Lucrul de acasă creează o Europă cu două viteze. România are una dintre cele mai mici rate de muncă la distanță din UE

Lucrul de acasă continuă să fie o practică răspândită în unele state europene, însă diferențele dintre țări rămân semnificative. Datele Eurostat pentru 2025 arată că Finlanda și Irlanda conduc detașat clasamentul muncii la distanță, în timp ce România se află la coada ierarhiei europene. Specialiștii explică aceste decalaje prin structura economiei, cultura organizațională, infrastructura digitală și cadrul legislativ.

Lucrul de acasă este de 16 ori mai răspândit în Finlanda decât în România

Lucrul de acasă diferă radical de la o țară la alta, iar locul în care trăiește un angajat influențează în mod direct șansele acestuia de a lucra de la distanță.

Potrivit datelor publicate de Eurostat, 20,5% dintre angajații din Finlanda au lucrat în mod obișnuit de acasă în 2025, comparativ cu doar 1,3% în România. Instituția europeană definește această categorie drept persoanele care își desfășoară activitatea profesională de la domiciliu în cel puțin jumătate dintre zilele lucrate pe parcursul unei perioade de referință de patru săptămâni.

Diferența dintre cele două state evidențiază amploarea inegalităților existente la nivel european în ceea ce privește accesul la munca la distanță.

„Munca la distanță a devenit o caracteristică permanentă a piețelor muncii, dar amploarea sa depinde în mare măsură de tipurile de locuri de muncă existente într-o țară și de modul în care firmele gestionează lucrătorii”, a declarat Cevat Giray Aksoy, director adjunct de cercetare la BERD, pentru Euronews.

La nivelul Uniunii Europene, media angajaților care lucrează în mod obișnuit de acasă a fost de 8,8% în 2025.

Finlanda și Irlanda conduc clasamentul european al muncii la distanță

Datele Eurostat arată că Finlanda și Irlanda se detașează clar de restul continentului în privința muncii de acasă.

În Finlanda, 20,5% dintre angajați lucrează în mod obișnuit de la domiciliu, în timp ce în Irlanda ponderea ajunge la 19,2%. Nicio altă țară europeană nu depășește pragul de 14%.

Pe următoarele poziții se află Belgia, cu 13,2%, Germania, cu 13%, și Malta, cu 12,5%. Rate de peste 10% se înregistrează și în Suedia, Estonia, Olanda, Luxemburg, Franța și Austria.

La polul opus se află România, Bulgaria și Macedonia de Nord, unde munca la distanță rămâne o practică marginală. România ocupă ultimul loc în clasament, cu 1,3%, fiind urmată de Bulgaria, cu 1,4%, și Macedonia de Nord, cu 1,9%.

În Grecia, doar 2,3% dintre angajați lucrează de obicei de acasă, iar în Italia procentul este de 2,7%. De asemenea, niveluri reduse, sub 5%, se regăsesc în Serbia, Turcia, Ungaria, Cipru, Croația și Bosnia și Herțegovina.

În rândul marilor economii europene, diferențele sunt la fel de evidente. Germania se situează pe locul al patrulea în clasamentul general, cu 13%, Franța depășește media europeană, cu 11%, în timp ce Spania se află ușor sub aceasta, cu 7,9%. Italia rămâne printre statele cu cele mai reduse rate ale muncii la distanță.

Structura economiei și cultura organizațională influențează adoptarea muncii la distanță

Specialiștii susțin că diferențele dintre state nu sunt întâmplătoare și reflectă particularitățile economice și organizaționale ale fiecărei țări.

Cevat Giray Aksoy explică faptul că primul factor care influențează nivelul muncii de acasă este structura economiei. Statele care au o pondere ridicată a locurilor de muncă din tehnologia informației, comunicații, servicii financiare, cercetare, administrație publică și alte domenii bazate pe activități de birou au condiții mai favorabile pentru telemuncă.

În schimb, economiile în care predomină industria prelucrătoare, agricultura, construcțiile, turismul, logistica sau comerțul au mai puține oportunități pentru activitatea la distanță.

„Acest lucru explică de ce economiile bazate mai mult pe servicii și cunoștințe tind să fie în vârf, în timp ce țările cu sectoare mai mari cu activități fizice tind să fie în partea de jos”, a declarat acesta.

Expertul atrage atenția că și cultura organizațională joacă un rol important în adoptarea muncii la distanță.

„Țările în care munca este organizată în jurul unei autonomii și încrederi sporite tind să adopte mai mult munca la distanță, în timp ce țările cu norme mai stricte de supraveghere față în față și coordonare față în față tind să adopte mai puțin”, a spus el.

Infrastructura digitală și legislația favorizează extinderea muncii de acasă

Pe lângă structura economică și cultura managerială, cererea angajaților și infrastructura digitală contribuie la răspândirea muncii la distanță.

Cevat Giray Aksoy arată că lucrătorii apreciază flexibilitatea oferită de această formă de organizare și reducerea timpului petrecut în trafic. Potrivit estimărilor realizate de echipa sa de cercetare, activitatea desfășurată de acasă economisește în medie aproximativ 72 de minute pe zi, timp care este redirecționat către muncă sau activități de îngrijire a familiei.

„Diferențele dintre țări nu ar trebui văzute ca o simplă clasificare a piețelor muncii «moderne» versus «tradiționale», ci ca rezultat al diferențelor în structura ocupațională, pregătirea digitală, cultura managerială, costurile de navetă și experiența pandemiei”, a spus Aksoy.

La rândul său, Jorge Cabrita, director senior de cercetare la Eurofound, consideră că nivelul de dezvoltare al infrastructurii digitale reprezintă un element esențial în extinderea muncii la distanță.

Potrivit acestuia, statele care beneficiază de conexiuni rapide și accesibile la internet înregistrează, în general, rate mai ridicate ale muncii de acasă, în timp ce infrastructura digitală insuficient dezvoltată poate limita semnificativ acest fenomen.

„Legislația poate juca, de asemenea, un rol: mai multe state membre ale UE (inclusiv Franța, Irlanda și Olanda) oferă lucrătorilor dreptul de a solicita munca la distanță, ceea ce poate acționa ca un catalizator”, a declarat Jorge Cabrita.