În luna aprilie 2023, exporturile FOB au însumat 7228,6 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 9288,6 milioane euro, rezultând un deficit de 2060,0 milioane euro.

Faţă de luna aprilie 2022, exporturile din luna aprilie 2023 au crescut cu 4,9%, iar importurile au scăzut cu 4,5%.

În perioada 1.I-30.IV 2023, exporturile FOB au însumat 31046,5 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 39904,2 milioane euro. În perioada 1.I-30.IV 2023, exporturile au crescut cu 7,4%, iar importurile au crescut cu 2,4%, comparativ cu perioada 1.I-30.IV 2022.

Deficiul comercial s-a redus

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1.I-30.IV 2023 a fost de 8857,7 milioane euro, mai mic cu 1179,4 milioane euro (-11,8%) decât cel înregistrat în perioada 1.I-30.IV 2022.

Potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), deficitul comercial s-a redus în primele patru luni din 2023 cu 11,8%, la 8,8 miliarde euro, după ce exporturile s-au majorat cu 7,4%, iar importurile cu 2,4%. În aprilie, importurile s-au redus cu 4,5%, iar importurile au crescut cu 4,9%.

Datele INS mai arată că deficitul balanţei comerciale s-a redus în primele patru luni din 2023 cu 11,8% faţă de perioada similară de anul trecut, la 8,85 miliarde euro, după ce exporturile s-au majorat cu 7,4%, iar importurile cu 2,4%.

Valoric, România a exportat bunuri de 31 miliarde euro şi a importat de 39,9 miliarde euro.

Exporturile au crescut în aprilie 2023

În luna aprilie 2023, exporturile au însumat 7,22 miliarde euro, în creştere cu 4,9%, iar importurile 9,28 miliarde euro, în scădere cu 4,5%, rezultând un deficit de 2 miliarde euro.

Totodată, în primele patru luni ale anului 2023, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor au fost deţinute de maşini şi echipamente de transport (44,5% la export şi 35,7% la import) şi alte produse manufacturate (29,8% la export şi 28,6% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri a fost de 22,65 miliarde euro la expedieri şi de 29 miliarde euro la introduceri, reprezentând 73% din total exporturi şi 73,6% din total importuri.

Cele mai mari creşteri în cazul exporturilor au fost înregistrate la băuturi (+47%), combustibili minerali şi derivate (32%), în timp ce cea mai mare scădere faţă de perioada similară din 2022 a fost la ulei (-39%), mai arată datele INS. 

De asemenea, în cazul importurilor, cele mai mari creşteri au fost tot la băuturi şi tutun (+27%), urmate de alimente şi animale vii (+19%) , în timp ce cele mai mari scăderi au fost la combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate (-17%) şi uleiuri (-16%).