Austria relaxează regulile pentru inspecția tehnică a mașinilor

Austria anunță o schimbare importantă în modul în care sunt verificate autovehiculele, oferind șoferilor mai multă flexibilitate și reducând cheltuielile de întreținere.

Guvernul austriac a decis să modifice sistemul de inspecție tehnică periodică, unul dintre cele mai stricte din Uniunea Europeană, ca parte a unui program de modernizare și debirocratizare a legislației rutiere.

Până acum, mașinile erau supuse unui program denumit 3-2-1: prima verificare la trei ani de la înmatriculare, a doua după doi ani, iar apoi anual.

Noul sistem va urma schema 4-2-2-2-1: prima inspecție după patru ani, următoarele la intervale de doi ani și, după ce mașina depășește zece ani, verificările vor deveni anuale.

Ministrul infrastructurii, Peter Hanke, a explicat că această ajustare reflectă fiabilitatea ridicată a vehiculelor moderne și că siguranța în trafic nu va fi compromisă. Totodată, autoritățile estimează economii semnificative, atât pentru populație, cât și pentru economie, prin reducerea costurilor directe și a timpului pierdut cu vizitele la service.

Schimbarea a fost bine primită de șoferi, însă vine într-un context european complicat. Comisia Europeană a propus ca autovehiculele mai vechi de zece ani să fie inspectate anual, însă această măsură a fost respinsă de Consiliul UE. ADAC, cea mai mare organizație auto din Germania, consideră că poziția Consiliului reprezintă un semnal pozitiv pentru conducători auto. O decizie finală privind standardele europene este așteptată în primăvara viitoare.

Austria
SURSA FOTO: Dreamstime

Când se face ITP-ul mașinilor în România?

Inspecția Tehnică Periodică reprezintă una dintre obligațiile esențiale pentru orice proprietar de autovehicul din România. Această verificare este impusă prin lege pentru a se asigura că mașinile aflate pe drumurile publice respectă normele de siguranță și protecție a mediului. Circulația cu ITP expirat este sancționată drastic, incluzând amenzi consistente, dar și reținerea certificatului de înmatriculare până la remedierea situației.

Termenul la care trebuie efectuată inspecția tehnică diferă în funcție de vechimea și destinația vehiculului:

  • Autoturismele nou înmatriculate sunt verificate prima dată după 3 ani, următoarea inspecție fiind obligatorie peste alți 2 ani.

  • Mașinile cu o vechime cuprinsă între 3 și 12 ani trebuie să treacă prin ITP la fiecare doi ani.

  • Vehiculele mai vechi de 12 ani sunt supuse unei inspecții anuale.

  • Mașinile utilizate pentru transportul de persoane, precum taxiurile, serviciile de ride-sharing sau cele destinate închirierii, au regim special și trebuie verificate din șase în șase luni.

Pentru efectuarea ITP-ului, șoferii trebuie să se prezinte la o stație autorizată având asupra lor:

  • Certificatul de înmatriculare al autoturismului;

  • Cartea de identitate a vehiculului (CIV) – în cazul mașinilor aflate în leasing este acceptată și copia;

  • Actul de identitate al persoanei care aduce vehiculul la verificare – nu este obligatoriu să fie proprietarul;

  • Asigurarea RCA valabilă.

Șoferii pot verifica rapid situația inspecției tehnice a oricărui vehicul înmatriculat în România prin serviciul online oferit de Registrul Auto Român (RAR). Introducerea numărului de înmatriculare oferă informații despre validitatea ITP-ului, fără deplasări inutile sau verificări suplimentare.