Multinaționalele, sub lupa ANAF: ajustări semnificative în zona prețurilor de transfer

Datele comunicate recent de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) privind rezultatele controalelor fiscale confirmă faptul că zona prețurilor de transfer rămâne una dintre cele mai expuse riscurilor fiscale pentru companiile implicate în tranzacții intra-grup, inclusiv pentru acelea care au pregătit la termen dosarul de prețuri de transfer. Practica arată că existența documentației nu exclude, în toate situațiile, apariția unor obligații fiscale suplimentare la finalul unei inspecții.

Volumul controalelor și sumele ajustate

În ultimele 12 luni, inspectorii fiscali au analizat tranzacții intra-grup ce depășesc 199 de miliarde de lei. În urma verificărilor au fost stabilite obligații fiscale suplimentare de aproximativ 655 de milioane de lei.

Din această sumă, peste 386 de milioane de lei reprezintă impozit pe profit suplimentar, iar aproape jumătate, respectiv 179 de milioane de lei, provine din ajustări de prețuri de transfer, se arată în materialul de opinie realizat de Adelina Bobe, Senior Manager, Prețuri de Transfer, Deloitte România.

Aceste rezultate evidențiază o atenție crescută acordată modului în care companiile își fundamentează politicile de prețuri de transfer și modul în care acestea sunt reflectate în practică.

Analiza fiscală dincolo de documentație

Controalele nu se limitează la verificarea existenței dosarului de prețuri de transfer sau la actualizarea analizelor de comparabilitate cu piața. Autoritățile fiscale urmăresc tot mai atent coerența dintre documentație și realitatea operațională: funcțiile exercitate, activele utilizate, riscurile asumate, justificarea economică a tranzacțiilor intra-grup, nivelul marjelor de profit și documentarea serviciilor primite de la entitățile afiliate.

Mesajul transmis companiilor vizează modul în care este construit profilul de risc și felul în care acesta este susținut de activitatea efectiv desfășurată. Experiența controalelor indică faptul că o întrebare esențială rămâne dacă modelul de business descris în documentație corespunde modului în care compania operează în realitate.

Un exemplu frecvent este cel al distribuitorilor cu risc limitat. În documentație, aceștia sunt prezentați cu funcții restrânse și risc redus, remunerați prin marje stabile. Totuși, în practică pot apărea situații în care aceste entități negociază condiții comerciale, stabilesc discounturi sau gestionează relații importante cu clienții. Astfel de elemente nu modifică automat clasificarea funcțională, dar impun o analiză detaliată a modului în care sunt luate deciziile și cine suportă efectiv riscurile economice.

Exemple din industrii și ajustări ale rolului funcțional

În industrie, situația este similară. În sectorul auto, entitățile locale pot funcționa ca producători contractați sau centre de servicii remunerate pe bază de cost plus. Totuși, evoluția activității, relațiile cu furnizorii sau interacțiunile directe cu clienți OEM pot modifica nivelul real de implicare operațională.

În sectorul IT, riscul apare atunci când entitatea locală este remunerată ca simplu prestator de servicii de dezvoltare software, dar contribuie la dezvoltarea soluțiilor, îmbunătățirea produsului sau activități tehnice relevante. În aceste cazuri, documentația trebuie să reflecte clar natura contribuțiilor și limitele responsabilităților.

Companiile aflate pe pierdere sau cu marje reduse nu intră automat într-o zonă de risc fiscal. Totuși, explicațiile trebuie susținute de date concrete. Argumente generale precum condiții de piață dificile sau creșteri de costuri nu sunt suficiente fără o cuantificare a impactului.

În anumite situații, pierderile pot fi explicate prin factori specifici industriei, precum reducerea comenzilor sau costurile de recrutare și integrare. Evaluarea se face însă prin raportare la profilul funcțional al entității și la riscurile asumate.

Serviciile intra-grup și nivelul de documentare

Serviciile intra-grup reprezintă una dintre cele mai sensibile zone de control fiscal. Existența contractelor și a facturilor nu este suficientă dacă nu este demonstrată prestarea efectivă și beneficiul concret.

În practică, autoritățile fiscale analizează elemente precum corespondența, documentele operaționale, fluxurile de aprobare, implementarea recomandărilor sau impactul financiar observabil. Nu toate serviciile generează livrabile directe, iar unele beneficii sunt dificil de cuantificat imediat, ceea ce complică procesul de documentare.

În acest context, companiile sunt nevoite să își reevalueze periodic modul de documentare a serviciilor intra-grup. Sunt analizate aspecte precum corelarea dintre profilul funcțional și activitatea curentă, existența documentelor operaționale, justificarea fluctuațiilor de profitabilitate și alinierea dintre contracte și comportamentul efectiv.

De asemenea, este importantă capacitatea de a susține politica de prețuri de transfer cu argumente și documente clare în eventualitatea unei inspecții fiscale. Având în vedere ponderea semnificativă a ajustărilor de prețuri de transfer în totalul obligațiilor fiscale suplimentare stabilite de ANAF, pregătirea pentru un control fiscal presupune o documentare continuă a activității și a modului de alocare a riscurilor în tranzacțiile intra-grup.