Din ce cauză a murit Hayden Panettiere? Medicul legist a dezvăluit cauza decesului actriței americane

Din ce cauză a murit Hayden Panettiere? Medicul legist a dezvăluit cauza decesului actriței americane

SURSA FOTO: Dreamstime - Hayden Panettiere

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 22 septembrie 2026, 23:30

Din ce cauză a murit Hayden Panettiere? Vedeta s-a stins din viață la data de 16 august 2026, însă medicul legist a dezvăluit cauza decesului ei abia marți, 22 septembrie 2026.

Doliu în cinematografie: actrița americană Hayden Panettiere s-a stins din viață

Actrița americană Hayden Panettiere, cunoscută pentru rolurile din serialele „Heroes” și „Nashville”, a murit la data de 16 august 2026, la doar 36 de ani, după ce a consumat un amestec de medicamente, inclusiv fentanil. Informația a fost anunțată marți, 22 septembrie 2026, de un medic legist din SUA.

Biroul de Medicină Legală implicat în anchetă a precizat că autopsia nu a evidențiat urme de traumatism și a stabilit că decesul a fost accidental. Potrivit analizelor, cauza morții a fost ingestia de fentanil, în combinație cu o versiune generică a medicamentului Xanax, un relaxant muscular și un medicament antipsihotic.

În acest caz a fost deschisă o anchetă, care se va concentra în continuare asupra modului în care actrița a intrat în posesia medicamentelor.

Cine a fost Hayden Panettiere?

Hayden Lesley Panettiere s-a născut pe 21 august 1989, în Palisades, New York, SUA. A crescut într-o familie cu legături în lumea artistică. Mama ei a fost actriță de telenovele, în timp ce tatăl său a fost căpitan în Departamentul de Pompieri din New York.

Cariera începută încă din copilărie i-a influențat și parcursul școlar. Hayden Panettiere a urmat cursurile școlilor publice din New York, inclusiv South Orangetown Middle School, până în clasa a IX-a. Pe măsură ce programul filmărilor a devenit tot mai aglomerat, părinții au decis să o retragă de la școala publică. Actrița și-a continuat studiile acasă, cu ajutorul unor tutori privați, până la terminarea liceului. Ulterior, nu a urmat studii superioare, alegând să se dedice în totalitate actoriei.

Hayden Panettiere a intrat în lumea showbizului încă de când era bebeluș. A apărut în primele reclame la doar 11 luni, iar la vârsta de 4-5 ani a primit roluri recurente în telenovele americane precum „One Life to Live” și „Guiding Light”.

Unul dintre primele sale succese importante a venit în 1998, când și-a împrumutat vocea personajului Princess Dot din animația Pixar „A Bug’s Life”. Ulterior, s-a remarcat în producții precum drama sportivă „Remember the Titans”, din 2000, în care a jucat alături de Denzel Washington, precum și în filmele Disney „Raising Helen”, lansat în 2004, și „Ice Princess”, din 2005.

Faima internațională a venit în 2006, când Hayden Panettiere a primit rolul Claire Bennet în serialul SF „Heroes”, difuzat între 2006 și 2010. Personajul său, o majoretă cu puteri de regenerare celulară, a transformat-o într-o figură cunoscută a culturii pop și a fost asociat cu celebra replică „Save the cheerleader, save the world”.

Între 2012 și 2018, actrița a interpretat-o pe Juliette Barnes în serialul muzical „Nashville”, rol prin care și-a pus în valoare și calitățile vocale. Pentru această interpretare, a primit două nominalizări la Globurile de Aur.

Panettiere s-a făcut remarcată și în genul horror, interpretând personajul Kirby Reed în franciza „Scream”. A jucat acest rol în „Scream 4”, lansat în 2011, și a revenit în „Scream VI”, în 2023.

În volumul său de memorii, publicat în luna mai în limba engleză sub titlul „This Is Me: A Reckoning”, actrița americană a vorbit despre perioada în care a fost copil-vedetă, despre presiunile pe care le-a resimțit și despre experiența dependenței. Ea a povestit, de asemenea, despre conflictul cu mama sa, care i-a gestionat cariera în trecut.

În 2014, Hayden Panettiere a devenit mamă, după ce a născut o fetiță din relația cu pugilistul ucrainean Vladimir Kliciko. Într-unul dintre ultimele sale interviuri, acordat revistei Mome, actrița a dezvăluit că nașterea, pe care a descris-o drept extrem de dureroasă, a dus-o într-o stare de depresie și a determinat-o să se refugieze în alcool.

Ulterior, Hayden Panettiere i-a încredințat custodia fiicei sale tatălui acesteia.

„Treceam printr-o perioadă foarte dificilă. Ştiam că trebuia să o pun pe ea pe primul loc, pentru a putea primi ajutorul de care aveam nevoie şi a deveni mama de care ea avea nevoie”, a povestit actrița în acel interviu.

Informații articol
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.