Mihai Barbu a demisionat de la conducerea Autorității pentru Reformă Feroviară, după ce a fost pus sub control judiciar de DNA
Mihai Barbu (SURSA FOTO: captură de ecran YouTube)
Președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Mihai Barbu, și-a anunțat demisia în urma anchetei DNA Iași, care îl vizează pentru presupusa folosire a influenței politice în obținerea unor foloase necuvenite. Barbu, lider interimar al PNL Vaslui, este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile. În același dosar, omul de afaceri Fănel Bogos este arestat preventiv pentru instigare la șantaj și cumpărare de influență.
Mihai Barbu a renunțat la funcția de președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară
Mihai Barbu a renunțat la funcția de președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), în contextul în care Direcția Națională Anticorupție a anunțat că acesta este cercetat sub control judiciar pentru folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.
Potrivit unui comunicat oficial, „Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, ieri, 10 noiembrie 2025, domnul Mihai Barbu și-a depus demisia din funcția de președinte al autorității, după ce Direcția Națională Anticorupție a anunțat că acesta este cercetat sub control judiciar pentru folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituției.
Ancheta DNA Iași: acuzații de influență politică și legături cu un dosar de despăgubiri
Mihai Barbu, care ocupa și funcția de președinte interimar al PNL Vaslui, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, în urma audierilor desfășurate la DNA Iași, în dosarul în care omul de afaceri Fănel Bogos este arestat preventiv pentru instigare la șantaj și cumpărare de influență.
Procurorii anticorupție îl acuză pe Barbu de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. În perioada februarie 2025 – prezent, acesta ar fi intervenit pentru a facilita obținerea de către Fănel Bogos a unei despăgubiri de aproximativ 3 milioane de euro de la DSVSA Vaslui.
Potrivit anchetatorilor, Barbu și-ar fi folosit influența politică pentru a intermedia întâlniri între omul de afaceri și funcționari de rang înalt ai statului, directorul ANSVSA și diverși oameni politici, exercitând totodată presiuni asupra conducerii ANSVSA.
Reacția partidelor și măsurile luate
Partidul Național Liberal (PNL) a transmis că Mihai Barbu a fost suspendat din toate funcțiile deținute în partid pe perioada controlului judiciar. Conducerea liberală a decis ca deputatul de Iași Alexandru Muraru să coordoneze activitatea Filialei Teritoriale PNL Vaslui până la clarificarea situației.
De cealaltă parte, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că i-a cerut ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, să transmită către Guvern o solicitare de revocare a lui Mihai Barbu din funcția de președinte al ARF.
Grindeanu a precizat că „decizia de demitere a lui Barbu este la prim-ministru”, subliniind că este nevoie de o reacție rapidă și fermă din partea Executivului în astfel de cazuri.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





