Manipulările Rusiei nu mai funcționează. Maia Sandu: Eu cred că ei încearcă să îşi refacă strategia
SURSA FOTO: stirileprotv.ro - Federația Rusă a încercat să-i intimideze pe moldoveni
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat la Rock FM că Federația Rusă a încercat în mod repetat să intimideze moldovenii, sugerând că sprijinul pentru Ucraina sau opoziția față de politica lui Putin ar putea avea consecințe grave, și a subliniat că alegerile recente au transmis un semnal clar că aceste manipulări nu mai funcționează și că reformele continuă.
Federația Rusă a încercat să-i intimideze pe moldoveni
Maia Sandu a declarat la Rock FM că Federația Rusă a încercat pe parcursul timpului să intimideze moldovenii, sugerând că dacă nu susțin politica și războiul lui Putin sau sprijină Ucraina, ar putea suferi aceleași consecințe ca ucrainenii.
Ea a explicat că a încercat să-i încurajeze pe cetățeni să nu se lase influențați de frică și să aleagă ceea ce este benefic pentru ei și pentru țară, avertizându-i de riscuri precum protestele plătite sau schemele de cumpărare a voturilor.
”E clar că Federaţia Rusă, în toată această perioadă, a încercat să sperie moldovenii, să le spună că ”Dacă nu veţi susţine politica lui Putin, războiul lui Putin, dacă veţi fi de partea Ucrainei, atunci şi vouă vi se poate întâmpla ce li se întâmplă ucrainenilor”. În toată această perioadă asta a încercat să facă Federaţia Rusă, să-i sperie pe moldoveni, aşa încât ei să nu ia decizii pornind de la propriile dorinţe şi viziuni, ci de la această frică. Eu am încercat să-i încurajez pe moldoveni să nu le fie frică, să-i încurajez să aleagă ce-i bine pentru ei şi pentru ţara noastră. I-am avertizat de fiecare dată atunci când au fost riscuri, ca să nu se lase momiţi de proteste plătite, ca să nu se lase momiţi în aceste scheme de cumpărare a voturilor şi ca să meargă cu curaj înainte”, a declarat Maia Sandu la Rock FM.

Rusia își ajustează strategia după alegerile recente de peste Prut
Președintele Republicii Moldova a explicat că Federația Rusă își ajustează strategia după ce nu s-a așteptat la rezultatele recente și că inițial nu a reacționat imediat.
El a precizat că Rusia va încerca să influențeze alegerile și în alte țări, inclusiv în state europene și cu democrații consolidate, dar că Moldova nu va fi ignorată.
În acest context, a subliniat că țara are un răgaz pe care trebuie să-l folosească eficient pentru a crește reziliența statului și a societății.
”Federaţia Rusă încă îşi ajustează strategia. Asta este opinia mea. Ei nu s-au aşteptat la aceste rezultate. Dacă aţi urmărit, în primele două zile n-a fost nicio reacţie de la Moscova şi de obicei noi avem reacţii imediate. Acum, eu cred că ei încearcă să îşi refacă strategia. Ştiu că se vor concentra pe alte ţări care au alegeri. De exemplu, Armenia are alegeri la anul viitor şi vor încerca acolo să să obţină controlul asupra puterii şi în alte ţări, că aici nu vorbim nu doar de fostele republici ale Uniunii Sovietice. Ei vor să modifice rezultatele alegerilor şi în ţări europene, şi în ţări cu democraţii consolidate. Dar asta nu înseamnă că Republica Moldova va fi lăsată în pace. Deci, noi înţelegem că avem un răgaz, dar trebuie să folosim foarte eficient acest timp pentru a creşte şi rezilienţa statului, dar şi rezilienţa societăţii”, a explicat preşedintele Republicii Moldova.
Toate țările vecine cu Ucraina au fost vizate de Rusia, spune Maia Sandu
Maia Sandu a transmis că toate țările din regiune, în special cele vecine cu Ucraina, au fost vizate de Federația Rusă, care a încercat să le facă cel puțin neutre sau chiar ostile față de acțiunile sale în Ucraina.
Ea a menționat că Rusia a reușit să manipuleze o parte dintre cetățeni, inclusiv românii, ceea ce s-a reflectat în acuzațiile false de fraudă electorală din România, întorcând astfel o parte dintre românii din dreapta Prutului împotriva celor din Republica Moldova.
”Toate ţările care sunt în regiunea noastră şi mai ales care sunt vecine cu Ucraina au fost ţinta Federaţiei Ruse, pentru că Kremlinul şi-a dorit să să transforme toate ţările în ţări cel puţin neprietenoase sau dacă nu neprietenoase, neutre în raport cu ce face Rusia în Ucraina. Şi din păcate, da, Rusia a reuşit să manipuleze o parte din cetăţenii noştri, din cetăţenii români. Noi am simţit asta, atunci când am fost acuzaţi că am fraudat alegerile din România, ceea ce este un un fals major. Şi da, deci din păcate, aici Kremlinul a reuşit să întoarcă o parte dintre românii din dreapta Prutului împotriva celor din Republica Moldova”, a mai transmis Maia Sandu.
Procesul de eliminare a corupției este îndelungat
Maia Sandu a afirmat că în justiție încă există persoane care au colaborat cu Plahotniuc sau au beneficiat de pe urma regimului său, ceea ce face curățarea sistemului dificilă. Ea a explicat că, deși justiția trebuie să fie independentă, acest proces de eliminare a corupției este îndelungat și necesită timp, subliniind că este o măsură extraordinară necesară pentru a putea combate eficient corupția.
”Nu putem spune asta. Încă sunt în justiţie oameni care l-au slujit pe Plahotniuc, care au luat bani de la Plahotniuc sau de la regimul lui. Deci aici cred că este cea mai mare problemă, pentru că justiţia este independentă, nu e o instituţie subordonată guvernului, unde poţi să faci mai uşor ordine şi o justiţie trebuie să fie independentă, dar nu coruptă. Şi de asta măsura prin care se curăţă justiţia este îndelungată. Cetăţenii şi-au dorit şi eu mi-am dorit să se întâmple lucrurile mai repede, dar această evaluare extraordinară de asta şi spunem extraordinară, pentru că suntem într-o situaţie extraordinară. Mie mi-a luat mult timp să explic, inclusiv Comisiei de la Veneţia şi altor instituţii că nu poţi să combaţi corupţia dacă ai oameni corupţi în sistem şi cineva trebuie să-i scoată din acest sistem”, a afirmat Maia Sandu.
Președintele Republicii Moldova a declarat că alegerile recente au transmis un semnal clar celor care sperau că reformele vor fi stopate și că Plahotniuc sau susținătorii Moscovei ar putea reveni la putere. El a subliniat că acum aceste speranțe s-au risipit, ceea ce ar putea facilita continuarea și accelerarea procesului de reformă.
”De asta am venit cu această idee, dar mai sunt oameni în sistem, dar aceste alegeri cred că au fost un semnal pentru toţi, pentru cei care îşi făceau iluzii că lucrurile se vor răsturna şi reforma va înceta, că va reveni Plahotniuc sau oamenii Moscovei, bine, acuma şi Plahotniuc a fost la Moscova, deci e clar că Moscova e gata să-i folosească pe toţi cei care sperau că se vor răsturna lucrurile, se vor opri reformele şi ei vor putea reface sistemul pe care, mă rog, pe care l-au construit timp de câteva decenii. Acuma cred că au înţeles că nu mai este această şansă şi sper că asta ne va ajuta să să facem ordine mai repede”, a declarat preşedintele Republicii Moldova.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





