MAI atribuie contracte de 29,64 milioane de lei pentru soluții IT&C dedicate implementării cărții de identitate electronice
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a atribuit mai multe contracte pentru furnizarea unor soluții IT&C destinate implementării măsurilor de sprijin privind cartea de identitate electronică, în cadrul proiectului „D4eID – Digitalizare pentru promovarea cărții de identitate electronice”, parte a Planului Național de Redresare și Reziliență. Beneficiarii principali ai acestor contracte sunt Direcția Generală pentru Comunicații și Tehnologia Informației și Direcția Informare și Relații Publice din cadrul MAI.
Astfel, compania Dendrio Innovations va primi 8,7 milioane de lei, fără TVA, pentru furnizarea unei soluții de comunicații, iar Arctic Stream va asigura o soluție de comunicații pentru centrul de date, în valoare de 4,76 milioane de lei, fără TVA. Tot Arctic Stream a adjudecat și contractul pentru soluția de securitate cibernetică, pentru suma de 12,83 milioane de lei, fără TVA. Industrial Computer Group a câștigat furnizarea soluției DWDM, cu un contract de 2,76 milioane de lei, fără TVA, în timp ce Orange Romania va livra fibra optică (dark fiber) pentru 580.490 lei, fără TVA. Proiectul are un buget estimat de 40,96 milioane de lei, fără TVA, însă va fi realizat pentru 29,64 milioane de lei, fără TVA, până la finalul acestui an.
Conform caietului de sarcini, produsele și serviciile achiziționate contribuie la atingerea obiectivului general al proiectului, respectiv sprijinirea eliberării și adoptării cărții de identitate electronice de către cetățeni. Această investiție are un rol esențial în digitalizarea interacțiunilor dintre cetățeni și entitățile publice sau private, facilitând accesul securizat la servicii digitale. Produsele sunt destinate consolidării infrastructurii de comunicații din centrele de date și asigurării transportului eficient și securizat al datelor între centrele de date din București și Brașov, cu un punct intermediar pentru regenerarea și amplificarea semnalului optic în rețeaua DWDM, menținând astfel integritatea și performanța transmisiei pe distanțe lungi. La procedura de achiziție a participat și Datanet Systems.
„Furnizarea produselor/reprerelor aferente achiziției contribuie la atingerea obiectivului general al proiectului D4eID – Digitalizare pentru promovarea cărții de identitate electronice, respectiv sprijinirea eliberării și adoptării cărții de identitate electronice de către cetățenii români. Această investiție joacă un rol esențial în digitalizarea interacțiunilor dintre cetățeni și entitățile publice sau private, facilitând accesul securizat la servicii digitale.
Produsele/reprele solicitate în prezenta achiziție sunt destinate consolidării infrastructurii de comunicații din centrele de date, și asigurării transportului securizat și eficient al datelor între DC din municipiul București și DC din municipiul Brașov, cu un punct de prezență intermediar pentru regenerarea și amplificarea semnalului optic în rețeaua DWDM, asigurând menținerea integrității și performanței transmisiei pe distanțe mai lungi”, scrie în caietul de sarcini.
Proiectul D4eID lansează 11 servicii publice electronice pentru facilitarea accesului securizat al cetățenilor la administrația publică
Proiectul „D4eID” urmărește sprijinirea tranziției și adoptării cărții de identitate electronice prin dezvoltarea și lansarea a 11 servicii publice electronice online, precum și prin desfășurarea unei campanii de informare menite să încurajeze utilizarea cărții la scară largă, conform Jalonului 174 – Punerea în aplicare a măsurilor de sprijin pentru implementarea cărții de identitate electronice. Aceste servicii vor fi accesibile prin cartea de identitate electronică și vor avea un nivel de sofisticare de cel puțin „3”, contribuind la atingerea țintelor digitale stabilite de Decizia 2022/2481 a Parlamentului European și a Consiliului pentru Deceniul digital și incluse în Planul național de acțiune privind deceniul digital pentru România.
Prin implementarea cărții de identitate electronice, cetățenii vor putea să se autentifice pe platformele MAI și ale instituțiilor publice, de drept public și privat, folosind un singur set de credențiale. Aceasta asigură un acces facil și securizat la serviciile publice electronice, simplificând semnificativ interacțiunea cetățenilor cu administrația publică.
„D4eID – Digitalizare pentru promovarea cărții de identitate electronice îl reprezintă sprijinirea tranziției și adoptării cărții de identitate electronice de către cetățenii români, prin dezvoltarea și lansarea în mediul online a 11 servicii publice electronice precum și realizarea și desfășurarea campaniei de sensibilizare care să încurajeze utilizarea la scară largă a cărții de identitate electronice, conform Jalonului 174 – Punerea în aplicare a măsurilor de sprijin pentru implementarea cărții de identitate electronice.
Cele 11 servicii publice online vor fi accesibile prin utilizarea cărții de identitate electronice, cu un nivel de sofisticare de cel puțin 3. Aceste servicii publice online vor include următoarele componente:
Consumarea serviciilor publice electronice de către cetățeni, accesibile prin utilizarea cărții de identitate electronice, va contribui la atingerea țintelor digitale stabilite în Decizia 2022/2481 a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a programului de politică pentru 2030 privind Deceniul digital, precum și în cuprinsul Planului național de acțiune privind deceniul digital pentru România.
Prin implementarea CEI, cetățenii se vor putea autentifica în platformele MAI și ale instituțiilor publice de drept public și privat folosind un singur set de credențiale de acces. Astfel, cartea asigură accesul facil și securizat al cetățenilor la serviciile publice electronice furnizate de stat, contribuind decisiv la simplificarea interacțiunii cu administrația publică”, a informat Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

