Înălțarea Sfintei Cruci se sărbătorește pe 14 septembrie. Ce semnificație au obiceiurile păstrate de Ziua Crucii

Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători creștine, este celebrată pe 14 septembrie. Credincioșii comemorează două evenimente legate de istoria Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Sărbătoarea este marcată prin post, în amintirea Patimilor și a morții Mântuitorului. În tradiția populară românească, Ziua Crucii este asociată cu trecerea de la vară la toamnă, începutul culesului viilor și strângerea ultimelor plante de leac.

Înălțarea Sfintei Cruci amintește de două evenimente din istoria creștinismului

Înălțarea Sfintei Cruci reunește, la data de 14 septembrie, comemorarea aflării Crucii Răstignirii și a întoarcerii acesteia la Ierusalim, după recuperarea de la perși.

Primul eveniment este legat de aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și de ridicarea ei în fața credincioșilor de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335.

Al doilea privește recuperarea Sfintei Cruci de la perși, în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius. Acesta a adus-o la Ierusalim și a așezat-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt, după ce patriarhul Zaharia a înălțat-o înaintea credincioșilor, la 14 septembrie 630.

Cum a devenit 14 septembrie data sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci

O cronică anonimă plasează începuturile sărbătorii în anul 335, în legătură cu sfințirea basilicii ridicate de împăratul Constantin cel Mare deasupra mormântului lui Iisus Hristos.

Sfințirea lăcașului, cunoscut sub numele de Marturiou sau Martyrium, a avut loc la 13 septembrie. Ceremonia a adunat la Ierusalim numeroși episcopi și credincioși.

În ziua următoare, episcopul Macarie a prezentat pentru prima dată, de la amvonul bisericii, lemnul Crucii Răstignirii. Cei prezenți au putut astfel să îl vadă și să îl venereze.

Data de 14 septembrie a rămas de atunci consacrată sărbătorii Înălțării, numită și Arătarea Sfintei Cruci. Treptat, celebrarea sfințirii bisericii, din 13 septembrie, a trecut în plan secund, iar sărbătoarea din ziua următoare a căpătat întâietate.

Slujba pentru 13 septembrie se păstrează în Mineiul ortodox al lunii septembrie, însă ziua a rămas o înainte-prăznuire a Înălțării Sfintei Cruci. Acestei celebrări i s-a alăturat și amintirea aflării Crucii, comemorată anterior la date diferite: în unele comunități, în Vinerea Patimilor, iar în altele, în Lunea Paștilor.

De ce se ține post și ce înseamnă Ziua Crucii în calendarul popular

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este însoțită de post, deoarece amintește de suferințele îndurate de Iisus Hristos și de moartea sa pe cruce.

În calendarul popular, 14 septembrie are și semnificația unui hotar între anotimpuri, fiind asociată cu încheierea verii și venirea toamnei.

Obiceiurile care însoțesc trecerea de la sezonul cald la cel rece se concentrează în perioada din jurul echinocțiului de toamnă. Ele sunt legate de mai multe sărbători religioase și populare, Ziua Crucii fiind unul dintre principalele momente în care se practică.

Cârstovul Viilor marchează începutul culesului strugurilor

Ziua de 14 septembrie apare în calendarul popular și sub denumirile de Cârstovul Viilor și Ziua Șarpelui, fiecare fiind legată de alte obiceiuri și credințe.

Denumirea de Cârstovul Viilor este întâlnită mai ales în regiunile deluroase și sudice, unde se cultivă vița-de-vie. Acolo, sărbătoarea marchează începutul culesului strugurilor. Numele de Ziua Șarpelui are o răspândire mai largă și trimite la credințele despre retragerea reptilelor înaintea sezonului rece.

Potrivit tradiției populare, în această perioadă șerpii și celelalte reptile se ascund sub pământ, unde rămân până în primăvară. În unele sate se păstrează și credința că, înainte de retragere, șerpii se adună și se încolăcesc, formând o mărgică numită „piatra nestemată”. În credința populară, acesteia îi erau atribuite puteri de vindecare a tuturor bolilor.

De Înălțarea Sfintei Cruci se aduc la biserică ultimele plante de leac

Printre obiceiurile de Ziua Crucii se numără culegerea ultimelor plante considerate de leac în tradiția populară, precum bozul, micșunelele, mătrăguna și năvalnicul.

Acestea sunt duse la biserică alături de flori și buchete de busuioc. Plantele sunt așezate în jurul crucii pentru a fi sfințite, apoi sunt luate acasă.

După sfințire, ele se păstrează lângă icoane sau în alte locuri ferite. În practicile tradiționale, erau întrebuințate ca leacuri, iar năvalnicul era folosit și în farmecele de dragoste.

O altă credință populară spune că, în această zi, florile se plâng unele altora pentru că urmează să se usuce și să moară. Cele care înfloresc după 14 septembrie, precum brândușa de toamnă, erau considerate flori ale morților.

Busuiocului sfințit îi erau atribuite puteri de protecție a gospodăriei

Busuiocul adus de la biserică de Ziua Crucii era folosit în mai multe obiceiuri prin care oamenii urmăreau, potrivit credințelor populare, să își protejeze gospodăria și sănătatea.

Era pus în apa păsărilor de curte, cu credința că le ferește de boli, dar și în apa cu care fetele își spălau părul, pentru a împiedica pierderea acestuia. Totodată, busuiocul sfințit era așezat la streșinile caselor, unde se credea că apără locuința de rele, în special de trăsnete.