Ludovic Orban, cu ochii pe Florin Cîțu: Am intrat în competiţie electorală

Declarația lui Ludovic Orban a fost făcută vineri, 9 iulie, după ce acesta a participat la Gala TNL.

„Am intrat în competiţie electorală pentru funcţia de preşedinte al PNL şi orice evaluare, în momentul de faţă, a activităţii premierului sau Guvernului ar putea fi privită din perspectiva acestei competiţii. Oricum, va exista o competiţie şi, probabil, colegii mei, când vor veni să voteze preşedintele PNL, vor ţine cont şi de evaluarea personală pe care o fac asupra guvernării”, a declarat Ludovic Orban.

Alte remanieri ar putea duce la nesiguranţă şi instabilitate la nivel guvernamental

De asemenea, acesta a fost întrebat dacă PNL ar putea să îi retragă sprijinul premierului.

„Suntem departe de o astfel de decizie”, a punctat Orban, înainte de a declara că nu este momentul potrivit pentru alte remanieri, deoarece ar putea duce la nesiguranţă şi instabilitate la nivel guvernamental.

„Orice remaniere creează o anumită nesiguranţă şi instabilitate la nivel guvernamental, creează tensiuni, atât în partid, cât şi în coaliţie. Şi nu cred că este momentul potrivit pentru o remaniere sau revocare de ministru, ţinând cont de contextul în care ne găsim şi de faptul că suntem la şase luni de la preluarea guvernării.

Florin Cîţu este prim-ministru susţinut de PNL, este senator al PNL, membru al PNL şi obligaţia oricărui membru al PNL este să respecte statutul, regulamentele şi să acţioneze în conformitate cu acestea, în toate funcţiile publice de reprezentare în care este susţinut de partid”, a completat Ludovic Orban.

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea