Rareş Bogdan aruncă bomba pe scena politică. Ce funcție va avea Ludovic Orban: „E absolut normal”

Rareş Bogdan aruncă bomba pe scena politică. Ce funcție va avea Ludovic Orban: „E absolut normal”

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Publicat de Claudiu Popa la 9 iulie 2021, 21:51
Din cuprinsul articolului

Europarlamentarul Rareş Bogdan l-a comparat vineri pe premierul Florin Cîţu, antrenat în lupta internă din PNL pentru a câștiga șefia partidului, cu Roberto Mancini, antrenorul Italie de la EURO. Fostul jurnalist spune că și-a dus echipa în finală.

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL,  l-a comparat pe Florin Cîţu cu selecţionerul naţionalei Italiei, Roberto Mancici. Acesta spune despre șeful Guvernului că are curajul să îi schimbe pe Chiellini sau pe Immobile, fără prea multe discuţii, având un singur scop, ca echipa să funcţioneze.

Anunțul lui Rareș Bogdan

“Premierul Cîţu are curajul, exact ca Mancini, marele antrenor al Italiei, care şi-a dus echipa în finală, să îi schimbe la o adică pe Chiellini sau pe Immobile, fără prea multe discuţii, pentru că echipa trebuie să funcţioneze şi pentru că noi i-am dat încrederea noastră pentru a duce această ţară, acest guvern, acest partid spre o guvernare de opt ani”, a transmis Rareş Bogdan, vineri, la conferinţa de alegeri de la organizaţia judeţeană din Vâlcea.

Bogdan a vrut de asemenea să îi liniştească pe liberali, anunțând că disputele interne sunt normale, că aşa se întâmplă în perioada alegerilor şi în Italia, Franţa şi SUA.

“Vă invit în primul rând să fiţi liniştiţi că nu se întâmplă nimic grav, asta este peste tot în lume, dacă urmăriţi ce se întâmplă în Italia, Franţa sau primaries-ul din zona republicană, a fost întotdeauna la fel sau chiar mult mai agitat, nimeni nu va duce la războaie iremediale, eu salut şi îl îmbrăţişez cu aceeaşi căldură pe Ludovic Orban, chiar dacă facem parte din platforme diferite sau cu Florin Cîţu, vorbescu Violeta Alexandru fără probleme sau cu Ionel Dancă şi colaborez excelent cu Dan Vâlceanu sau colegii meu şi vă asigur că aşa va rămâne şi după 26 atunci când la Camera Deputaţilor e absolut normal să rămână Ludovic Orban, iar Florin Cîţu să devină în afara de premier al României pentru următorii trei ani şi jumătate – pentru că nu veţi vedea în următorii trei ani şi jumătate vreun eveniment de învestitură de Guvern la Cotroceni, rămâne acest Guvern cu Florin Cîţu premier în fruntea sa – şi sigur preşedinte şi în Modrogran”, a mai transmis Rareş Bogdan.

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.