Ilie Bolojan riscă să fie înlăturat. Bogdan Glăvan: A procedat greșit de la bun început, a anunțat că va fi premier de sacrificiu

Ilie Bolojan riscă să fie înlăturat. Bogdan Glăvan: A procedat greșit de la bun început, a anunțat că va fi premier de sacrificiu

SURSA FOTO: Facebook, Bogdan Glăvan - Prof. univ. de economie Bogdan Glăvan

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 16 aprilie 2026, 08:25

O analiză publicată de Bogdan Glăvan, profesor universitar de economie, readuce în discuție stabilitatea guvernului condus de Ilie Bolojan, în contextul măsurilor economice adoptate recent în România. Textul indică o posibilă pierdere a sprijinului politic și social, pe fondul deciziilor considerate impopulare și al lipsei unor reforme consistente.

Bogdan Glăvan despre Ilie Bolojan: Este foarte posibil ca PSD să îi arate mâna cu degetul mare arătat în jos

Analiza publică realizată de Bogdan Glăvan asupra guvernului Bolojan evidențiază, încă din primele observații, o posibilă pierdere a sprijinului politic și social necesar menținerii la putere. Economistul sugerează că situația actuală amintește de simbolistica „degetului mare în jos”, făcând o paralelă cu filmul „Gladiatorul” și mecanismele de validare publică a liderilor.

Într-o interpretare directă, acesta afirmă că succesul reformelor depinde în mod esențial de susținerea populară, oferind ca exemplu cazul liderului argentinian Javier Milei, care a reușit să mobilizeze electoratul în favoarea unui program reformist. În contrast, Glăvan consideră că Ilie Bolojan nu a reușit să câștige simpatia publicului, dar nici a PSD, motiv pentru care aceștia îl vor putea penaliza.

„Nu știu dacă Ilie Bolojan a văzut filmul Gladiatorul, dar el nu a câștigat simpatia publicului, așa că este foarte posibil ca PSD să îi arate mâna cu degetul mare arătat în jos”, a scris acesta.

Economistul susține că una dintre erorile inițiale ale premierului a fost asumarea explicită a statutului de „premier de sacrificiu”, o poziționare care, în opinia sa, transmite implicit acceptarea unui final politic negativ.

„A anunțat că va fi premier de sacrificiu. Pe șleau, primul care l-a concediat pe Bolojan a fost chiar el, din capul locului”, a precizat Glăvan.

Bogdan Glăvan, critici privind politica fiscală și măsurile economice adoptate

Un punct central al criticilor formulate de Bogdan Glăvan îl reprezintă politica fiscală a guvernului Bolojan, în special decizia de a crește povara fiscală pentru al patrulea an consecutiv. Economistul consideră această abordare drept o eroare majoră, atât din perspectivă economică, cât și politică.

În analiza sa, acesta folosește o comparație sugestivă pentru a ilustra efectele negative ale măsurilor adoptate, subliniind lipsa unei strategii coerente.

„Principala măsură impopulară și greșită din punct de vedere științific a fost creșterea birurilor, pentru al patrulea an la rând. E ca și cum Rusell Crowe s-ar fi dus în arenă și primul gest pe care l-ar fi făcut ar fi fost să arunce cu bulgări de pământ către spectatori”, a afirmat acesta.

Totodată, Glăvan invocă datele Fondului Monetar Internațional, care ar indica menținerea deficitului bugetar al României peste pragul de 5% din PIB până în anul 2031, în ciuda măsurilor adoptate.

În opinia sa, majorarea taxelor ar fi trebuit limitată strict la eliminarea excepțiilor fiscale, nu extinsă la nivel general.

„Anumite taxe trebuiau mărite, nu contest. Mai exact cele care erau zero, celebrele excepții sau privilegii fiscale. Însă creșterea generală a poverii fiscale este o eroare economică și politică”, a subliniat economistul.

Guvernul Bolojan, acuzat de Bogdan Glăvan pentru măsuri sociale greșite și lipsa reformelor majore

Pe lângă politica fiscală, analiza lui Bogdan Glăvan abordează și modul în care guvernul Bolojan a gestionat cheltuielile publice și reformele structurale. Acesta recunoaște că unele măsuri, precum înghețarea pensiilor, puteau fi justificate, dar consideră că ele au fost compromise de contextul general al deciziilor impopulare.

În același timp, economistul critică modul în care au fost aplicate reducerile bugetare, susținând că acestea au afectat în mod disproporționat anumite categorii sociale.

„În România onestă trebuie să recunoaștem: s-a tăiat în primul și primul rând de la profesori, fiindcă profesorii e cei mai proști. O spun sarcastic, dar e trist”, a declarat acesta.

Glăvan atrage atenția și asupra lipsei unor reforme esențiale în administrația publică și în marile sisteme ale statului, precum sănătatea, educația sau companiile de stat.

„Nenumărate reforme trebuiau implementate. Doar una singură s-a realizat: reforma pensiilor magistraților. În rest, nimic”, a afirmat el.

Bogdan Glăvan indică riscuri politice și reacții negative ale piețelor externe

În evaluarea sa, Bogdan Glăvan consideră că actuala direcție a guvernului Bolojan conduce inevitabil la o erodare accelerată a susținerii politice. El sugerează că o eventuală schimbare la nivelul conducerii executivului nu ar reprezenta o surpriză, în contextul deciziilor asumate.

„Dacă guvernezi impopular, atunci e destul de clar că ți se va arăta mâna cu degetul în jos”, a scris acesta.

Analiza face referire și la reacțiile agențiilor de rating, care au menținut perspectiva negativă asupra României, în ciuda reducerii deficitului bugetar. Potrivit economistului, acest semnal reflectă lipsa de încredere în sustenabilitatea actualelor politici.

„Pe scurt, ne-am chinuit pentru ce? Care e finalitatea? Unde vom fi anul viitor? Unde vom fi în 2030?”, a punctat Glăvan.

În finalul intervenției sale, acesta subliniază necesitatea apariției unui lider reformist autentic, capabil să mobilizeze sprijinul populației și să guverneze pe baza unei viziuni coerente.

„României îi lipsește un reformist autentic, cineva care să câștige simpatia publicului și care să guverneze pentru oameni, nu pentru o abstracțiune”, a concluzionat acesta.

Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.