Ilie Bolojan, reacție după apariția numelui său în dosarul DNA privind rețeaua de influență din jurul DSVSA Vaslui
SURSA FOTO: Dreamstime- Ilie Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a reacționat după ce numele său a fost menționat în dosarul DNA care vizează o rețea de influență formată din politicieni, foști generali și rezerviști din servicii secrete. El confirmă că a avut o scurtă întâlnire cu omul de afaceri Fănel Bogos, dar subliniază că nu a intervenit în niciun fel în favoarea acestuia și nu are cunoștință despre eventuale sume de bani plătite pentru audiența respectivă.
Fănel Bogos ar fi încercat să obțină sprijin politic pentru schimbarea conducerii DSVSA Vaslui
Potrivit documentelor procurorilor, omul de afaceri vasluian Fănel Bogos ar fi apelat la liderul PNL Vaslui, Mihai Barbu, pentru a ajunge la premierul Ilie Bolojan.
Bogos ar fi urmărit schimbarea conducerii Direcției Sanitar-Veterinare Vaslui, instituție care sancționase anterior compania sa, SC VANBET SRL, pentru comercializarea de pui infestați cu salmonella.
Conform stenogramelor din dosar, Bogos le-ar fi spus unor persoane că urma să fie primit „marți la premierul Bolojan” și că ar fi plătit 1,5 milioane de euro pentru a obține audiența. Întâlnirea ar fi avut loc pe 23 septembrie 2025 și ar fi durat aproximativ 15 minute.
„Marți m-a chemat … marți … marți m-a chemat BOLOJAN la ea, la el!/ Marți m-a chemat BOLOJAN la el!/ din partea … auziți? Din partea unui domn BARBU care este vicepreședinte la PNL!/ Ăh … intermediarul mi-a spus că marți ne-ntâlnim … ne-ntâlnim cu BOLOJAN!/ Eu fac pariu cu dumneavoastră că-l văd sigur”, se arată în stenogramele din dosar.
Premierul confirmă discuția, dar neagă orice implicare sau favorizare
Premierul Ilie Bolojan a confirmat că Fănel Bogos s-a aflat în audiență la Guvern, însoțit de liderul PNL Vaslui, Mihai Barbu. El a precizat că discuția a fost scurtă și nu a avut nicio consecință administrativă.
„Conform registrului de intrări, pe 23 septembrie, dl. Barbu, președinte PNL Vaslui, a fost în audiență la prim-ministru, audiență pe care o solicitase pe chestiuni politice. Dl. Barbu a venit însoțit de dl. Fănel Bogoș. Discuția a durat aproximativ 15 minute și nu a avut niciun fel de urmări în privința situației domnului Bogoș, asupra căreia prim-ministrul nu a făcut niciun fel de aprecieri. Premierul subliniază că nu are cunoștință dacă cineva a pretins/primit vreun folos de orice fel pentru promisiunea unei audiențe la domnia sa. Totodată, premierul Bolojan atrage atenția că încercarea de a obține sau intermedia audiențe la orice demnitar prin asemenea metode atrage răspunderea celor care o fac, conform prevederilor legale și trebuie sancționată ca atare”, transmite Antena 3 CNN.
Premierul a adăugat că nu are cunoștință dacă cineva ar fi pretins sau primit bani pentru a intermedia o audiență la el și a avertizat că astfel de practici trebuie sancționate conform legii.

Stenogramele DNA descriu tentative de influențare eșuate
Conform interceptărilor din dosar, mai multe persoane din anturajul lui Fănel Bogos discutau despre banii dați degeaba pentru a-l convinge pe premier. Într-unul dintre dialoguri, un martor afirmă că „Bolojan nu s-a băgat” și că a considerat că sunt prea multe probleme legate de afacerea lui Bogos.
„Degeaba s-a dus la Bolojan, am stat deoparte și am râs. S-a dus! Degeaba i-a dat lui Laura Iusein 500.000 de euro, l-a făcut în… știi. Eu am vorbit să vorbim, am venit să … ! (…) Pentru că a mers la Bolojan și a mers direct … degeaba, a mai dat un milion jumate de euro ca să-l pună față-n față cu Bolojan și răspunsul lui Bolojan după 4 ore a fost… pe bune, prea multe bube în cap, nu mă bag! Deci știm când s-a dus în Modrogan, știm ce s-a discutat, știm tot. L-a dus la ședința de Guvern, l-a scos pe Bolojan afară”, se mai arată în stenograme.
DNA a precizat că nu există dovezi privind implicarea premierului în faptele cercetate, dar a confirmat că numele său apare în stenogramele obținute în anchetă.
Dosarul DNA: rețea de influență cu politicieni, rezerviști și foști generali
Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași a anunțat miercuri efectuarea a 23 de percheziții în județele Iași, Dolj, Vaslui, Ilfov, București, Prahova, Hunedoara și Timișoara. Procurorii cercetează o rețea de influență care ar fi urmărit obținerea de avantaje prin trafic de influență, dare de mită și șantaj.
Surse judiciare arată că în dosar este menționat și eurodeputatul Rareș Bogdan, în contextul unor discuții despre cooptarea unor foști angajați ai serviciilor secrete într-un „sistem relațional de influență”, însă fără a i se aduce acuzații.
Conform anchetatorilor, Fănel Bogos ar fi încercat să ajungă la „nivelul factorilor decizionali din administrația centrală” pentru a obține schimbarea conducerii DSVSA Vaslui, dar demersul său nu a avut rezultat.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





