Telemunca nu înseamnă disponibilitate permanentă peste program. Angajatul are dreptul să se deconecteze, iar angajatorul are obligația să respecte timpul de odihnă.
Munca de acasă poate fi un avantaj, dar doar atunci când limitele sunt stabilite corect. În caz contrar, libertatea promisă de munca de acasă devine o formă de control continuu.
Codul muncii prevede un program fix, chiar și pentru munca la distanță
Astfel, potrivit Codului muncii și Legii nr. 81/2018 privind telemunca, angajații care lucrează de acasă beneficiază de aceleași drepturi ca și cei prezenți la birou.
Asta înseamnă că programul de lucru trebuie stabilit în contract, iar angajatorul nu are dreptul să ceară activități suplimentare în afara acestui interval fără plată corespunzătoare.
În mod concret, timpul de muncă este cel prevăzut în contract (de regulă 8 ore pe zi, 40 pe săptămână), iar orice sarcină suplimentară impusă în afara programului se consideră muncă suplimentară.
Aceasta se poate compensa fie prin ore libere, fie prin plata unui spor de cel puțin 75% din salariul de bază, conform art. 123 din Codul muncii.
Excepțiile – de exemplu, situațiile de urgență – trebuie documentate clar, iar salariatul are dreptul să refuze activitățile suplimentare care nu sunt justificate.
Legea prevede și un principiu esențial: dreptul la deconectare. Angajatorul nu poate obliga salariatul să fie permanent disponibil, să răspundă la mesaje sau să participe la ședințe în afara programului. În practică, însă, acest drept este adesea ignorat, mai ales în mediul digital unde granițele sunt mai greu de impus.
Situația colaboratorilor pe drepturi de autor este diferită
Pentru cei care lucrează în baza unui contract de cesiune a drepturilor de autor sau a unui contract de prestări servicii, situația este diferită.
Aceștia nu sunt considerați salariați în sensul Codului muncii, ci parteneri contractuali independenți. Prin urmare, nu li se aplică regulile privind programul de lucru, orele suplimentare sau dreptul la concediu.
Totuși, colaboratorul are protecție prin Codul civil: dacă i se solicită activități suplimentare care nu sunt prevăzute în contract, poate cere renegocierea remunerației.
În lipsa unui act adițional, munca prestată în plus poate fi interpretată ca îmbogățire fără justă cauză din partea beneficiarului, iar colaboratorul poate solicita plata suplimentară în instanță.
Practic, pentru colaboratorii pe drepturi de autor este important ca obiectul și volumul muncii să fie definite clar în contract. Dacă nu există o delimitare, devine dificil de demonstrat că s-a muncit peste limitele convenite.
Ce poate face angajatul când i se cere să muncească peste program
Dacă un salariat este obligat să rămână disponibil după program sau să lucreze în weekend fără plată suplimentară, are mai multe opțiuni legale:
-
să semnaleze situația în scris superiorului sau departamentului de resurse umane;
-
să ceară compensarea orelor suplimentare;
-
să depună o sesizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), care poate verifica orele de lucru și evidențele angajatorului;
-
în cazuri repetate, să solicite despăgubiri prin instanță.
ITM poate aplica amenzi de până la 10.000 de lei pentru fiecare angajat găsit în situația în care a muncit peste program fără plată sau fără acordul său scris.
