Ce se întâmplă la granița Finlandei cu Rusia. Decizia luată după apariția unui risc neașteptat

Ce se întâmplă la granița Finlandei cu Rusia. Decizia luată după apariția unui risc neașteptat

SURSA Foto: Dreamstime

Publicat de Hendrik Antonia la 28 iulie 2026, 15:15

Autoritățile militare din Finlanda au anunțat marți închiderea unei porțiuni din spațiul aerian al țării și impunerea unor restricții asupra traficului maritim în zona de coastă din sud, aflată în apropierea frontierei cu Rusia. Decizia a fost luată pe fondul riscului ca drone rătăcite să ajungă în regiune.

Riscul care a schimbat planurile Finlandei. Autoritățile au închis o parte din spațiul aerian

Măsurile vin într-un context în care activitatea dronelor militare din apropierea granițelor statelor membre NATO continuă să provoace îngrijorare. Potrivit informațiilor disponibile, drone ucrainene lansate împotriva unor obiective din Rusia au pătruns, pe parcursul acestui an, în spațiul aerian al Finlandei, Estoniei, Letoniei și Lituaniei.

Aceste incidente alimentează preocupările privind extinderea efectelor războiului din Ucraina către zona nordică a Alianței Nord-Atlantice, pe măsură ce operațiunile cu drone se desfășoară în apropierea frontierelor statelor membre, potrivit celor relatate de Reuters.

Măsuri preventive adoptate de armata finlandeză

Un purtător de cuvânt al armatei finlandeze a explicat că restricțiile au fost introduse pentru a permite autorităților să intervină în condiții de siguranță dacă dronele vor pătrunde în zona vizată.

Oficialul a precizat că măsurile urmăresc „pentru a ne asigura că autoritățile sunt capabile să opereze în cazul în care dronele ar pătrunde în zonă, ceea ce înseamnă contramăsuri sigure și siguranța trecătorilor”.

Sursă: Dreamstime

Reprezentantul armatei a mai declarat că instituția nu poate oferi detalii despre proveniența informațiilor referitoare la o posibilă activitate a dronelor, motivând că „deoarece este vorba de informații operaționale”.

Atacurile cu drone sporesc tensiunile din regiune

În ultimele luni, Ucraina și-a intensificat atacurile asupra unor ținte aflate pe teritoriul Rusiei, folosind drone cu rază lungă de acțiune. Aceste operațiuni au fost însoțite de mai multe incidente în care aparatele de zbor și-au modificat traiectoria și au ajuns în spațiul aerian al unor state membre NATO.

Moscova și mai multe țări din Alianța Nord-Atlantică au pus aceste deviații pe seama bruiajului semnalelor GPS, despre care susțin că este provocat de sistemele rusești de război electronic. În același timp, autoritățile ruse acuză Ucraina că ar fi direcționat în mod intenționat drone peste frontierele altor state.

Informații articol
Despre autor
Hendrik Antonia

Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.