România a pierdut un mare actor. Telespectatorii și-l vor aminti mereu cu drag

Astăzi, 19 septembrie 2026, se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Ștefan Mihăilescu-Brăila, unul dintre actorii importanți ai teatrului și cinematografiei românești. Artistul a construit personaje memorabile și a rămas în memoria publicului mai ales prin rolul lui Bachus.

30 de ani de la moartea lui Ștefan Mihăilescu-Brăila

Ștefan Mihăilescu-Brăila a fost unul dintre cei mai cunoscuți actori de compoziție ai teatrului și cinematografiei românești, remarcat pentru expresivitatea sa aparte și pentru complexitatea personajelor interpretate. Astăzi, 19 septembrie 2026, se împlinesc 30 de ani de la moartea sa.

Actorul s-a stins din viață la București, la 71 de ani, după o perioadă dificilă, marcată de probleme grave de sănătate și pierderi de memorie.

Cine a fost Ștefan Mihăilescu-Brăila?

Ștefan Mihăilescu-Brăila s-a născut la 3 februarie 1925, în Brăila. A avut o copilărie dificilă, marcată de lipsuri materiale. S-a născut în afara căsătoriei, iar mama sa, Gherghina, lucra ca servitoare. Tatăl nu l-a recunoscut.

Numele „Brăila” nu făcea parte inițial din numele său. Actorul l-a adăugat ulterior, atât pentru a se diferenția de un alt Ștefan Mihăilescu, cât și pentru a păstra legătura cu orașul natal. Surse biografice menționează că numele Brăila era și numele bunicii sale.

Lipsurile l-au obligat să muncească de la vârsta de 16 ani. A fost, pe rând, muncitor în port, salahor și funcționar, înainte ca teatrul să devină principala sa ocupație. A urmat cursurile primare și gimnaziale în orașul natal, iar în 1947 a absolvit Conservatorul de muzică și artă dramatică „George Cavadia” din Brăila. După absolvire, și-a început activitatea teatrală la Brăila.

Ștefan Mihăilescu-Brăila a debutat pe scena Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, unde a jucat începând din 1949. În 1956 s-a transferat la Teatrul din Baia Mare, iar un an mai târziu a ajuns, prin concurs, la Teatrul Giulești din București, cunoscut atunci sub numele de Teatrul Muncitoresc. Teatrul Giulești este astăzi Teatrul Odeon.

Aici avea să construiască unele dintre cele mai importante personaje ale carierei sale. A jucat în spectacole precum „Inspectorul de poliție”, „Așteptându-l pe Godot” și „Gaițele”, dar și în numeroase alte producții. Activitatea sa teatrală a fost completată de apariții în spectacole de teatru radiofonic, scenete și emisiuni de divertisment la televiziune.

În cinematografie a debutat în 1957, cu filmul „Alo? Ați greșit numărul”, iar ulterior a jucat în peste 60 de filme, devenind cunoscut pentru rolurile sale de satiră, comedie și dramă.

Printre filmele în care a avut roluri importante se numără „Cu mâinile curate” (1972), „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1972), „Păcală” (1974), „Nea Mărin miliardar” (1979), „Buletin de București” (1983) și „Liceenii” (1986).

Unul dintre cele mai cunoscute personaje ale sale a fost Victor Mihuț, supranumit „Bachus”, din filmul „Secretul lui Bachus”, realizat în 1984 de regizorul Geo Saizescu. Rolul a devenit una dintre cele mai reprezentative creații cinematografice ale actorului și i-a adus Premiul ACIN.

A interpretat și personajul Ciupilă în „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, iar prestațiile sale au contribuit la succesul unor producții care au rămas cunoscute generații întregi de spectatori.

Ștefan Mihăilescu-Brăila a fost căsătorit cu Georgeta Rahtopol, devenită Mihăilescu-Brăila. Cei doi au avut un fiu. Sursele biografice consultate indică numele Florin pentru fiul actorului, în timp ce informațiile furnizate pentru acest material îl indică drept Bogdan.

În 1964, actorul a primit titlul de Artist Emerit, iar în 1967 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a pentru merite în domeniul artei dramatice. În 1984 a primit Premiul Asociației Cineaștilor pentru rolul din „Secretul lui Bachus”.

După ieșirea la pensie, starea sa de sănătate s-a deteriorat. În 1991, actorul a suferit un atac cerebral care i-a afectat memoria. Potrivit unor relatări despre ultimii săi ani, a ajuns să reînvețe lucruri elementare, inclusiv alfabetul, mersul și cititul.

Relatări ulterioare vorbesc despre mai multe accidente vasculare cerebrale, ultimul fiind fatal. Pierderea memoriei i-a afectat profund viața, iar ultimii ani au fost marcați de suferință și retragere.

În 1994, în condițiile în care pensia de artist emerit nu îi asigura un trai decent, s-a angajat ca și consilier de imagine la firma de difuzare a presei „Slarm”.