PMB pregătește noi reguli pentru trotinetele electrice de închiriat. Utilizatorii trebuie să aibă cel puțin 18 ani
trotinete electrice, iarnă (SURSA FOTO: Dreamstime)
Primăria Municipiului București a publicat în transparență decizională un proiect de hotărâre care modifică regulile de autorizare și funcționare a serviciilor de închiriere a trotinetelor electrice în regim self-service. Proiectul introduce noi obligații pentru operatori și utilizatori, precum și taxe, restricții și sancțiuni.
Operatorii vor avea nevoie de autorizație și vor plăti taxe pentru fiecare trotinetă
Potrivit proiectului publicat joi, 2 iulie, operatorii vor putea desfășura servicii de închiriere a trotinetelor electrice doar în baza unei autorizații emise de Municipiul București.
Conform documentului, aceștia vor plăti un tarif de 1 leu pe zi pentru fiecare trotinetă autorizată, la care se adaugă o taxă anuală de autorizare în valoare de 5.000 de lei.
Potrivit referatului de aprobare, noul regulament urmărește organizarea serviciului în condiții de siguranță, utilizarea eficientă a domeniului public și dezvoltarea mobilității urbane durabile, fără a modifica regulile generale de circulație prevăzute de legislația națională.
Utilizatorii vor putea închiria trotinete doar după împlinirea vârstei de 18 ani
Proiectul stabilește și o serie de reguli pentru persoanele care utilizează trotinetele electrice.
Astfel, acestea vor putea fi închiriate doar de persoane care au împlinit vârsta de 18 ani, iar operatorii vor avea obligația de a verifica vârsta utilizatorilor prin intermediul aplicației.
Circulația va fi permisă pe pistele pentru biciclete, iar în lipsa acestora doar pe drumurile unde limita maximă de viteză este de 50 km/h.
De asemenea, va fi interzis transportul a două persoane pe aceeași trotinetă.
Proiectul mai prevede că utilizatorii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și nu vor putea folosi telefonul mobil sau căști audio în timpul deplasării.
Totodată, va fi interzisă circulația pe trotuare, cu excepția celor prevăzute cu piste pentru biciclete, precum și prin parcuri sau pe străzile pietruite și nereabilitate.
Toate trotinetele vor trebui echipate cu GPS și sisteme de limitare a vitezei
Potrivit regulamentului propus, operatorii vor avea obligația să echipeze toate trotinetele electrice cu sisteme GPS și tehnologii de geofencing, care permit limitarea vitezei și restricționarea circulației în anumite zone.
În plus, fiecare trotinetă va trebui să fie dotată cu sisteme de iluminare, avertizare sonoră și frânare funcționale.
Parcarea trotinetelor va fi interzisă în mai multe zone din Capitală
Proiectul stabilește și numeroase locuri în care parcarea trotinetelor electrice va fi interzisă.
Printre acestea se numără stațiile STB, trecerile de pietoni, pistele pentru biciclete, carosabilul, parcările auto, spațiile verzi, intersecțiile, precum și zonele din apropierea școlilor, piețelor, centrelor comerciale și teraselor.
Operatorii vor avea obligația să ridice sau să relocheze trotinetele parcate necorespunzător în cel mult 120 de minute de la notificarea autorităților.
În cazul nerespectării acestui termen, autoritățile vor putea ridica trotinetele, iar operatorul va plăti 50 de lei pentru ridicarea fiecărei trotinete și 10 lei pe zi pentru depozitare.
Amenzi de până la 2.500 de lei și retragerea autorizației pentru operatorii care nu respectă regulamentul
Proiectul prevede amenzi cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei pentru operatorii care desfășoară activitatea fără autorizație sau care nu respectă obligațiile stabilite prin regulament.
De asemenea, neplata tarifului pentru ocuparea domeniului public poate conduce la anularea autorizației și la obligarea operatorului de a retrage trotinetele din domeniul public în termen de 48 de ore.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.