Lege la bloc în toată România. Proprietarii de apartamente, obligați la plată. Vecinii pot obține despăgubiri zeci de mii de lei
SURSA FOTO: Dreamstime/Bloc
Un proprietar de apartament a fost obligat de instanță să plătească peste 65.000 de lei despăgubiri, după ce a fost găsit responsabil pentru infiltrații repetate de apă care au provocat degradări semnificative într-o locuință situată la etaj inferior, incluzând igrasie, deteriorarea pereților și a bunurilor, precum și imposibilitatea utilizării normale a imobilului, potrivit avocatului Gelu Pușcaș, într-o postare pe pagina de Facebook „Consultanță Asociații Proprietari”.
Proprietara afectată a sesizat asociația de proprietari și poliția, însă fără rezultat
Înainte de acțiunea în instanță, proprietara afectată a sesizat asociația de proprietari și poliția, însă fără rezultat, instanța reținând răspunderea civilă delictuală a pârâtului și dispunând atât plata daunelor materiale și morale, cât și măsuri obligatorii de remediere a instalațiilor și încetare a cauzelor care au generat prejudiciul.
Potrivit hotărârii, situația s-a manifestat pe o perioadă îndelungată și a condus la deteriorarea pereților, apariția igrasiei, afectarea mobilierului și a altor bunuri din locuință, precum și la imposibilitatea utilizării normale a apartamentului de către proprietara afectată.
În lipsa remedierii problemelor, aceasta a fost nevoită să își părăsească locuința și să se mute în chirie.
Înainte de introducerea acțiunii în instanță, reclamanta a sesizat asociația de proprietari și organele de poliție, însă măsurile luate nu au condus la soluționarea situației.
Instanța a reținut existența unei conduite culpabile a proprietarului de la etajul superior, constând în neîntreținerea corespunzătoare a instalațiilor și în permiterea producerii repetate a infiltrațiilor.
”Știați că un proprietar poate fi obligat de instanță:
- să NU mai lase apa să se scurgă în apartament și balcon,
- să își repare instalațiile,
- să înceteze activitățile care produc mirosuri insuportabile,
- și chiar să plătească daune morale și materiale de zeci de mii de lei?
Un caz real arată până unde poate merge răspunderea unui proprietar atunci când vecinii sunt afectați grav. O proprietară, sătulă de infiltrațiile repetate, de mirosurile greu de suportat și de degradarea continuă a apartamentului său, a decis să meargă în instanță împotriva vecinului de deasupra.
Consecințele au fost serioase:
- igrasie,
- deteriorarea pereților și mobilierului,
- afectarea bunurilor din locuință,
- imposibilitatea de a mai locui în apartament.
Mai mult, femeia a arătat că situația devenise atât de gravă încât a fost nevoită să se mute în chirie. Instanța a reținut inclusiv faptul că proprietara:
- a sesizat Asociația de Proprietari,
- a sesizat poliția,
- a încercat soluționarea problemei înainte de proces.
Iar decizia instanței este una care merită toată atenția proprietarilor și asociațiilor de proprietari”, arată acesta.
Măsurile dispuse de instanță
Prin hotărârea pronunțată, instanța a obligat pârâtul să înceteze orice acțiuni sau omisiuni care determină scurgerea apei în apartamentul și balconul vecin, să își întrețină și să repare instalațiile interioare, precum și să înceteze activitățile care generează umezeală excesivă în locuință.
De asemenea, instanța a dispus plata către reclamantă a sumelor de 45.067 lei cu titlu de daune materiale și 20.000 de lei daune morale, la care se adaugă cheltuieli de judecată de aproximativ 12.000 de lei.

Considerente privind daunele morale
În motivarea soluției, instanța a avut în vedere nu doar prejudiciul material suferit, ci și impactul asupra condițiilor de locuire, inclusiv stresul generat de situația prelungită și imposibilitatea utilizării normale a imobilului.
Speța se încadrează în materia răspunderii civile delictuale, instanța reținând că exercitarea dreptului de proprietate asupra unui apartament trebuie realizată cu respectarea drepturilor celorlalți coproprietari din imobil.
”Judecătorul a dispus:
- obligarea proprietarului să înceteze să arunce sau să lase să se scurgă apă pe pardoseala apartamentului și în balcon;
- interzicerea desfășurării activităților horticole în apartament;
- repararea și întreținerea corespunzătoare a instalațiilor;
- plata a 45.067 lei daune materiale;
- plata a 20.000 lei daune morale;
- plata cheltuielilor de judecată de aproape 12.000 lei.
Un aspect extrem de important din această speță este că instanța a apreciat inclusiv suferința psihică produsă de lipsa unei rezolvări, stresul acumulat și starea de neputință a proprietarului afectat.
Această hotărâre transmite un mesaj clar: dreptul de proprietate NU înseamnă dreptul de a afecta liniștea, sănătatea și locuința vecinilor”, mai arată avocatul Gelu Pușcaș.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





