Nicușor Dan respinge ideea unui referendum pe pensiile magistraților. Discuțiile vor continua cu CSM după decizia CCR

Nicușor Dan respinge ideea unui referendum pe pensiile magistraților. Discuțiile vor continua cu CSM după decizia CCR

SURSA FOTO: Facebook, Nicușor Dan

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 24 octombrie 2025, 09:47

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat vineri că nu consideră necesară organizarea unui referendum privind pensiile speciale ale magistraților, precizând că o astfel de consultare ar avea sens doar în condițiile unei dezbateri reale în societate. Șeful statului a subliniat că majoritatea românilor împărtășesc deja o opinie comună pe această temă și că soluțiile trebuie discutate cu reprezentanții sistemului judiciar, într-un cadru echilibrat.

Referendumul pe tema pensiilor magistraților, o opțiune „fără sens” în lipsa unei dezbateri reale

Nicușor Dan a explicat, într-o declarație făcută vineri, că nu susține organizarea unui referendum pe tema pensiilor magistraților, considerând că o astfel de procedură democratică se justifică doar atunci când societatea este împărțită în opinii distincte. Potrivit președintelui, în acest caz, nu există o divergență semnificativă care să justifice consultarea publică.

„Eu cred că un referendum trebuie făcut atunci când societatea are o dezbatere, în momentul în care există opinii foarte bine conturate și opuse pe un subiect. Pe subiectul pensiilor magistraților nu există această dezbatere în societate”, a afirmat șeful statului.

Președintele a insistat asupra faptului că populația are deja o opinie comună în privința raportului dintre salarii și pensii.

„Suntem cu toții de acord că e anormal ca în orice domeniu de activitate pensia să fie cât salariul. Adică îmi încurajez oamenii să iasă la pensie când pot să mai muncească pentru societate. Nu există o dezbatere nici în interiorul clasei politice, nici în interiorul societății, pe subiectul ăsta”, a adăugat el.

Nicușor Dan: Nuanțele nu pot fi tranșate prin referendum

Nicușor Dan a explicat că problema pensiilor magistraților nu poate fi simplificată la o întrebare de tip „da” sau „nu”, deoarece implică detalii tehnice și juridice care trebuie analizate de experți și de instituțiile implicate.

„Nuanțele niciodată nu poți să le tranșezi cu un referendum. Există chestiuni de nuanță legate de cât de lungă să fie perioada de tranziție, despre cât de mult să fie raportul între pensie și salariu, și astea trebuie rezolvate într-o discuție între actorii relevanți, inclusiv reprezentanții magistraților”, a subliniat președintele.

Potrivit acestuia, o eventuală modificare a sistemului trebuie să țină cont atât de așteptările societății, cât și de independența justiției. Nicușor Dan a anunțat că va continua dialogul instituțional cu CSM pentru a identifica soluții „echilibrate și durabile”.

ccr
SURSA FOTO: CCR.RO – Curtea Constituţională a declarat neconstituțională Legea privind pensiile magistraților

Dialog cu CSM și soluții „echilibrate” după decizia CCR

Șeful statului a precizat că urmează o nouă serie de consultări cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii, în urma deciziei Curții Constituționale privind neconstituționalitatea legii pensiilor magistraților.

„După decizia CCR este nevoie de încă o astfel de discuție. Asta este pe partea de pensii ale magistraților – este o problemă, este o așteptare a societății, trebuie să o rezolvăm în mod echilibrat, odată pentru totdeauna”, a declarat Nicușor Dan.

El a adăugat că intenționează să participe la o ședință a CSM, după ce instituția va finaliza un raport privind situația generală din justiție.

Nicușor Dan face apel la responsabilitate în coaliția de guvernare

În legătură cu dezbaterile politice pe tema pensiilor speciale, președintele a îndemnat partidele din coaliție la mai multă prudență și la cooperare instituțională. Nicușor Dan a sugerat că discuțiile publice excesive pot îngreuna adoptarea unei soluții legislative eficiente.

„Cred că lucrul acesta de declarații merge mult prea departe. Noi avem de rezolvat o problemă. Fiecare dintre partidele din coaliție trebuie să contribuie la rezolvarea acestei probleme, ca să vină în întâmpinarea unei așteptări pe care societatea o are. E bine ca toți actorii politici care fac parte din această coaliție să se comporte instituțional și în acord cu așteptările românilor”, a declarat președintele.

CCR a declarat neconstituțională legea pensiilor magistraților

Curtea Constituțională a României a decis luni să admită sesizarea depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție privind legea pensiilor speciale ale magistraților, pentru care Guvernul își asumase răspunderea în Parlament.

Judecătorii CCR au stabilit că actul normativ contravine Constituției, în principal din cauza lipsei avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, Curtea a menționat că Executivul nu a respectat termenul legal de 30 de zile pentru obținerea acestui aviz, fapt care încalcă mai multe prevederi constituționale. Decizia CCR obligă Guvernul și Parlamentul să reia procesul legislativ, cu respectarea etapelor procedurale.

Nicușor Dan, despre Primăria Capitalei: Bineînțeles că am o preferință

Aflat la Bruxelles, după reuniunea Consiliului European, Nicușor Dan a fost întrebat vineri despre posibila sa preferință privind alegerile pentru Primăria Capitalei. Președintele a confirmat că are o opțiune personală, fără a dezvălui însă numele candidatului.

„Vor porni niște alegeri la Primăria Capitalei. Bineînțeles că am o preferință. Bineînțeles că există, în opinia mea, două chestiuni importante pe care le are Bucureștiul și corespondent calități pe care primarul ar trebui să le aibă”, a spus șeful statului.

El a explicat că, în viziunea sa, viitorul primar al Bucureștiului trebuie să fie capabil să gestioneze proiecte ample de infrastructură și să reziste presiunilor din zona imobiliară.

„Una este să fie în stare să coordoneze lucrări mari de infrastructură, pentru că Bucureștiul are un deficit de infrastructură, și al doilea să fie în stare să se opună influențelor imobiliare. Judecați dumneavoastră”, a adăugat Nicușor Dan.

Guvernul a stabilit oficial data alegerilor locale parțiale pentru București și alte 12 localități din țară. Scrutinul va avea loc pe 7 decembrie, zi în care locuitorii județului Buzău își vor alege și noul președinte al Consiliului Județean.

Executivul a adoptat două hotărâri prin care a fost stabilit calendarul electoral, inclusiv perioada de depunere a candidaturilor. Campania electorală va fi scurtă, de 15 zile, urmând să înceapă pe 22 noiembrie.

Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.