Nicușor Dan refuză să desemneze premierul fără o majoritate de 233 de voturi. Președintele: „Nu vreau să facem un exercițiu de hai să ne jucăm de-a primul-ministru”
SURSA FOTO: Administrația Prezidențială - Nicușor Dan
România rămâne fără un Guvern învestit, iar președintele Nicușor Dan transmite că nu va face niciun pas în privința desemnării unui nou premier până când partidele nu vor demonstra că pot forma o majoritate parlamentară solidă. Șeful statului afirmă că nu este dispus să propună un candidat fără șanse reale de a obține votul Parlamentului și susține că responsabilitatea deblocării situației aparține formațiunilor politice.
Totodată, președintele a vorbit despre negocierile dintre partide, despre schimbările de poziție apărute în timpul discuțiilor și a recunoscut că toate taberele implicate au făcut greșeli în ultimul an.
Nicușor Dan condiționează desemnarea premierului de existența unei majorități parlamentare
Președintele a explicat că singura condiție pe care o pune înainte de desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru este existența unei majorități de cel puțin 233 de parlamentari care să susțină viitorul Executiv.
„Eu sunt în situația în care suntem după două luni fără guvern. Eu nu cer prea multe. Eu cer să existe 233 de oameni de care să fiu sigur că vor vota. (…) Din perspectiva mea, eu nu cer niciun acord, nicio condiție, doar să fie 233 de oameni”, a afirmat Nicușor Dan.
Întrebat despre solicitările unor partide privind încheierea unui acord politic care să includă și programul de guvernare sau măsurile pentru reducerea deficitului bugetar, șeful statului a spus că adevărata problemă nu este conținutul unui astfel de document, ci lipsa unei majorități parlamentare.
„Problema este dacă există o majoritate care susține un guvern. Și în momentul ăsta nu există acea majoritate”, a declarat președintele.
„Responsabilitatea este la partide”
Nicușor Dan a precizat că este dispus să participe la discuții și să faciliteze negocierile dacă formațiunile politice îi solicită acest lucru, însă consideră că obligația de a construi o majoritate revine exclusiv partidelor.
„Responsabilitatea este la ei. (…) Aștept ca ele să vină cu soluția de majoritate”, a declarat șeful statului.
În opinia sa, fără o susținere parlamentară clară, desemnarea unui premier nu ar face decât să prelungească blocajul politic.
Președintele: „Nu vreau să facem un exercițiu de hai să ne jucăm de-a primul-ministru”
Întrebat de ce în trecut i-a desemnat pe Eugen Tomac și Adrian Veștea pentru funcția de premier, iar acum refuză să aleagă între variantele vehiculate de partide, Sorin Grindeanu și Siegfrid Mureșan, Nicușor Dan a explicat că situațiile sunt diferite.
„În situațiile anterioare exista o așteptare rezonabilă că guvernul trece. (…) Acum este o certitudine că nu trece. Și nu vreau să facem un exercițiu de hai să ne jucăm de-a primul-ministru și de-a desemnarea guvernului”, a afirmat președintele.
Nicușor Dan: „Toată lumea a greșit”
Șeful statului a fost întrebat dacă își asumă o parte din responsabilitatea pentru actualul blocaj politic și a răspuns că toate părțile implicate au contribuit la această situație.
„Evident, toată lumea a greșit. (…) Noi am plecat acum un an cu soluția, în continuare, în opinia mea, cea mai bună pentru România, a acestui guvern de patru partide plus minorități. Și într-un an de zile, fiecare din noi putea să facă mai mult, astfel încât coaliția asta să reziste”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele susține că PNL și-a schimbat poziția în timpul negocierilor
În cadrul declarațiilor de marți, președintele a vorbit și despre negocierile dintre partidele parlamentare pentru formarea noului Executiv, afirmând că, în timpul discuțiilor, PNL și-a modificat poziția privind formula de guvernare.
Nicușor Dan a precizat că se referă exclusiv la discuțiile purtate în cadrul negocierilor și nu la declarațiile făcute ulterior în spațiul public.
„M-am referit numai la acel moment. Și în acel moment, pe conținutul discuțiilor, nu declarațiile publice de la ieșire, ci conținutul discuțiilor dinăuntru în negocierile unde au fost atâția oameni, a fost foarte clară schimbarea de discurs. Adică a fost explicit: PNL susține un guvern minoritar PSD.”
Potrivit președintelui, această poziție a fost reafirmată inclusiv după discuțiile referitoare la funcțiile din administrația publică.
„Inclusiv după ce au urmat niște întrebări, ce se întâmplă cu secretarii de stat, cu prefecții. Și mi-ar fi plăcut, în mod onest, să se spună că au reconsiderat. Ne-am reconsiderat poziția, să nu intervină toată dezbaterea asta inutilă. Asta e tot.”
Nicușor Dan evită să acuze direct liderii PNL
Întrebat dacă liberalii și-au schimbat poziția de mai multe ori și dacă s-a simțit indus în eroare de conducerea partidului, președintele a evitat să lanseze acuzații directe și a spus că nu dorește să transforme negocierile într-o dispută publică.
„Toată lumea discută aici, nu am ce să reproșez partidelor. Inclusiv ele au discutat.”
De asemenea, întrebat care este principalul obstacol în calea unui acord politic, Nicușor Dan a refuzat să indice un vinovat.
„Nu vreau eu să fac evaluări din astea. Cât timp după două luni nu s-a găsit o soluție, înseamnă că e o problemă peste toate.”
Negocierile pentru formarea noului Guvern continuă
Declarațiile președintelui vin în contextul în care negocierile dintre partidele parlamentare pentru formarea unei majorități și învestirea unui nou Guvern sunt încă în desfășurare.
Mesajul transmis de Nicușor Dan este că nu va desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru până când nu va exista certitudinea că acesta beneficiază de sprijinul necesar în Parlament, insistând că ieșirea din actualul blocaj politic depinde de capacitatea partidelor de a ajunge la un acord și de a demonstra că pot reuni cele 233 de voturi necesare învestirii Executivului.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.