Imunitate de fier pentru elevi! Ce alimente trebuie să consume neapărat cei mici
SURSA FOTO: Dreamstime - elevi, școală
Odată cu revenirea la școală, copiii intră din nou în contact cu virusurile de gripă și răceală. Părinții pot lua însă câteva măsuri simple pentru a-i ajuta să rămână sănătoși. Alimentația are un rol important, iar anumite alimente pot susține imunitatea și chiar atenția și memoria celor mici în timpul orelor.
Imunitate de fier pentru elevi! Ce alimente trebuie să consume neapărat cei mici?
Revenirea copiilor în colectivitate îi expune din nou la interacțiunea cu virusurile de gripă și răceală. Pentru ca cei mici să rămână sănătoși și să aibă performanțe bune la școală, părinții trebuie să acorde o atenție deosebită imunității lor. Alimentația echilibrată și regulile de igienă sunt esențiale.
Spre deosebire de adulți, copiii au un sistem imunitar mai fragil. De aceea, odată cu începerea școlii, este important ca părinții să le ofere o alimentație bazată pe alimente naturale, cât mai puțin procesate, dar și să îi învețe câteva reguli de igienă care îi pot ajuta să se protejeze de infecțiile provocate de virusurile de gripă și răceală.
fructe și legume pentru o imunitate de fier
Fructele și legumele reprezintă un aliat important pentru sănătatea copiilor. Încă din prima zi de școală, cei mici ar trebui să primească o dietă bogată în substanțe nutritive, printre care vitamine, proteine și minerale. Este esențial ca alimentele consumate să fie bogate în vitaminele A, B6, B9, C și D. Aceste grupe de vitamine au rol în creșterea imunității și, totodată, contribuie la îmbunătățirea atenției și memoriei.
Printre fructele care pot fi incluse în alimentația copiilor se numără merele, portocalele, kiwi și bananele, acestea fiind surse importante de astfel de vitamine.
Și legumele pot aduce nutrienți importanți pentru sănătatea organismului celui mic. Ardeiul gras, broccoli și varza se numără printre alimentele care pot fi incluse în dieta copiilor.
proteină animală
Pe lângă fructe și legume, copiii au nevoie și de proteină animală. Peștele și carnea de curcan pot fi incluse în alimentația celor mici, în diferite combinații, astfel încât aceștia să crească mari și sănătoși.
O dietă echilibrată, bazată pe alimente naturale și cât mai puțin procesate, este una dintre măsurile importante pentru susținerea imunității copilului odată cu revenirea în colectivitate.
reguli de igienă
Alimentația nu este singurul element important. Câteva reguli de igienă sunt esențiale pentru imunitatea unui copil, mai ales atunci când acesta revine în colectivitate.
Părinții trebuie să îi învețe pe cei mici să se spele pe mâini cât mai des, folosind apă și săpun. Pentru a fi ferit de infecțiile provocate de virusurile de gripă și răceală, copilul trebuie să se spele pe mâini timp de 30 de secunde cu apă și săpun.
Și igiena nasului trebuie să facă parte din regulile pe care copilul le respectă. Un nas curat poate ține la distanță microorganismele care îi pot afecta sănătatea.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.