Nicușor Dan va vorbi în Consiliul de Securitate al ONU. Președintele va prezenta efectele războiului din Ucraina asupra României
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea – Președintele Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan va participa miercuri la dezbaterea Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite dedicată războiului din Ucraina. Șeful statului va prezenta consecințele directe ale conflictului asupra securității României și asupra regiunii, potrivit consilierului de stat Vlad Ionescu.
Nicușor Dan va prezenta situația României în Consiliul de Securitate
Intervenția președintelui va avea loc în cadrul dezbaterii „Menținerea păcii și a securității în Ucraina”, programată miercuri, de la ora 18:00, ora României.
Reuniunea are loc la inițiativa Franței, care deține în această lună președinția Consiliului de Securitate al ONU.
Vlad Ionescu, consilier de stat în Departamentul Politică Externă, Parteneriate Strategice și Românii de Pretutindeni din cadrul Administrației Prezidențiale, a explicat că discuțiile vor analiza atât evoluția conflictului, cât și efectele sale internaționale.
„Preşedintele, evident, va prezenta, din perspectiva noastră, consecinţele imediate asupra României în materie de securitate şi nu numai, dar şi asupra regiunii din care facem parte, asupra partenerilor internaţionali care sunt afectaţi de acest conflict”, a declarat Vlad Ionescu.
Incidentele cu drone, o problemă ridicată de România la ONU
Consilierul prezidențial a amintit că România a solicitat recent o altă reuniune a Consiliului de Securitate în urma incidentelor cu drone. La acea reuniune a participat ministrul de Externe, Oana Țoiu.
Potrivit lui Vlad Ionescu, Bucureștiul urmărește constant această problemă și o aduce în discuție în forurile internaționale, inclusiv la ONU și în Consiliul de Securitate.
Dezbaterea de miercuri va aborda și efectele războiului asupra sistemului internațional și asupra securității alimentare globale.
Ionescu a declarat că Rusia, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate, va avea cu siguranță o reacție în cadrul reuniunii. Nivelul la care Moscova va fi reprezentată nu era însă cunoscut.
România va susține o „soluționare justă și durabilă” a războiului
Nicușor Dan va insista și asupra modului în care ar trebui să se încheie conflictul, potrivit consilierului prezidențial.
România va susține necesitatea unei „soluționări juste și durabile”, în conformitate cu principiile dreptului internațional, inclusiv cu respectarea integrității teritoriale și a independenței Ucrainei.
Vlad Ionescu a subliniat că felul în care se va încheia războiul va avea efecte asupra întregii arhitecturi europene de securitate și, implicit, asupra României.
În opinia sa, ONU poate avea un rol în medierea, facilitarea și sprijinirea procesului de soluționare a conflictului.
Războiul afectează și economia și securitatea alimentară
România intenționează să atragă atenția la ONU nu doar asupra riscurilor militare, ci și asupra consecințelor economice ale conflictului.
Vlad Ionescu a amintit importanța regiunii Mării Negre pentru transportul cerealelor și al altor bunuri către piețele internaționale.
„Este important ca la ONU să semnalăm problema politică şi problema afectării bunăstării vieţii, a condiţiilor economice ale cetăţenilor români şi nu numai”, a explicat acesta.
Consilierul prezidențial a precizat că ONU nu are rolul de a furniza echipamente de apărare, așa cum se întâmplă în alte structuri internaționale, însă reprezintă cadrul în care pot fi discutate implicațiile politice, economice și de securitate ale războiului.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.