Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție FIDELIS cu dobânzi de până la 7,5%. Investitorii pot cumpăra titluri de stat în lei și euro în luna august
SURSA FOTO: BVB - Titluri de stat Fidelis
Ministerul Finanțelor anunță lansarea celei de-a opta ediții FIDELIS din anul 2026, program care se va desfășura în perioada 7-14 august. Noua emisiune de titluri de stat vine cu dobânzi de până la 7,50% pentru investițiile în lei și de până la 6,30% pentru cele în euro.
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție FIDELIS
Persoanele fizice rezidente și nerezidente care au împlinit vârsta de 18 ani pot investi în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și euro prin intermediul băncilor partenere: BT Capital Partners, Salt Bank și Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille, în parteneriat cu Libra Bank. Titlurile emise în cadrul programului sunt listate la Bursa de Valori București (BVB).
Investitorii care aleg ediția FIDELIS din luna august beneficiază de dobânzi atractive și venituri neimpozabile.
Pentru emisiunile în lei, dobânzile sunt de 6,30% pentru titlurile cu scadența la 2 ani, de 7,30% pentru titlurile cu scadența la 2 ani dedicate donatorilor de sânge, de 6,90% pentru scadența la 4 ani și de 7,50% pentru titlurile cu maturitatea la 10 ani.
În cazul emisiunilor în euro, dobânda este de 4,00% pentru titlurile cu scadența la 3 ani, de 5,00% pentru tranșa destinată donatorilor de sânge, cu scadența la 3 ani, și de 6,30% pentru titlurile cu maturitatea la 10 ani.
„FIDELIS VIII, ce se va desfășura în perioada 07-14 august 2026, vine cu dobânzi atractive de până la 7,50% la emisiunile în lei și de până la 6,30% la cele în euro.
Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners, Salt Bank&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București”, informează Ministerul Finanțelor într-un comunicat.

Donatorii beneficiază de condiții speciale de investiție prin programul FIDELIS
Ediția din august include două tranșe speciale, una în lei și una în euro, dedicate persoanelor care pot demonstra că au donat sânge începând cu data de 1 martie 2026.
Astfel, donatorii-investitori primesc o dobândă de 7,30% pentru titlurile de stat în lei cu scadența la 2 ani și o dobândă de 5,00% pentru titlurile în euro cu scadența la 3 ani.
Pe lângă dobânzile mai ridicate, donatorii beneficiază și de praguri minime de subscriere reduse. Pentru titlurile în lei, suma minimă de subscriere scade de la 5.000 de lei la 500 de lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 de lei. Pentru titlurile în euro, pragul minim este redus de la 1.000 de euro la 100 de euro, în limita unui plafon maxim de 20.000 de euro.
„Prin campania „România are sânge de rocker”, Ministerul Finanțelor, în parteneriat cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” și Rock FM, continuă să încurajeze donarea de sânge și spiritul civic, oferindu-le donatorilor posibilitatea de a beneficia de condiții avantajoase de investiție prin Programul FIDELIS.
Luna august aduce două tranșe speciale de titluri de stat FIDELIS, în lei și în euro, dedicate investitorilor care fac dovada donării de sânge începând cu data de 1 martie 2026.
Aceștia vor beneficia de o dobândă de 7,30% pentru titlurile în lei, cu scadență la 2 ani, și de o dobândă de 5,00% pentru titlurile în euro, cu scadență la 3 ani.
Donatorii-investitori beneficiază și de praguri minime de subscriere reduse: de la 5.000 de lei la 500 de lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 de lei, respectiv de la 1.000 de euro la doar 100 de euro, în limita unui plafon maxim de 20.000 de euro”, subliniază autoritățile.
Investitorii care aleg titlurile de stat FIDELIS beneficiază de mai multe facilități
Investitorii care aleg titlurile de stat FIDELIS beneficiază de mai multe facilități. Aceștia au posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobânda aferentă perioadei de deținere, în funcție de prețul obținut pe bursă.
De asemenea, veniturile realizate din deținerea titlurilor de stat sunt neimpozabile, iar programul oferă flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului de investiții.
Autoritățile precizează că valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunile în moneda națională și de 100 de euro pentru emisiunile în moneda europeană. Pragul minim standard de subscriere este de 5.000 de lei pentru titlurile în lei și de 1.000 de euro pentru cele în euro.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.