UPDATE 11:28 Călin Georgescu, trimis în fața instanței

Fostul prezidențiabil Călin Georgescu a ajuns marți, 9 decembrie, la Judecătoria Sectorului 1, unde judecătorul de cameră preliminară a decis că dosarul în care este acuzat de propagandă legionară și antisemită poate merge mai departe în instanță. Prin această hotărâre, magistratul a respins cererea apărătorilor lui Georgescu, care solicitaseră trimiterea cauzei înapoi la Parchetul General pentru refacerea rechizitoriului.

Hotărârea privind trecerea la judecata pe fond nu este una definitivă, având posibilitatea de a fi atacată.

„Respinge cererile și excepțiile formulate de inculpatul Georgescu Călin ca neîntemeiate. Constată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 2226/221/P/2023/d1 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din data de 01.07.2025, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 02.07.2025, sub nr. de dosar 24185/299/2025, privind pe inculpatul Georgescu Călin, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale)” se arată în minută.

În privința măsurii preventive, instanța a stabilit că se va pronunța pe 12 decembrie asupra menținerii sau prelungirii controlului judiciar în același dosar.

.

UPDATE 10:25 Călin Georgescu a făcut declarații la ieșirea de la Judecătorie

La ieşirea din sala de judecată, Georgescu a declarat că va avea o singură apărare: legea.

 „Ca orice cetățean al României, care se confruntă cu un abuz evident, nu am și nu voi avea decât o singură apărarea: legea. Nădăjduiesc că se va face nu doar aplicarea ei, ci un act de justiție. Vă mulțumesc!”, a transmis liderul suveranist, la ieșirea de la instanță.

Întrebat cum vede scorul obținut de Anca Alexandrescu la scrutinul pentru Primăria Capitalei, Călin Georgescu a evitat să ofere un punct de vedere, respingând întrebările presei. În ultimele luni, devenise tot mai clar că în zona suveranistă se conturează o fractură, iar relația dintre Anca Alexandrescu și Călin Georgescu s-a deteriorat vizibil.

Știrea inițială

Călin Georgescu a fost chemat de urgență în instanță

Călin Georgescu a fost convocat de urgență la Judecătoria Sectorului 1. Este vorba despre verificarea măsurilor preventive din primul dosar penal în care acesta a fost trimis în judecată, procedură ce poate avea consecințe directe asupra situației sale juridice.

Judecătorii analizează dacă se impune prelungirea controlului judiciar pentru o nouă perioadă de 60 de zile. Decizia care va fi luată nu va fi definitivă și va putea fi contestată prin apel. Pe lângă prezentarea în instanță, Călin Georgescu trebuie să se acorde și obligațiilor impuse de măsură, urmând să se prezinte la Secția de Poliție din Buftea pentru a semna controlul judiciar.

Instanța va decide dacă trebuie refăcută ancheta penală pe numele lui Călin Georgescu

Tot în aceste zile, dosarul său intră într-un moment cheie. Magistrații sunt chemați să se pronunțe asupra cererilor formulate de apărători în cadrul procedurii de cameră preliminară, unde au fost invocate mai multe excepții privind legalitatea probelor și a actului de sesizare al instanței.

Instanța va decide dacă anumite probe sunt eliminate din dosar sau dacă rechizitoriul trebuie restituit la Parchetul General pentru refacerea urmăririi penale. O astfel de hotărâre ar putea recalibra întreg cursul procesului, cu efecte directe asupra desfășurării judecății.

Contextul este unul tensionat, mai ales că asupra liderului suveranist planează mai multe controverse și presiuni publice legate de cauzele în care este implicat.

Călin Georgescu
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Acuzațiile care i se aduc lui Călin Georgescu

Cea mai serioasă acuzație împotriva lui Călin Georgescu este presupusa tentativă de subminare a ordinii constituționale. Procurorii susțin că acesta ar fi fost implicat într-un plan coordonat alături de Horațiu Potra, care ar fi vizat blocarea sau anularea scrutinului electoral programat pentru 6 decembrie 2024. Dosarul a ajuns deja în instanță, dar parcursul său este încetinit de cererile apărătorilor privind legalitatea probelor și a actelor de urmărire penală.

Pe lângă această cauză, Călin Georgescu mai este cercetat pentru proslăvirea ideologiilor extremiste. Ancheta vizează declarații publice prin care ar fi elogiat Mișcarea Legionară și conceptele fasciste promovate de Corneliu Zelea Codreanu, fapte care intră sub incidența legislației ce sancționează propaganda extremistă.

Un al treilea dosar penal a fost deschis pentru posibila implicare în organizarea sau sprijinirea unei structuri cu caracter extremist, cunoscută sub denumirea „Mișcarea 41 pentru România”. Procurorii verifică dacă această entitate ar fi avut obiective și acțiuni compatibile cu promovarea valorilor fasciste, fapt interzis de lege.

Din punct de vedere procedural, majoritatea dosarelor se află într-o fază preliminară, judecata pe fond fiind amânată fie de cererile avocaților de retrimitere a cauzelor la Parchet, fie de sincope temporare în activitatea instanțelor. Dacă acuzațiile vor fi confirmate, Georgescu riscă pedepse cumulative ce pot ajunge până la 25 de ani de închisoare.

La rândul său, Călin Georgescu respinge ferm toate acuzațiile. El afirmă public că este ținta unui atac orchestrat de ceea ce numește o „structură globalistă” interesată să îl elimine din viața politică, acuzând folosirea sistemului judiciar ca instrument de presiune politică.