftine” continuă să domine discursul public

Ani la rând, populației i-a fost transmis mesajul potrivit căruia extinderea regenerabilelor înseamnă automat energie mai ieftină. Realitatea din piețele europene este însă mult mai complexă.

Țările cu o penetrare ridicată a regenerabilelor se confruntă simultan cu volatilitate accentuată, diferențe foarte mari între orele de preț, costuri ridicate pentru rețele și necesar uriaș de investiții suplimentare în infrastructură și echilibrare.

Prețurile reduse nu apar automat prin instalarea de noi MW. Ele depind de existența simultană a unor rețele solide, a capacităților de transport, a flexibilității sistemului, a managementului profesionist și a unor piețe funcționale.

În lipsa unei strategii coerente, introducerea accelerată a bateriilor poate produce efecte inverse: noi rente, speculații, subvenții mascate și costuri suplimentare transferate tot către consumatori.

Specialiștii susțin că publicul ar trebui să primească răspunsuri clare atunci când sunt promovate noi tehnologii drept soluții salvatoare: cu cât vor scădea efectiv prețurile, în ce orizont de timp, în baza căror scenarii și cine garantează aceste estimări.

România are nevoie de coordonare instituțională reală în energie

Dincolo de dezbaterea privind bateriile, problema profundă rămâne lipsa unei arhitecturi clare de coordonare a sistemului energetic. În prezent, responsabilitățile sunt dispersate între Ministerul Energiei, Transelectrica, ANRE, OPCOM, companiile de stat și distribuitori.

În lipsa unei responsabilități finale asumate, costurile sunt socializate permanent, iar deciziile strategice riscă să fie fragmentate și reactive.

O tranziție serioasă în energie nu poate exista fără prognoză avansată, smart metering real, digitalizare, agregare de flexibilitate, management activ al consumului și servicii auxiliare mature. În lipsa acestor elemente, bateriile riscă să devină doar o componentă extrem de scumpă într-un sistem dezordonat.

Specialiștii avertizează că România are nevoie nu doar de noi tehnologii, ci și de un „creier energetic” capabil să coordoneze coerent transformarea sistemului.

Lecția Oradea este invocată ca model de guvernanță și expertiză în sistemul energetic

Modelul aplicat la Oradea este prezentat drept un exemplu de dezvoltare construită prin disciplină administrativă și expertiză tehnică, nu prin improvizație sau sloganuri populiste.

Sistemul performant de termoficare al municipiului nu a fost realizat prin decizii luate sub presiune politică, ci prin consultanță, analiză tehnică, model economic, etapizare și simulări succesive înaintea implementării.

Această abordare este considerată esențială și pentru infrastructura energetică națională, unde greșelile nu generează doar costuri financiare, ci afectează competitivitatea economică, încrederea investițională și securitatea energetică a României.

În acest context, experții avertizează că infrastructura critică din energie nu poate fi tratată emoțional, electoral sau propagandistic.

România trebuie să aleagă între reformă reală și „haiducie administrativă”

În analiza privind sistemul energetic apare și tema modului în care statul își gestionează companiile și instituțiile din domeniu. Specialiștii susțin că există două direcții complet diferite pentru reformă.

Prima variantă presupune audit profesional, transparență totală, competiție reală, indicatori de performanță, depolitizare și profesionalizarea companiilor de stat.

A doua variantă înseamnă presiuni politice, ținte arbitrare, investiții forțate, schimbarea clientelei economice și decizii fără fundament tehnic.

Potrivit experților, a doua abordare produce aproape întotdeauna blocaj investițional, neîncredere în piață, costuri mai mari și vulnerabilitate sistemică.

Structurile de control există, dar capacitatea reală de guvernare rămâne limitată

În România există numeroase structuri care ar trebui să monitorizeze și să coordoneze companiile energetice ale statului: AMEPIP, DAPSE, SAPE, structurile de guvernanță corporativă din Ministerul Energiei, consiliile de administrație, comitetele de audit și mecanismele interministeriale.

Cu toate acestea, în multe situații apare necesitatea intervenției directe a factorului politic pentru a „scutura sistemul”, ceea ce ridică semne de întrebare privind funcționarea reală a arhitecturii instituționale.

Într-un sistem sănătos, deviațiile ar trebui detectate din timp, performanța monitorizată permanent, iar corecțiile realizate instituțional, nu prin intervenții de criză și șocuri administrative.

Specialiștii avertizează că România riscă să confunde din nou agitația administrativă cu reforma reală, iar problema principală nu va fi tehnologia utilizată, ci modul în care aceasta este administrată.

Tabel EEAT. Principalele teme și riscuri identificate în energie:

Domeniu analizat	Probleme identificate	Riscuri pentru sistem	Soluții invocate
Dezvoltarea regenerabilelor	Infrastructură insuficient pregătită	Dezechilibre în SEN și costuri mari	Modernizarea rețelelor și digitalizare
Investițiile în baterii	Lipsă de fundamentare tehnică transparentă	Noi rente și costuri suplimentare	Studii de adecvanță și integrare strategică
Piața energiei	Volatilitate și costuri de echilibrare ridicate	Facturi mai mari pentru consumatori	Piețe funcționale și reguli predictibile
Coordonarea instituțională	Responsabilități fragmentate	Decizii incoerente și reacții întârziate	Clarificarea arhitecturii de guvernanță
Reforma companiilor de stat	Politizare și lipsa performanței	Blocaj investițional și neîncredere	Profesionalizare și transparență
Modelul Oradea	Implementare bazată pe expertiză	Evitarea improvizației administrative	Consultanță, etapizare și validare tehnică