Noi reguli pentru șoferii pensionari. Schimbare la reînnoirea permisului de conducere

Noi reguli pentru șoferii pensionari. Schimbare la reînnoirea permisului de conducere

SURSA FOTO: Inquam Photos, Alex Nicodim - Mașini, șoferi, trafic

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 13 februarie 2026, 00:00

Uniunea Europeană analizează introducerea unor reguli mai stricte pentru șoferi care au depășit 70 de ani, vizând testări teoretice și practice, dar și controale medicale obligatorii. Discuțiile au loc la nivelul instituțiilor europene, în contextul creșterii numărului de accidente grave în care sunt implicați conducători auto vârstnici. Propunerile stârnesc deja reacții ferme din partea unor state precum Belgia, Franța și Germania.

Uniunea Europeană vrea retestarea șoferilor de peste 70 de ani pentru reînnoirea permisului

Noile reguli pentru șoferi aflate în dezbatere la nivel european vizează în mod direct persoanele care au împlinit 70 de ani, în contextul în care statisticile indică o creștere a accidentelor grave provocate de conducători auto vârstnici. Potrivit publicației Blic, autoritățile europene analizează posibilitatea introducerii unor proceduri mai stricte pentru reînnoirea permiselor de conducere în cazul acestei categorii de vârstă.

Concret, la nivelul Uniunii Europene se discută despre crearea unei noi categorii de permis destinată șoferilor care au depășit pragul de 70 de ani. Obținerea acestui document nu ar mai reprezenta o simplă formalitate administrativă, ci ar presupune o evaluare completă a capacităților necesare conducerii unui autovehicul. Astfel, ar urma să fie introduse atât probe teoretice, cât și probe practice, menite să verifice în mod real abilitățile conducătorului auto.

În cazul promovării examenelor, permisul de conducere ar urma să fie emis cu o valabilitate limitată la cinci ani. La finalul acestei perioade, șoferii ar trebui să reia întreaga procedură pentru a demonstra din nou că îndeplinesc condițiile necesare pentru a conduce în siguranță. Măsura este analizată ca parte a unui pachet mai amplu de reforme în domeniul siguranței rutiere.

Controale medicale obligatorii și posibilitatea introducerii unei limite maxime de vârstă

Pe lângă testările teoretice și practice, noile reguli pentru șoferi includ și obligativitatea efectuării unor controale medicale pentru persoanele trecute de 70 de ani. Examinările medicale ar deveni o condiție esențială pentru obținerea sau reînnoirea permisului de conducere în această categorie de vârstă.

În acest moment, nu este clar dacă aceste evaluări medicale vor fi mai stricte decât cele aplicate în prezent sau dacă vor fi introduse criterii suplimentare. Discuțiile vizează creșterea eficienței verificărilor medicale, în special în ceea ce privește afecțiunile asociate înaintării în vârstă, care pot afecta reflexele, vederea sau capacitatea de concentrare și pot contribui la producerea accidentelor rutiere.

soferi in varsta, soferi batrani, soferi pensionari
SURSA FOTO: Dreamstime

De asemenea, un alt punct aflat în analiză este posibilitatea introducerii unei limite maxime de vârstă pentru conducerea autovehiculelor. În prezent, la nivelul Uniunii Europene nu există o astfel de restricție. Practic, orice persoană care promovează examenele impuse de legislația națională poate obține sau reînnoi permisul, indiferent de vârstă.

Această realitate este considerată de unii oficiali drept una dintre explicațiile pentru creșterea numărului de accidente grave în care sunt implicați șoferi vârstnici, situație care a determinat Comisia Europeană să caute o soluție acceptată la scară largă.

Belgia, Germania și Franța resping modificările propuse la nivel european

Deși problema siguranței rutiere este recunoscută la nivel comunitar, nu toate statele membre susțin înăsprirea regulilor pentru șoferi vârstnici. Belgia s-a poziționat printre cele mai ferme voci împotriva modificărilor propuse.

Germania contestă, la rândul său, ideea retestării obligatorii, în condițiile în care, în prezent, permisul de conducere este valabil pe viață, iar titularii nu sunt obligați să-și reevalueze periodic capacitățile. Introducerea unor examene suplimentare ar reprezenta o schimbare majoră de paradigmă pentru sistemul german.

Franța respinge, de asemenea, impunerea controalelor periodice obligatorii. Ministrul Transporturilor a subliniat că, în special pentru persoanele în vârstă care locuiesc în mediul rural, deținerea și utilizarea unui autoturism propriu reprezintă o necesitate, în lipsa unor alternative de transport public eficiente.

Grecia aplică deja reguli stricte pentru șoferii vârstnici

În timp ce dezbaterile continuă la nivel european, unele state membre aplică deja reguli mai severe pentru șoferii în vârstă. Grecia este unul dintre exemplele relevante în acest sens.

Conform legislației elene, după împlinirea vârstei de 65 de ani, permisul de conducere trebuie reînnoit o dată la trei ani, indiferent dacă este vorba despre șoferi amatori sau profesioniști și indiferent de categoria documentului. Procedura este aplicabilă tuturor conducătorilor auto care depășesc acest prag de vârstă.

În plus, după 65 de ani, sunt obligatorii controale medicale efectuate de un medic internist și de un oftalmolog. Pentru persoanele care au împlinit 80 de ani, condițiile devin și mai stricte: reînnoirea permisului se face la fiecare doi ani, iar lista examinărilor medicale se extinde, incluzând evaluări realizate de medic internist, oftalmolog, specialist ORL și neurolog sau psihiatru.

România, pe primul loc în UE la mortalitate rutieră, cu tot mai multe accidente în rândul șoferilor vârstnici

Datele recente arată că România ocupă în continuare primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea rutieră. Potrivit Buletinului Siguranței Rutiere, rata este de 77 de decese la un milion de locuitori, aproape dublă față de media europeană.

Analizele realizate de Ministerul Afacerilor Interne pentru perioada 2015–2024 indică o scădere semnificativă a accidentelor grave în rândul tinerilor sub 24 de ani și al șoferilor cu vârste între 25 și 44 de ani, unde numărul acestora s-a redus la jumătate. Tendința nu se regăsește însă în cazul altor categorii de vârstă.

Accidentele ușoare au înregistrat o creștere, afectând în special conducătorii auto de vârstă mijlocie și înaintată. În cazul șoferilor de peste 65 de ani, numărul incidentelor s-a dublat în ultimii zece ani, de la 1.611 cazuri în 2015 la 3.632 în 2024. De asemenea, șoferii cu vârste între 45 și 64 de ani au fost implicați în 10.355 de accidente ușoare în 2024, față de 7.036 în 2015, potrivit datelor oficiale.

Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.