UPDATE: Nicușor Dan, despre drona ucraineană încărcată cu explozibil ajunsă în Marea Neagră: „Responsabilă este Rusia, pentru că este țara agresoare”
SURSA FOTO: Administrația Prezidențială - Nicușor Dan
UPDATE: Nicușor Dan: „Ucraina este țara agresată”
Președintele a explicat că drona descoperită în apele Mării Negre făcea parte dintr-un set de patru drone ucrainene care au pierdut controlul în timpul unei misiuni.
„Am avut o dronă ucraineană parte dintr-un set de patru drone ucrainene care au pierdut controlul. Erau încărcate cu explozibil. Ucraina este țara agresată. Pentru orice fel de evenimente care apar responsabilă este Rusia pentru că este țara agresoare și Ucraina se apără”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele a precizat că autoritățile române au intervenit imediat după primirea informațiilor privind prezența dronei și au urmat procedurile prevăzute pentru astfel de situații.
De ce a fost detonată drona abia după câteva ore
Întrebat de ce intervenția decisivă a avut loc în jurul orei 10:00, deși informațiile au fost primite în jurul orei 06:00, Nicușor Dan a explicat că echipele specializate au ajuns rapid la fața locului și au acționat conform protocoalelor.
„În urma informației, primele echipaje cu specialiști au ajuns la 6.46 și ele au început activitățile potrivit protocoalelor, prima fiind degajarea perimetrului posibil afectat. La ora 10 a existat informația că această dronă se va autodetona, și la puține minute toate persoanele care erau implicate în misiune au părăsit perimetrul”, a spus șeful statului.
Potrivit acestuia, măsurile luate de autorități au avut ca obiectiv principal protejarea personalului implicat în operațiune și evitarea oricăror victime.
Precizări despre nava care se afla în zonă
Nicușor Dan a respins și speculațiile potrivit cărora dronele ar fi urmărit o navă aparținând așa-numitei „flote fantomă” a Rusiei, care s-ar fi îndreptat către rafinăria Rompetrol.
„Nu este un vas din flota fantomă, este un vas care a făcut tipul acesta de trasee comerciale între Novorossiisk și Rompetrol. Nu este definit de UE sau SUA în lista de sancțiuni”, a explicat președintele.
Totodată, acesta a anunțat că investigațiile privind circumstanțele în care dronele au ajuns în apropierea apelor românești sunt în desfășurare.
„Ancheta despre ce s-a întâmplat și cum au ajuns dronele, vom avea un răspuns în 7-10 zile”, a precizat Nicușor Dan.
Șeful statului a afirmat că utilizarea dronelor reprezintă una dintre principalele provocări generate de conflictul din Ucraina și că România își adaptează permanent capacitățile de apărare.
„Este o tehnologie nouă care a fost dezvoltată în contextul acestui război. Suntem într-o situație ca la dronele aeriene, ne adaptăm la tehnologia pe care acest război a generat-o. România este în cursul unui program de înzestrare”, a declarat președintele.
În ceea ce privește siguranța turiștilor care aleg litoralul românesc, Nicușor Dan a transmis că autoritățile pregătesc măsuri suplimentare de securitate.
„Românii întreabă în mod legitim cât de sigur vom fi dacă venim la Marea Neagră pe litoral. În 10 iunie avem discuție la NATO și așteptăm o suplimentare de echipamente. MApN, MAI, Poliția de Frontieră vor suplimenta echipajele care fac misiuni de cercetare și recunoaștere a pericolelor. Nu au fost victime pentru că, cu echipamentele pe care le au, instituțiile statului au acționat corespunzător”, a concluzionat președintele.
Știrea inițială
Președintele României, Nicușor Dan, se deplasează sâmbătă, 6 iunie, la Constanța, unde va participa la o ședință de lucru convocată în urma incidentului produs vineri în zona Mării Negre, când mai multe drone marine ucrainene au explodat în apropierea și în interiorul Portului Constanța. Anunțul a fost făcut de Administrația Prezidențială, care a precizat că reuniunea va avea loc la sediul Brigada 243 Radioelectronică și Observare „CALATIS”.
Nicușor Dan convoacă o ședință de urgență la Constanța după incidentul cu dronele marine
Întâlnirea este programată pentru ora 12:00 și va reuni reprezentanți ai principalelor instituții cu atribuții în domeniul securității și apărării naționale. Autoritățile vor analiza în detaliu circumstanțele în care s-a produs incidentul, dar și consecințele pe care acesta le poate avea asupra securității României și a regiunii Mării Negre.
Potrivit Administrației Prezidențiale, „În cadrul ședinței, vor fi analizate circumstanțele incidentului, implicațiile acestuia asupra securității naționale și regionale, precum și măsurile necesare pentru întărirea capacităților de supraveghere, prevenire și răspuns la amenințările din zona Mării Negre”.
După încheierea reuniunii, președintele Nicușor Dan urmează să susțină declarații de presă și să prezinte concluziile discuțiilor purtate cu responsabilii din domeniul apărării și securității.
Nicușor Dan a cerut explicații imediat după incident
Șeful statului a transmis încă de vineri seară că dorește clarificări complete privind evenimentele petrecute în apropierea litoralului românesc. Aflat într-o vizită în Muntenegru, Nicușor Dan a anunțat că va solicita o analiză detaliată din partea instituțiilor responsabile.
Președintele a precizat că intenționează să aibă „o discuție cu responsabilii pentru a înțelege foarte bine contextul”, semnalând încă de atunci preocuparea autorităților față de un incident fără precedent petrecut în apropierea infrastructurii portuare românești.
Decizia convocării ședinței de la Constanța vine în contextul în care evenimentul a ridicat semne de întrebare privind monitorizarea și gestionarea unor amenințări care pot apărea în zona Mării Negre, aflată în proximitatea conflictului dintre Rusia și Ucraina.
Cum s-a produs incidentul din Portul Constanța
Potrivit informațiilor prezentate de Guvern într-un comunicat transmis vineri seară, drona marină care a explodat în dana 78 a Portul Constanța făcea parte dintr-un grup de patru drone maritime aparținând Ucrainei. Autoritățile ucrainene ar fi pierdut controlul asupra acestora în timpul unei misiuni desfășurate în Marea Neagră.
Cronologia prezentată de Executiv arată că toate cele patru drone s-au autodetonat după ce au devenit necontrolabile. Una dintre ele a ajuns în interiorul Portului Constanța, unde a explodat în dana 78, în timp ce alte două s-au detonat în largul Mării Negre. Cea de-a patra dronă a explodat în afara zonei portuare.
Autoritățile au subliniat că incidentul nu a fost rezultatul unui atac îndreptat împotriva României, însă amploarea evenimentului și faptul că una dintre drone a ajuns într-o zonă strategică au determinat declanșarea unei analize la nivel înalt.
Sunt analizate măsuri suplimentare pentru supravegherea Mării Negre
Unul dintre subiectele centrale ale ședinței de la Constanța va fi evaluarea capacităților actuale de supraveghere și reacție ale României în zona maritimă. Surse oficiale au indicat că vor fi discutate soluții pentru consolidarea sistemelor de monitorizare, detectare și intervenție în cazul unor incidente similare.
Evenimentul readuce în atenție vulnerabilitățile generate de conflictul din regiune și presiunea tot mai mare asupra statelor NATO aflate la Marea Neagră. România, care deține una dintre cele mai importante infrastructuri portuare din estul Europei, urmărește să evite repetarea unor situații care ar putea pune în pericol siguranța navigației, a activităților economice sau a obiectivelor strategice de pe litoral.
Concluziile ședinței convocate de Nicușor Dan ar putea sta la baza unor decizii privind întărirea măsurilor de securitate în zona maritimă și adaptarea procedurilor de răspuns la noile tipuri de amenințări apărute în contextul războiului din vecinătatea României.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





