Nicușor Dan discută cu șefii OMV Petrom despre criza carburanților: Am abordat şi tema preţurilor la combustibili şi securitatea aprovizionării
SURSA FOTO: Administrația Prezidențială – Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan a avut luni, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu Alfred Stern, președintele Consiliului de Supraveghere OMV Petrom, și cu Christina Verchere, CEO al companiei. Discuțiile au vizat evoluția prețurilor la combustibili, securitatea aprovizionării și investițiile majore din sectorul energetic. În contextul tensiunilor internaționale și al presiunii asupra pieței energiei, părțile au convenit asupra unei cooperări strânse între companie și Guvern pentru stabilitatea sectorului.
Nicușor Dan: Neptun Deep va dubla producția de gaze a României
Președintele Nicușor Dan a subliniat că una dintre temele principale ale discuțiilor cu reprezentanții OMV Petrom a fost evoluția proiectului Neptun Deep, considerat unul dintre cele mai importante proiecte energetice din România. Investiția, evaluată la peste patru miliarde de euro, este esențială pentru consolidarea securității energetice a țării și pentru reducerea dependenței de importuri.
Potrivit șefului statului, lucrările la proiectul din Marea Neagră se desfășoară conform calendarului stabilit, iar primele cantități de gaze naturale ar urma să fie livrate în anul 2027.
„Astăzi am discutat cu Alfred Stern, preşedintele Consiliului de Supraveghere OMV Petrom, şi cu Christina Verchere, CEO OMV Petrom, despre proiectul Neptun Deep. Proiectul avansează conform graficului şi va livra primele gaze naturale din Marea Neagră în 2027. Este o investiţie de peste 4 miliarde de euro care va consolida securitatea energetică a României şi va reduce dependenţa noastră de importuri”, a transmis pe platforma X Nicușor Dan.
Președintele a explicat că dezvoltarea exploatării de gaze din Marea Neagră va avea un impact major asupra producției interne de energie. Conform estimărilor prezentate în cadrul discuțiilor, Neptun Deep ar putea aproape dubla producția de gaze naturale a României, ceea ce ar reprezenta un pas important către creșterea independenței energetice a țării și reducerea vulnerabilității în fața fluctuațiilor pieței internaționale.
Discuții despre prețurile la combustibili și riscurile pentru aprovizionarea cu petrol
În cadrul întâlnirii de la Cotroceni, Nicușor Dan a abordat și situația actuală a pieței energetice, marcată de tensiuni geopolitice și de presiuni crescute asupra prețurilor la energie. Deși întâlnirea fusese programată înainte de izbucnirea conflictului din Iran, evoluțiile recente au determinat extinderea discuțiilor asupra impactului regional și global.
Reprezentanții OMV Petrom au prezentat președintelui o analiză detaliată privind evoluțiile pe termen scurt și mediu ale pieței energetice. Au fost discutate inclusiv scenariile luate în calcul de companie în cazul unor perturbări majore în lanțurile de aprovizionare.
„Reprezentanţii OMV Petrom mi-au prezentat o informare detaliată despre evoluţiile pe termen scurt şi mediu, precum şi despre scenariile pe care le iau în calcul. Am abordat şi tema preţurilor la combustibili şi securitatea aprovizionării. Am convenit că va exista o colaborare şi o cooperare strânsă cu Guvernul pentru ca România să depăşească cu bine această nouă perioadă de presiune asupra preţurilor la energie”, a arătat Nicușor Dan.
Președintele a atras atenția că situația geopolitică din regiunea Golfului Persic poate afecta semnificativ fluxurile globale de petrol. Închiderea strâmtorii Ormuz ar reprezenta un risc major pentru statele care depind de importuri, iar România nu face excepție.
„România are resurse proprii, însă acestea sunt insuficiente, motiv pentru care importăm aproximativ 80% din ţiţeiul necesar consumului intern. Soluţiile pe termen scurt şi mediu sunt continuarea investiţiilor majore aflate în derulare şi menţinerea unui dialog deschis şi constructiv cu cei mai importanţi actori din sectorul energetic. Vom continua să monitorizăm situaţia şi să acţionăm pentru a proteja cetăţenii şi economia”, transmite Nicușor Dan.
Discuții au avut loc și la Palatul Victoria, cu premierul Ilie Bolojan
Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut luni, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegaţie a companiei OMV, condusă de directorul general Alfred Stern, discuţiile fiind concentrate pe planurile de dezvoltare şi pe provocările actuale din sectorul energetic.
Potrivit informaţiilor transmise de Guvern, întâlnirea a vizat strategia de dezvoltare a OMV Petrom pentru perioada următoare, compania urmând să deruleze în acest an un buget de investiţii considerat record, de 9,4 miliarde de lei.
Reprezentanţii companiei au arătat că proiectul Neptun Deep, cel mai important demers de explorare şi exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră, se desfăşoară conform calendarului stabilit, exploatarea urmând să înceapă anul viitor.
Aceştia au explicat că proiectul are în vedere valorificarea gazelor atât pentru consumul intern, cât şi pentru export, contribuind la consolidarea securităţii energetice a României şi la reducerea dependenţei de importuri. Totodată, în cadrul discuţiilor a fost evidenţiată importanţa asigurării siguranţei şi securităţii acestui proiect strategic.
De asemenea, a fost analizat stadiul implementării acordului de principiu încheiat între Guvern şi OMV Petrom, menit să permită continuarea investiţiilor în explorarea şi producţia de hidrocarburi.
Un alt subiect important abordat a fost evoluţia preţurilor la carburanţi şi situaţia aprovizionării, în contextul războiului din Orientul Mijlociu şi al perturbărilor de pe piaţa globală a petrolului.
Reprezentanţii OMV au atras atenţia că principala provocare rămâne securizarea lanţului de aprovizionare, întrucât turbulenţele generate de conflict ar produce un deficit estimat la aproximativ 30% din resursele necesare la nivel mondial.
Premierul a transmis că autorităţile analizează toate scenariile posibile, în funcţie de evoluţia situaţiei, şi a subliniat rolul Petrom ca punct de stabilitate pe piaţa carburanţilor din România. În final, părţile au convenit asupra necesităţii unei colaborări strânse pentru depăşirea contextului dificil actual.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





