Guvernul vrea redefinirea cumulului pensie–salariu la stat. Noile reguli ar limita veniturile și ar schimba procedurile pentru bugetari
Ministerul Muncii a transmis spre avizare proiectul care vizează reglementarea modului în care angajații de la stat pot continua activitatea după emiterea deciziei de pensionare.
Documentul detaliază că persoanele aflate în categoria personalului remunerat conform Legii-cadru nr. 153/2017 și al personalului din companii și regii cu capital majoritar de stat vor putea rămâne în funcție până la vârsta de 70 de ani, dacă solicită acest lucru și dacă angajatorul aprobă anual prelungirea activității, scriu cei de la Digi24.
Condiția esențială prevăzută în proiect este reducerea pensiei cu 85% pentru perioada în care persoana respectivă continuă să lucreze.
În acest fel, angajații ar urma să primească doar 15% din pensie, pe lângă salariu, în anii rămași până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Textul proiectului precizează explicit categoriile de instituții unde se aplică aceste reguli, incluzând autoritățile de reglementare, regii autonome sau societăți în care statul deține control majoritar.
Documentul subliniază următoarele prevederi:
„Personalul plătit din fonduri publice în conformitate cu prevederile Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și personalul regiilor autonome înfiinţate de stat, ai societăţilor/companiilor naţionale, ai societăţilor la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară, ai regiilor autonome înfiinţate de unităţile administrativ-teritoriale, ai societăţilor la care unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau deţin o participaţie majoritară, precum și ai autorităților de reglementare, căruia i-a fost emisă decizia de pensionare din sistemul public de pensii, în conformitate cu principiul contributivității, a unei pensii de serviciu sau a unei decizii de pensionare din sistemul militar de pensii, acordată în condițiile prevăzute de legislația specifică, poate continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Persoanele prevăzute anterior pot fi menținute în activitate, în baza unei cereri, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%. Prevederile menționate anterior se aplică și în situația reîncadrării în baza unui nou raport de muncă/de serviciu, în condițiile legii”.
În același timp, proiectul stabilește că aceste reguli se aplică inclusiv în cazul reîncadrării în baza unui nou contract de muncă sau de serviciu. Astfel, chiar și persoanele care se reangajează ulterior pensionării vor fi supuse aceluiași regim de plată a pensiei.
Un aspect important este că angajații care nu acceptă reducerea pensiei vor avea contractele de muncă încetate în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii, ceea ce va forța o decizie rapidă pentru cei aflați în această situație.
Un regim distinct pentru persoanele aflate în funcții numite sau alese
Proiectul introduce o diferențiere clară între personalul obișnuit din instituțiile publice și persoanele care ocupă funcții de conducere numite sau alese. Conform informațiilor cuprinse în document, cei aflați în astfel de poziții nu vor fi afectați de limitarea cumulului pensie–salariu.
Textul prevede că: „Persoanele alese în funcții publice și persoanele numite în funcție în Instituțiile/Autoritățile publice prin Hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a Camerelor reunite ale Parlamentului, pot cumula pensia cu salariul pe durata exercitării mandatului”.
De aceeași prevedere vor beneficia și persoanele cu mandate stabilite prin Constituție, pe perioada exercitării acestora.
Această exceptare vizează practic conducerea unor instituții precum ASF, ANRE, AEP, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Consiliul de Administrație al BNR, ANCOM, SIE sau SRI. Proiectul nu extinde însă această facilitate și asupra angajaților din subordinea acestor structuri, cărora li se vor aplica regulile generale privind reducerea pensiei și limitarea prelungirii activității.
În prezent, documentul se află în procesul de avizare și urmează să fie publicat în transparență decizională în săptămânile următoare, ceea ce va permite obținerea de observații și propuneri din partea instituțiilor și a publicului.
Modificările pregătite prin OUG și efectele asupra mobilității personalului bugetar
Pe lângă restricțiile privind cumulul pensie–salariu, Guvernul lucrează la forma finală a unei ordonanțe de urgență care ar urma să schimbe considerabil mobilitatea angajaților între instituții.
Surse guvernamentale arată că transferurile bugetarilor între diferite structuri ale statului ar deveni mult mai greu de realizat, ceea ce ar limita reîncadrările rapide și mișcările frecvente din sistem.
Ultimele discuții despre proiect sunt programate la Ministerul Muncii, iar forma finală a ordonanței urmează să fie adoptată în ședința de Guvern.
În continuare, draftul stabilește că prelungirea activității după împlinirea vârstei de pensionare va depinde anual de aprobarea ordonatorului de credite. Astfel, contractele vor putea fi reînnoite sau nu, de la un an la altul, în funcție de necesitățile instituției.
După împlinirea vârstei de 70 de ani, angajații din sistemul public vor fi obligați să se pensioneze, fără posibilitatea unei noi prelungiri. Excepțiile sunt în cazul persoanelor cu pensii speciale din MAI și MApN, precum și în cazul aleșilor locali și naționali sau al persoanelor numite în funcții prin Parlament.
Proiectul mai stabilește că instituțiile publice vor avea obligația ca, în cel mult 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, să întocmească documentația necesară pensionării angajaților care au îndeplinit condițiile legale. Măsura creează un termen scurt pentru adaptare și va impune instituțiilor să își reorganizeze rapid schemele de personal.
950070721-Interdictie-cumul-pensie-salariu